Î
Încă din cele mai vechi timpuri, înainte de dezvoltarea științei, care explica destule lucruri obișnuite din zilele noastre, oamenii au încercat să-și explice circumstanțele misterioase sau ciudate prin cele mai absurde mituri. Cu toată tehnologia și știința adunată până în prezent, aceste superstiții și mituri despre reptile și amfibieni încă mai circulă și în zilele noastre.
Dacă nu ați auzit până acum despre aceste legende, ei bine auziți acum. Majoritatea au fost culese de un tânăr pasionat de herpetologie, pe numele lui Alexandru Buzatu.
1. Despre tritoni se spune că sunt șopârle de apă, fapt total greșit, luând în considerare în primul rând că sunt amfibieni. Aceștia sunt de fapt salamandre acvatice, care își petrec viața, din primăvară până la sfârșitul perioadei de reproducere, în apă.
2. Salamandra de foc (Salamandra salamandra) este un amfibian terestru ce seamănă cu o șopârlă, dar evolutiv este mai apropiată de broaște. Denumirea po[CENSORED]ră de “salamandra de foc” s-a născut cu mitul următor “dacă aceasta este aruncată în foc, ea nu arde și nu pățește nimic”. Fapt total neadevărat! Ea poate rezista mai bine în foc decât o șopârlă datorită umidității pielii, însă lăsată în foc ea va muri în chinuri.
3. Broasca râioasă (Bufo viridis) binecunoscută în folclor și în legendele străbune, este cum nu se poate mai nevinovată în fața “acuzațiilor” ce i se aduc. Râia este o boală de piele provocată de un mic acarian, ce poartă denumirea științifică de Sarcoptes scabiae. Acest acarian nu are nici o legătură cu amfibienii. Denumirea po[CENSORED]ră a speciei se datorează tegumentului broaștei, acesta având un aspect bubos. Acest tegument secretă o substanță toxică, fiind un mecanism de apărare împotriva prădătorilor.
4. Gușterul (Lacerta viridis) este una din cele mai frumoase șopârle din țara noastră, corpul masculilor adulți fiind acoperit de un verde smarald și albastru deschis. Talia lor destul de mare îi face să pară o specie impunătoare. Aceste atribute au născut în credința po[CENSORED]ră superstiții fabuloase. Câteva din aceste superstiții ar fi că “gușterul este veninos, agresiv, și în caz de e atacat acesta poate să sară la organele reproductive ale bărbatului sau să intre prin capătul pantalonului până la acestea”. Toate, bineînțeles, fiind superstiții nefondate, singurul fapt concret este că, dacă un gușter este prins, el nu va ezita să muște, dar mușcătura lui este total inofensivă și insignifiantă pentru om.
5. Din nefericire pentru Țestoasa de uscat dobrogeană (Testudo graeca ibera), o vegetariană convinsă, care niciodată nu ar putea să aibă cel mai mic gând de agresivitate față de vreo altă specie, există această credință, în marea parte a Dobrogei rurale. Oamenii sunt ferm convinși, și cred cu o încăpățânare de fier, că aceste minunate animale vegetariene le atacă puii din curte. Adesea țestoasele se aventurează în zonele cu civilizație, prin grădini, prin mici pășuni, ajungând adesea în curțile oamenilor unde caută hrană vegetală și adăpost. Cei care le găsesc le zdrobesc carapacea și le lasă să moară în agonie… O altă dezinformare, care circulă prin rândul oamenilor este că “organele interne de la broasca țestoasă tratează ciroza și mărește potența”, fapt total fals. Un aspect foarte important de reținut este faptul că țestoasele sunt de două categorii, de apă și de uscat. Aceasta fiind o specie de uscat, foarte multă lume greșește crezând că poate înota. De multe ori, țestoasele de uscat sunt aruncate în apă atunci când sunt găsite pe malul apei sau în apropierea ei, crezându-se că acolo le este locul, acestea bineînțeles sunt găsite înecate.
6. Țestoasa de apă (Emys orbicularis) spre deosebire de țestoasa de uscat, este o specie carnivoră, ea vânează mici insecte acvatice, crustacee, moluște, viermi, larve, precum și peștii bolnavi aducând astfel un mare serviciu naturii acvatice și faunei piscicole, evitând potențialele epidemii. Din nefericire, în România există numeroase cazuri când pescarii o prind pe nefericita țestoasă în plasele de pescuit, iar competiția speciei umane a hiperbolizat acțiunea micuței reptile la gradul de mare dăunător al pescuitului, mare stricătoare de plase de pescuit etc. Acești oameni, cu precădere pescari, dacă prind o țestoasă ori o aruncă în barcă unde o lasă să moară de foame, ori o înțeapă cu cuțitul și o aruncă înapoi în apă, obicei destul de des întâlnit.
7. Șarpele de casă (Natrix natrix) prezintă una din cele mai cunoscute povești care circulă prin viu grai în țara noastră. Din păcate este doar una dintre puținele mituri care oferă o aură pozitivă față de un șarpe. Se spune că “șarpele casei trăiește ascuns între ziduri sau sub temelia casei și nu iese decât dacă îi pui un castron cu lapte cald; el este responsabil cu norocul casei, cu belșugul, bunăstarea și echilibrul din casă, iar în nopțile de vară el ticăie precum un ceas cu coada în perete; el nu face atâția pui câte suflete sunt în casă, și dacă îl omori, o sa se prăpădească numai ghinioane peste casă, numai moarte și nenorociri, uneori casa poate să se sfârșească într-un incendiu”.
8. Despre Șarpele de apă (Natrix tessellata) se spune că “este un șarpe care trăiește în apă sau pe lângă ea, e mâncător de pește, dacă vrei să îl prinzi trebuie să bagi mâna pe sub apă și să îl tragi cu capul la fund, el nu te va mușca fiindcă dacă deschide gura sub apă se îneacă și dacă îl scoți din apă te împute a usturoi; el prinde adesea broaște și le înghite de vii cu plăcere ca să le audă spaima când strigă și dacă se aciuează pe lângă o baltă și se înmulțește o seacă de pește și de broaște”.
9. Despre Balaurul dobrogean (Elaphe sauromates) circulă o legendă în sud-estul țării care spune așa: “balaurul mănâncă numai păsări și ouă, le caută în cuiburi și în scorburi, sau stă pe câte o creangă nemișcat, iar dacă vreo pasăre se așează pe creangă rămâne hipnotizată de privirea lui și țopăie ușor, ușor ciripindu-și ultimul cântec spre moarte; uneori el intră în cuibarele de găini și mănâncă puii, în poduri, dacă sunt porumbei, sau la streașina casei după vrăbii”. O altă legendă despre acestă specie spune că “dacă un șarpe ajunge mare intră în pământ și stă ascuns acolo timp de 7 ani, după care iese sub formă de balaur, cu aripi”.
10. Șarpele rău (Dolichophis caspius) și-a câștigat o faimă puternică în popor datorită agresivității lui legendare. “Te fugărește dacă îl deranjezi și te mușcă de bărbăție, sau de ochi; el mușcă vacile la păscut de bot sau de țâțe asemeni unui vițel și rămâne agățat de ele, începând să sugă laptele. Țâța vacii supă se spurcă și laptele devine acru sau țâța devine mică și nu mai dă lapte”. Un alt mit spune că “primăvara când se “împuiază” acest șarpe se adună în ghemuri mari făcând un fel de spumă care odată întărită se numește piatră sacră și ar fi valoroasă având proprietăți mistice”.
11. Viperele, deși sunt specii fascinante, ele au fost de temut și foarte urâte de-a lungul timpului pe meleagurile noaste. Și religia a avut aici un rol nefast în propagarea legendelor, asociind viperele cu demonii, sau faptul că vipera a fost blestemată de Dumnezeu să fie călcată de Eva și zdrobită, iar Eva, la rândul ei, să suporte durerile facerii și mușcătura ei veninoasă în călcâi. Golul lipsei de cunoștințe referitoare la viața acestui minunat animal a fost umplut cu numeroase legende. Iată câteva din aceste legende: “se spune ca vipera înțeapă cu limba, cu vârful cozii sau cu cornul de pe nas, toate acestea fiind veninoase; ea poate să sară 1 metru, 3 metri până la 12 metri (depinde de cât de impresionabilă este persoana care vă povestește); vipera se cațără în vârful copacilor și de acolo sare de pe crengi și poate mușca, sau sare și poate să te străpungă asemeni unei săgeți; vipera dacă este pe coasta unui deal și o superi, își mușcă coada se face cerc și apoi vine după tine la vale asemeni unei roți, iar când te ajunge sare și te muscă, singura scăpare e sa te dai după un pom brusc și ea se va lovi de el; vipera umbla doar în pereche și dacă omori una, cealaltă te va urmări până te va găsi și te va mușca; vipera crește mare, până la 1,5 – 2 m (în realitate speciile de viperă de la noi din țară nu depășesc 90 cm).
12. “Broaștele pot să trăiască în burta oamenilor dacă sunt înghițite din greșeală”;
13. „Șopârlele au mușcătura veninoasă”;
14. „Țestoasele pot sa iasă din carapace și de asemeni să intre în ea”;
15. „Șerpii nu muscă sub apă”;
16. „Șerpii înțeapă cu limba sau vârful cozii”;
17. „Șerpii pot fi ademeniți cu lapte cald”;
18. „Șerpii nu mor dacă sunt loviți fatal până la apusul soarelui”;
19. „Șerpii ajung la dimensiuni uriașe, groși cât roata de la mașină, lungi de 4 -5 sau chiar 10 metri”;
20. „Șerpii dacă nu intră în pământ până de ziua crucii trebuiesc omorâți fiindcă înseamnă că au mușcat pe cineva și pământul nu-i mai primește”;
21. „Dacă mergi la iarbă verde să nu cumva să dormi cu gura deschisă că intră șarpele în gura și stă în stomac, iar ca să îl scoți trebuie să pui un castron cu lapte cald și un om mai dibace trebuie să-l prindă de cap când iese afară; dacă nu îl scoți el o sa îți mănânce toată mâncarea pe care o mănânci și, în timp, slăbești și mori”;
22. „Șerpii dacă au dureri de cap se apropie de drumuri, unde se întind așteptând să fie călcați”;
23. „Dacă omori un șarpe omori un drac și un păcat îți va fi iertat”;
24. „Dacă vezi un șarpe și nu îl omori îți pierzi virilitatea”;
25. „Cine mănâncă un șarpe fiert întinerește”;
26. „Cu creanga de alun cu care a fost omorât un șarpe, care mâncă o broască și aceasta a fost salvată, poate fi oprită ploaia”;
27. „Șerpii sunt nemuritori fiindcă năpârlesc și păcălesc moartea”;
28. „Șarpele poate să posede oameni dacă este privit insistent în ochi”;
29. „Șerpii sunt lipicioși, alunecoși, umezi și reci;
30. „Șerpii aud”;
31. „Șerpii hipnotizează”;
32. „Dacă omori un balaur zaci bolnav la pat câteva zile”.
_optimized(1).jpg.b44bfc77b356b9758704c1613444eda8.jpg)
