pulse.exe

Sony a vândut păguboasa divizie de PC-uri fondului de investiţii Japan Industrial Partners în urmă cu un an, compania renunţând cu această ocazie şi la legendarul nume VAIO. Noua VAIO Corporation a decis să fructifice legendara marcă prin lansarea primului smartphone VAIO, însă cei care se aşteptau la un model pe măsură faimoaselor laptopuri high-end de odinioară nu vor fi prea impresionaţi. Denumit simplu VAIO Phone, primul telefon produs de VAIO Corporation aminteşte oarecum de bătrânul Nexus 4 deoarece carcasa oferă tot o ramă din material plastic cu prfil ascuţit şi un spate lucios. Deşi foloseşte însă un nume asociat în general cu segmentul superior al pieţei, VAIO Phone este însă doar un mid-range banal. Telefonul oferă un ecran cu diagonală de 5” cu rezoluţie de 1280 x 720 pixeli şi panou IPS. Platforma hardware este motorizată de procesor Qualcomm Snapdragon 410 care oferă patru nuclee de procesare ARM Cortex-A53 tactate la 1,2 GHz, şi este completată de 2 GB de memorie RAM, 16 GB de memorie internă extensibilă şi o baterie cu o capacitate de 2500 mAh. Primul telefon VAIO mai oferă două camere foto cu senzori de 13 şi 5 MP, Bluetooth 4.0, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n şi GPS. Telefonul are dimensiuni de 141,50 x 71,30 x 7,95 milimetri şi o greutate de 130 de grame. Platforma software folosită este Android 5.0. VAIO Corporation activează în acest moment doar pe piaţa japoneză, iar compania nu şi-a anunţat încă intenţia de a se extinde în restul lumii. Ţinând însă cont că noul VAIO Phone este cam anost şi are un preţ cam mare de 420 de dolari, probabil că nici măcar simpatizanţii înrăiţi ai mărci VAIO nu vor plânge prea tare după el.

As vrea sa te completez cu inca, cateva informatii despre acest dispozitiv: Apărut deja pe ultimele modele MacBook şi Chromebook Pixel, un nou tip de conector USB, mai mic şi mai simplu decât cel folosit în prezent, va aduce telefoanelor cu Android viteze de transfer superioare şi scurta timpul de încărcare a bateriei. Cu formă similară conectorului micro USB folosit în prezent, noul conector USB Type-C (sau USB-C) are dimensiuni 8.4 x 2.66 mm, putând fi acomodat pe modele smartphone chiar mai subţiri decât a fost posibil până acum. În plus, conectorul cu formă simetrică şi design reversibil poate fi inserat fără a ţine cont de orientare, reducând şansele deteriorării accidentale a portului USB în cazul manevrării necorespunzătoare. Compatibil cu specificaţiile USB 3.1, noul conector USB va permite transferuri de fişiere către şi dinspre memoria dispozitivului la viteze de până la 10Gbps, respectiv suportă curenţi cu intensitate de până la 5A. Spre comparaţie, conectorii USB 2.0/3.0 nu permit (oficial) curenţi cu intensitate mai mare de 1.8A. Totuşi, putem aştepta ca primele generaţii de telefoane echipate cu noul conector USB Type-C să ofere doar viteze la nivelul specificaţiilor USB 3.0, profitând doar de forma sa compactă şi designul reversibil.

Data viitoare poti cere AICI diverse lucruri legate de photoshop. Topic Closed.

Tarifele pentru călătoria cu metroul vor fi majorate cu 16%-33%, preţul cartelei pentru două călătorii urmând să crească de la 4 la 5 lei, pentru cea cu 10 călătorii de la 15 lei la 20 lei, iar pentru un abonament lunar nelimitat pasagerii vor scoate din buzunar 70 lei, faţă de 60 lei în prezent. Preţul unui abonament săptămânal cu număr nelimitat de călătorii va creşte de la 20 lei la 25 lei, iar cel al unui abonament de o zi va fi majorat de la 6 lei la 8 lei. Noile tarife sunt incluse în anexa unui proiect de ordin al ministrului Transporturilor, pentru aprobarea tarifelor la călătoria cu metroul. Măsura, care ar urma să intre în vigoare la 28 martie, va conduce la creşterea veniturilor anuale ale Metrorex cu circa 44 milioane lei şi implicit la diminuarea deficitelor de finanţare, se arată în referatul de aprobare al proiectului. Ultima scumpire a călătoriilor cu metroul datează din august 2012, cea mai mare creştere fiind operată la cartelele de 10 călătorii, care s-au scumpit cu 50%, de la 10 lei la 15 lei. Un proiect de ordin al ministrului Transporturilor din octombrie 2013 prevedea scumpirea tarifelor pentru călătoria cu metroul cu 25%-33%, creşterea nefiind însă pusă în practică. Sursa: mediafax.ro

Noul Calendar Google bazat pe interfaţa Material Design a ajuns în final şi pe iOS. Acesta oferă atât modificări vizibile cu ochiul liber, la nivel vizual, cât şi o selecţie interesantă de funcţii noi, care sunt mai puţin evidente la prima vedere. Este vorba despre adăugarea automată a intrărilor în calendar folosind informaţii colectate de pe Gmail, pe care Google o numeşte o funcţie „automagică”. În ciuda faptului că aplicaţia de Calendar integrată în iOS este compatibilă deja cu sincronizarea cu serviciul Google, gigantul din Mountain View ar prefera ca utilizatorii să folosească aplicaţia sa dedicată. Pentru a-i atrage, compania încearcă să uşureze modul de utilizare, făcând anumite acţiuni în mod automat, fără să mai fie nevoie de interacţiune directă. Atunci când primeşti e-mail-uri cu informaţii despre întâlniri care includ o dată, oră şi loc de întâlnire, aplicaţia Calendar va adăuga automat evenimentul în program. De altfel, aplicaţia adaugă inclusiv o imagine stilizată la fiecare activitate, în funcţie de natura ei (întâlnire de afaceri, cină, etc.). Pe lângă modul de afişare care oferă o listă doar cu activităţile programate, există şi clasicele programe împărţite pe câte o zi sau trei zile. Din păcate însă, asemeni altor aplicaţii Google, noul Calendar este disponibil pentru început doar în varianta sa de iPhone. Pot fi folosite atât conturi Gmail, cât şi conturi Google Apps pentru autentificare şi poate astfel extrage automat informaţiile din mail-ul ataşat unui domeniu privat. Cei care folosesc în principal iPad-ul pentru gestionarea calendarului vor trebui să aştepte varianta pentru tablete sau să folosească versiunea pentru telefoane în varianta mărită. Puteţi descărca gratuit aplicaţia Google Calendar din AppStore chiar acum.

Bine ai venit!

Salut, bine ai venit!

Nick: PULSE; # Steam: pulse7nboy

După o absenţă de 15 luni, po[CENSORED]ra aplicaţie pentru navigare GPS dezvoltată de Nokia revine pe dispozitivele cu sistem iOS, oferind posesorilor de tablete şi telefoane Apple o alternativă pentru aplicaţia Maps furnizată de Apple. HERE Maps pentru iOS vine cu majoritatea funcţiilor pentru navigare offline disponibile şi în versiunea pentru Android, lipsind însă câteva extra-uri, cum ar fi suportul venue maps. Oferită în continuare gratuit, Here Maps pentru iOS oferă sugestii pentru navigare GPS la bordul autoturismelor sau folosind mijloacele de transport în comun, sugestii pentru locaţii interesante de vizitat şi hărţi GPS pentru mai mult de 100 de ţări, toate disponibile pentru utilizare offline. Aplicaţia de navigaţie Here Maps de la Nokia se va întoarce în curând şi pe iOS. Aceasta este una dintre cele mai apreciate aplicaţii de pe Windows Phone şi în curând va debuta şi pe Android, graţie parteneriatului cu Samsung. Planul este ca serviciul Here Maps să fie disponibil pe toate cele trei platforme mobile înainte de finalul lui 2015. Nokia Here Maps pentru iOS Hărţile Nokia au fost lansate în trecut pe iOS, însă acestea nu au avut succesul dorit. Aplicaţia nu s-a împăcat prea bine cu sistemul de operare Apple, iar după lansarea lui iOS7, compania finlandeză a decis să renunţe complet la suport şi să retragă aplicaţia din App Store. Motivul invocat la acel moment a fost faptul că noua variantă de iOS a dus la probleme de compatibilitate cu aplicaţia, care în final stricau experienţa de utilizare. Sean Fernback, SVP Nokia, a recunoscut că lansarea vechii variante de Here Maps de pe iOS a fost un eşec, însă faptul că acum accentul companiei cade exclusiv pe software a oferit echipei şansa de a realiza un produs mai bun. Cert este că în 2014 vom vedea celebrul serviciu Here Maps pe iOS şi Android, alături de varianta de pe Windows Phone, ceea ce ar trebui să fie îmbucurător pentru toată lumea. Având în vedere cota de piaţă infimă pe care Windows Phone o are la nivel mondial, exclusivitatea acestui serviciu pe platforma Microsoft nu era justificată, iar acum că diviziile Nokia de software şi hardware sunt entităţi separate, nu mai există obligaţii contractuale care să împiedice portarea serviciilor.

Din cate vad iti cam plac jocurile cu zombie. Te-as ruga sa incerci un joc horror animat numit "The Walking Dead", este un joc interesant luat dupa serial dar cu story diferit.

Nici un sistem de operare nu este cu adevărat impenetrabil, însă unele folosesc măsuri mai bune de protecţie decât altele. Un ultim astfel de exemplu este po[CENSORED]rul iOS al celor de la Apple, şi nu este de mirare că CIA a încercat în repetate rânduri să găsească o metodă prin care să implanteze malware în cadru aplicaţiilor care funcţionează pe această platformă sau chiar în cadrul sistemului de operare propriu-zis. Dezvăluirea a fost făcut de către Edward Snowden, persoana care a declanşat încă neterminatul scandal PRISM şi concurentul cel mai serios al lui Julian Assange în cursa pentru premiul „Persoana cea mai detestată de către autorităţile SUA”. Conform informaţiilor trimise de Edward Snowden şi publicate de către The Intercept, CIA testează de multă vreme câteva metode menite să înfrângă securitatea iOS şi să permite interceptarea comunicaţiilor şi culegerea datelor stocate pe telefoanele sau tabletele Apple. Apple a fost una dintre companiile importante care a figurat pe lista originală a partenerilor PRISM, însă conducerea a negat implicarea voluntară şi existenţa posibilităţii de interceptare a datelor care trec prin serverele proprii. Cât de adevărat este acest lucru, nu vom şti probabil niciodată, însă Apple a purces ulterior la implementarea unei criptări integrale a serviciului iMessage şi la întărirea deja existentelor rutine software de protecţie din cadrul iOS. Această securitate este problematică pentru autorităţile americane, iar raportul lui Snowden afirmă că CIA a încercat în repetate rânduri să îngenuncheze securitatea Apple. Prima cale de atac menţionată este infectarea mediului de dezvoltare Xcode cu malware, aplicaţiile compilate cu această versiune modificată urmând să conţină troieni pe care agenţiile de securitate i-ar putea folosi ulterior. Raportul nu menţionează şi metoda prin care CIA ar fi intenţionat să răspândească versiunea sa modificată de Xcode, amplasarea pe site-urile de torrente pentru a putea fi descărcată de către dezvoltatorii software mici care nu sunt înregistraţi la Apple şi nu pot obţine Xcode direct de la sursă fiind o metodă plauzibilă. Ţinând cont că scandalul PRISM a dezvăluit că NSA avea acces direct la magistralele şi nodurile de date importante, şi spoofing-ul adreselor URL în momentul descărcării de pe site-ul oficial este o posibilitate demnă de luat în calcul. Cea de-a doua metodă imaginată este infectarea aplicaţiei desktop iTunes, sau mai precis a rutinelor software care se ocupă de descărcarea şi actualizarea sistemului de operare. Sistemele de protecţie Apple sunt destul de eficient, acestea folosind chei de verificare suplimentare în momentul scrierii imaginii sistemului de operare, însă reuşita unei astfel de încercări ar fi permis implantarea de malware direct în sistemul de operare. În final, CIA a testat o metodă de recuperare a cheilor de criptare interne ale sistemului de operare iOS prin analiza activităţii procesorului, un atac cunoscut sub numele de side-channel. Trebuie menţionat că metodele descrise de Snowden au fost menţionate în cadrul unor prezentări făcute acum trei ani, în cazul celei de-a treia metode de atac menţionându-se că nu s-a dovedit a fi funcţională până la acea dată. Despre eficacitatea celorlalte două metode descrise nu există încă informaţii suplimentare concludente.

Nu cred ca exista nimeni care sa nu fi incercat CS 1.6. Source l-am incercat, nu mi-a placut, cat despre CSGO il ador, am jucat putin la un prieten si peste maxim o saptamana am sa mi-l cumpar si eu.

Numerotată build 10031, ultima versiune Windows 10 ˝scăpată˝ pe internet nu a adus la lumină Project Spartan, web browser-ul proiectat de la zero pentru a înlocui Internet Explorer. Avem însă câteva schimbări mai puţin importante, dar care merită trecute în revistă. Windows 10 build 10030 primeşte Start Menu cu efect de transparenţă Abandonat pentru Windows 8 şi înlocuit un Ecran de Start afişat pe toată suprafaţa ecranului, Start Menu revine în Windows 10, adaptat cu interfaţa Modern UI şi mai arătos de cât oricând. Intrând la capitolul modificări de fineţe, Start Menu este redat acum cu un efect de transparenţă, aplicat discret doar pentru fundal, nu şi icon-urile aplicaţiilor. Similar, tiles-urile afişate pe ecranul dispozitivelor cu sistem Windows Phone prezintă acum un efect de translucenţă. În ce priveşte platforma PC, trebuie spus că deocamdată efectele de transparenţă sunt limitate la Start Menu, nu şi ferestrele aplicaţiilor sau taskbar-ul. Windows 10 build 10030 - suportul Virtual Desktop Per total, interfaţa Windows 10 încă pare departe de forma finală, secţiuni de mare importanţă cum este noua aplicaţie Settings (înlocuitor pentru Control Panel) pârând să nu fie armonizate cu aspectul general al interfeţei. O posibilă explicaţie pentru asta ar putea fi că şi alte modificări de anvergură sunt rezervate pentru build-urile viitoare, Microsoft având nevoie de mai mult timp pentru rezolvarea anumitor probleme. Între timp, iată cum arată versiunea neoficială a Project Spartan, expusă într-o prezentare video neoficială.

Ar trebui sa-si mai regleze putin tonul cum da versurile alea, se vede ca e incepator. Sa se uite la cateva battle-uri si sa invete de acolo.

AMD a demarat o iniţiativă constând în dezvoltarea de noi parteneriate şi tehnologii, cu scopul de a oferi cea mai bună experienţă cu putinţă la folosirea sistemelor de realitate virtuală. Primul produs concret este LiquidVR, un set de tehnologii inovatoare al căror rol este de a asista dezvoltarea de conţinut VR care să poată fi redat în condiţii optime pe hardware AMD, folosind ochelari VR care să poată fi utilizaţi în sistem plug-and-play, obţinând compatibilitate deplină cu toate jocurile şi aplicaţii VR. Relevant pentru sistemele de realitate virtuală, conceptul de ˝prezenţă˝ poate descris drept percepţia de a fi plasat în cadrul unei lumi simulate, non-fizică, interactivă, care învăluie simţurile utilizatorului. Momentan, un obstacol major în calea obţinerii unei prezenţe convingătoare în lumea VR este aşa numita latenţă motion-to-photon, constând într-o întârziere perceptibilă între momentul când utilizatorul face o mişcare (ex. roteşte capul pentru schimbarea perspectivei de vizionare) şi observarea unei reacţii din partea sistemului VR. Reducerea acestei latenţe este esenţială pentru obţinerea unei experienţe VR confortabilă şi control precis în jocurile de realitate VR. Pentru acest scop, este necesară optimizarea întregului flux de procesare, începând de la GPU, aplicaţia de realitate VR şi până tehnologiile pentru afişare încorporate în casca VR. Aici intră în joc LiquidVR, aducând funcţii ca asynchronous timewarp, late latching şi alte îmbunătăţiri pentru compatibilitate, oferind dezvoltatorilor şi creatorilor de conţinut mijloacele necesare pentru crearea de medii VR în care senzaţia de prezenţă să se apropie de experienţa reală. Principalele elemente de interes în versiunea 1.0 a SDK-ului LiquidVR: - Suport pentru shadere asincrone, permiţând interpretarea mai fină a mişcărilor capului prin funcţia Hardware-Accelerated Time Warp. Tehnologia foloseşte informaţii actualizate privind poziţia capului după fiecare cadru generat, adaptând imaginea pentru a reflecta modificarea perspectivei de vizionare înainte de afişarea prin ochelarii VR. - Suport multi-GPU, pentru creşterea performanţelor în aplicaţii VR - Funcţie head-tracking îmbunătăţită, implementată folosind un mecanism gândit să asigure transferul parametrilor de poziţionare de la ochelarii VR la GPU în cel mai scurt timp posibil - Funcţie direct-to-display, pentru conectarea fără probleme a ochelarilor VR la acceleratoarele grafice AMD Radeon

Bine ai venit!

În timp ce Apple a decis să restricţioneze drastic accesul la sistemul de fişiere al platformei iOS iar Google le-a permis utilizatorilor Android să facă aproape tot ce le trece prin cap, Microsoft a ales o abordare intermediară. Accesul la cele câteva directoare publice şi la cardul SD este facilitat inclusiv de aplicaţia oficială Files, însă între aceasta şi complexul Pocket File Manager există şi aplicaţii care îmbină mai bine simplitatea cu bogăţia opţiunilor. Media Explorer nu prea respectă liniile de design Modern UI, deşi aplicaţia foloseşte câteva elemente standard prefabricate precum meniul App Bar din partea inferioară a ecranului sau meniurile contextuale aferente fişierelor sau directoarelor. Acest lucru poate că-i va enerva pe simpatizanţii platformei Windows Phone, însă interfaţa are şi avantajele ei indiscutabile, cum ar fi dimensiunea ceva mai mare a elementelor, meniul lateral care permite accesul rapid la toate directoarele din memoria internă, de pe card şi online sau modul de lucru drag-and-drop. În afara modurilor de vizualizare standard cu liste şi pictograme de mari dimensiuni, Media Explorer oferă şi un util mod Preview. Acesta implementează un mod interesant de navigaţie prin directorul curent care foloseşte o listă cu derulare orizontală şi oferă un câmp suplimentar în care sunt afişate informaţii utile despre fişierul curent selectat, cum ar fi data, extensia şi dimensiunea. Din păcate, aplicaţia nu afişează informaţii mai avansate, cum ar fi de pildă EXIF-ul imaginii sau codec-ul folosit de un flux video. În afara directoarelor locale şi a celor de pe cardul SD, Media Explorer se poate conecta la serviciile OneDrive, Google Drive şi Dropbox, structura lor de directoare fiind şi ea afişată în meniul lateral din partea stângă. Lucrul cu fişiere sau directoare asigură strictul necesar: creare, ştergere, redenumire, copiere şi mutare. Aplicaţia permite selectarea multiplă şi lucrul cu mai multe fişiere în acelaşi, căutarea în directorul curent şi subdirectoarele acestuia şi sortarea elementelor după nume, dată, dimensiune sau tip. Media Explorer poate lucra şi cu arhivele ZIP, permiţând atât inspectarea şi extragerea conţinutului, cât şi crearea unor arhive noi care să cuprindă elementele curent selectate. Aplicaţia oferă şi opţiunile de Share şi Upload, diferenţa dintre acestea fiind aceea că prima foloseşte rutinele de partajare ale sistemului de operare Windows Phone, în timp ce a doua foloseşte doar integrarea internă cu OneDrive, Google Drive sau Dropbox. Modul de vizualizare a imaginilor se integrează cu rutinele native Windows Phone şi oferă funcţiile de editare, salvare şi marcarea în lista de favorite, însă nu permite decât vizualizarea individuală a unui fişier. Media Explorer nu este un produs complet şi mai are unele mici deficienţe, cum ar fi reacţia uneori cam lentă a meniului lateral sau lipsa unor module mai bune de previzualizare, însă ţinând cont că este gratuit, utilizatorii îşi pot face fără probleme o idee despre calităţile lui. Media Explorer poate fi descărcat din Windows Phone Store.

Se pare că în ultima vreme avem parte de foarte multe jocuri proaspăt lansate care atrag atenţia prin controversele create. Controverse în rândurile jucătorilor, care fie nu înţeleg despre ce gen de joc este vorba sau îşi formează diferite impresii (uneori greşite) vizionând pe YouTube secvenţe de gameplay postate înainte de lansare de tot felul de “binevoitori” şi controverse în rândurile presei de profil, care nu reuşeşte să găsească o direcţie comună când vine vorba de aprecierea şi notarea acestor jocuri. Un astfel de titlu este The Order: 1886. Dacă sunteţi interesaţi de jocuri video şi consultaţi zilnic publicaţiile dedicate acestui subiect nu se poate să fi ratat zecile de postări legate The Order: 1886, jocul studioului Ready at Dawn fiind de-a dreptul crucificat în ultima lună. Este adevărat, peisajul jocurilor video se află într-o continuă schimbare, iar The Order: 1886 nu se încadrează în modele actuale ale industriei. Nu este Free-to-play, nu are multiplayer şi nici microtranzacţii, Ready at Dawn încercând să realizeze, în schimb, o experienţă single player cu un puternic accent “cinematic”. Astfel, dacă ar fi să te iei după secvenţa introductivă a jocului, ai putea spune că The Order: 1886 este un adventure modern, cu destul de puţin “gameplay” (în sensul universal acceptat al termenului) şi cu accent pus pe QTE-uri (quick time events, pentru a progresa e necesară apăsarea anumitor butoane afişate pe ecran în anumite momente-cheie). Din fericire, în ciuda unei prime impresii oarecum confuze, lucrurile nu stau chiar aşa. Nu poţi vorbi despre The Order: 1886 separat de povestea sa: după cum aminteam mai devreme, Ready at Dawn a construit jocul în primul rând drept o experienţă narativă, întreruptă, pe parcurs, de secvenţe de explorare, QTE-uri şi, nu în ultimul rând, porţiuni consistente de acţiune şi schimburi de focuri la persoana a treia. Să revenim însă la poveste: după cum o spune şi numele, acţiunea are loc în ultima parte a anului 1886, într-o versiune alternativă a Londrei, în care siguranţa Imperiului Britanic este ameninţată atât de o răzvrătire a rebelilor, precum şi de constantele apariţii ale vârcolacilor (Half-Breeds), creaturi jumătate om, jumătate lup. Împotriva tuturor acestor pericole luptă Ordinul Cavalerilor Mesei Rotunde (de unde vine şi titlul jocului), o organizaţie înfiinţată de pe vremea Regelui Arthur şi formată din războnici cu experienţă, ţinuţi în viaţă de-a lungul secolelor cu ajutorul legendarului Holy Grail (Sfântul Potir). Jucătorul va intra în rolul lui Sir Galahad, unul dintre cei mai experimentaţi cavaleri, care, cu ajutorul aliaţilor săi, va trebui să investigheze o conspiraţie ce ameninţă să depăşească graniţele Imperiului Britanic. Fără a intra mai mult în detalii, firul poveştii este unul dintre punctele forte ale jocului, pentru care merită fără îndoială să parcurgeţi, măcar o dată The Order: 1886. Ce-i drept, cel puţin în a doua parte a campaniei, apar unele situaţii mai neclare, iar sfârşitul nu este tocmai concluzia la care ne-am fi aşteptat, însă, per total, latura narativă din The Order merită. Naraţiunea este expusă fie direct, prin secvenţe cinematice (uneori interactive prin intermediul mai sus amintitelor QTE-uri), fie indirect, prin tot felul de elemente ascunse prin mediul de joc. Astfel, există destul de multe momente în care jucătorul poate explora liniştit, fără ameninţarea vreunui inamic, în cautarea acestor indicii: ziare ale epocii, fotografii vechi, tot felul de obiecte, precum şi nişte înregistrări audio, unele dintre acestea fiind extrem de importante pentru a înţelege pe deplin povestea jocului. Nu vă închipuiţi însă că aceste medii de joc ar fi deschise: nu, The Order: 1886 poate fi considerat definiţia de dicţionar a termenului “liniaritate”, producătorii fiind poate prea preocupaţi de a controla în detaliu experienţa şi traseul jucătorului pe tot parcursul aventurii sale. Bineînţeles, avantajul evident al acestei abordări este posibilitatea de a oferi o campanie single player plină de scene “regizate”, fără momente moarte sau plictisitoare; de cealaltă parte a monedei, cea mai puţin plăcută, avem lipsa de rejucabilitate impusă de acest mod de tratare a problemei: de oricâte ori ai relua jocul, în anumite momente, vei avea parte de exact aceeaşi experienţă, fără niciun fel de variaţiune. Despre acest subiect însă, vom vorbi un pic mai târziu. Ei bine, factorul “neprevăzut” al experienţei din The Order: 1886 este adus de secvenţele de acţiune, când jocul celor de la Ready at Dawn devine un third person shooter în toată puterea cuvântului. Avem parte de schimburi de focuri spectaculoase şi de un sistem de cover destul de bine pus la punct, toate aceste elemente reuşind să creeze momente foarte dinamice în cadrul poveştii din The Order. Mai mult, Sir Galahad are la dispoziţie un arsenal extins, caracteristic Cavalerilor din Ordin: pe lângă armele convenţionale (pistoale, revolvere, pistoale mitralieră, puşti de asalt, shotgun-uri, aruncător de grenade), există şi unele “unelte” mai speciale, precum o armă bazată pe electricitate, un lansator de gaz ce poate fi mai apoi aprins (care, evident, incinerează inamicii într-un mod foarte spectaculos), un soi de arbaletă (care uşureaza semnificativ secvenţele stealth din a doua parte a jocului) şi chiar un lansator de rachete. Toate aceste elemente creează experienţa oferită din The Order: 1886, care nu ar fi putut totuşi să impresioneze fără o prezentare grafică pe masură. Din fericire, cei de la Ready at Dawn se pare ca au absolvit această disciplină cu notă maximă, The Order: 1886 fiind, la ora actuală, cel mai arătos joc video pe care am avut ocazia să-l încerc până acum. Şi nu este vorba doar de atenţia la detalii, de reproducerea impecabilă a costumelor purtate de personaje, de shaderele next gen sau de texturile de înaltă rezolutie care “împânzesc” mediile de joc. După cum am amintit mai devreme, producătorii au pus accentul pe latura cinematică a jocului, aceasta mod de “punere în scenă” fiind evidenţiat şi de aspect ratio-ul ultra-wide al jocului, de filtrele de motion blur caracteristice filmelor sau de efectele de postprocesare caracteristice producţiilor de la Hollywood cu bugete impresionante. Astfel, indiferent că vorbim de secvenţele cinematice propriu-zise (redate în timp real, cu ajutorul motorului grafic!) sau de momentele în care avem control direct asupra personajului, The Order: 1886 este o experienţă vizuală de zile mari şi unul dintre puţinele jocuri care chiar demonstrează ce se poate obţine pe o consolă de nouă generaţie. Totuşi, jocul trebuie văzut în mişcare, calitatea screenshot-urilor din The Order fiind de multe ori afectată de efectele de post procesare pe care Ready at Dawn le aplică în timp real jocului (încercaţi să capturaţi un cadru static dintr-un film şi veţi obţine cam acelaşi rezultat). Bineînţeles, pentru a oferi o experienţă completă, un astfel de joc are nevoie, pe lângă o prezentare grafică de excepţie, şi de o componentă audio de calitate. Din fericire, The Order: 1886 se achită cu brio şi de această sarcină: prestaţiile actorilor ce dau viaţă personajelor sunt irepreproşabile, iar coloana sonoră întregeşte atmosfera jocului într-un mod magistral. Totuşi, ceva merită reproşat la acest capitol: înregistrarile audio pe care Galahad le găseşte pe parcursul jocului pot fi ascultate doar din meniu, fără a exista posibilitatea ca acestea să fie redate în timp ce joci, precum în zeci de alte titluri. Am promis mai devreme că voi reveni la ideea de rejucabilitate din The Order: 1886, evident, strâns legată de durată efectivă de joc a creaţiei celor de la Ready at Dawn. Personal, m-au amuzat exagerările de tipul “am văzut eu pe YouTube că The Order poate fi terminat în cinci ore”. Şi asta pentru că, după cum am menţionat, jocul are foarte multe momente care permit fiecărui jucător să progreseze în stilul său personal: dacă eşti ahtiat după acţiune, ţine drumul drept şi poţi termina jocul în 6-7 ore fără mari probleme; dacă esti ca mine şi îţi place să explorezi fiecare ungher în cautare de secrete (sau locuri potrivite pentru a realiza screenshot-uri), jocul îţi poate oferi o experienţa de aproximativ zece ore. Chiar şi aşa, în cazul subsemnatului, nu am reuşit să găsesc toate obiectele colecţionabile într-o singură parcurgere a poveştii şi am în plan să reiau jocul pentru a strânge toate trofeele, inclusiv pe cel platinum. Aşadar, ajungem la marea întrebare finală: mai este justificată, în ziua de azi, investiţia într-o experienţă exclusiv single player, predominant narativă şi fără cine ştie ce grad de variaţiune? Îndrăznesc să spun că da, mai ales dacă luăm The Order: 1886 drept etalon. Elemente precum povestea, punerea în scenă, grafica şi sunetul de excepţie ar trebui să ocupe în continuare un loc bine meritat într-o piaţă suprasaturată de termeni precum “open world”, multiplayer, eSports, free-to-play sau microtranzacţii. Altfel riscăm să facem tranziţia către un peisaj în care apariţiile unor jocuri legendare precum Half-Life, Legacy of Kain sau Metal Gear Solid n-ar mai fi niciodată posibile.

Google şi-a actualizat colecţia de aplicaţii pentru dispozitive Apple, profitând de funcţiile nou introduse odată cu versiunea iOS 8. Printre beneficiari, Gmail s-a ales cu 3 funcţii noi, gândite pentru gestionarea mai eficientă a masajelor email. Prima modificare, făcută după exemplul aplicaţiilor native de iOS 8, ne permite să răspundem sau să arhivăm mesaje email interacţionând direct cu mesajul de notificare, fără a mai pierde timp navigând către aplicaţie pentru a lua acţiune. Funcţia este utilă îndeosebi în situaţiile când cunoaştem deja subiectul mesajului şi ştim nu avem nevoie să deschidem mesajul pentru citire. A doua funcţie vizează gestionarea şi trimiterea ataşamentelor. Acum poţi trimite aproape orice fişier ca ataşament la mesaje email folosind suportul pentru distribuirea de fişiere din iOS 8, chiar şi fără a deschide mai întâi clientul Gmail. Pentru ca această funcţie să fie disponibilă este necesar doar să activăm Gmail în lista de activităţi. A treia modificare vizează gestionarea fişierelor primite ca ataşament, acestea putând fi deschise în Gmail folosind aplicaţia de iOS asociată, oferind întreaga experienţă vizuală şi acces la funcţiile aplicaţiei respective. Pe lângă Gmail, ajuns la versiunea 4.0, au mai fost actualizate şi versiunile pentru iOS ale aplicaţiilor Docs, Sheets, şi Google Drive, primind însă doar funcţii minore şi alte bug fix-uri.

Microsoft a funcţionat cu toate motoarele turate în ultimele douăsprezece luni: compania a lansat produse software sau hardware noi şi atractive, a îmbunătăţit şi ieftinit oferta de servicii online, a cumpărat produse interesate şi, ocazional, a atras utilizatorii cu reduceri de preţuri sau gratuităţi. Dacă utilizatorii iOS au fost primii care au beneficiat de versiunea optimizată pentru ecrane tactile a suitei Office, cei care folosesc pachetul Microsoft şi pe OS X au părut de-a dreptul abandonaţi până ieri seară, când compania a anunţat într-un final Office 2016 Preview pentru sistemele Apple. Deşi şi sistemele OS X au acces la abonamentele Office 365, compania nu a mai actualizat suita sa Microsoft Office for Mac de foarte multă vreme, iar utilizatorii sistemelor desktop sau laptopurilor Apple au fost nevoiţi să folosească antica versiune 2011. Ieri seară însă, Microsoft a anunţat lansarea versiunii 2016 Preview a suitei Microsoft Office for Mac, pachetul software urmând să fie finalizat şi lansat cândva în cursul acestei veri. Deoarece aplicaţiile OneNote şi Outlook au fost deja actualizate în decursul ultimelor luni, ultima fiind de altfel tot un Preview, noutăţile absolute sunt componentele de categorie grea Word, Excel şi PowerPoint. Aplicaţiile din cadrul suitei Office 2016 for Mac au primit o interfaţă nouă actualizată. Aceasta foloseşte acum o bară de instrumente Ribbon care seamănă cu cea implementată în versiunile disponibile pe celelalte platforme software, este optimizată pentru ecranele Retina cu densitate ridicată, oferă un mod de lucru Full Screen şi foloseşte mai multe elemente grafice sau animaţii specifice sistemului de operare OS X. Aplicaţiile au fost actualizate pentru a folosi mediul software Cocoa în locul anticului Carbon şi beneficiază de arhitectura virtualizată a sistemului de operare Apple, însă în acest moment sunt compatibile doar cu OS X 10.10 (Yosemite). La fel ca în cazul tuturor celorlalte produse Microsoft lansate în decursul ultimilor ani, Office 2016 for Mac oferă opţiuni îmbunătăţite de colaborare şi integrare online. Astfel, suita se integrează nativ cu serviciul de stocare OneDrive si cu serverele SharePoint, permite editarea multi-utilizator în timp real indiferent de platforma software folosită şi oferă un mod mult mai bun de vizualizare şi management a comentariilor. În mod evident, Microsoft a implementat şi opţiuni noi în cadrul fiecărei aplicaţii: Word oferă un mod mai bun de creare a stilurilor şi aranjare a paginării, Excel a preluat multe din funcţiile noi apărute odată cu Office 2013 iar PowerPoint a fost îmbunătăţit cu animaţii noi, transparenţe şi un mod de prezentare mai bun. Suita Office 2016 for Mac Preview are o dimensiune de 2,5 GB şi poate fi descărcată de pe site-ul companiei, aceasta putând fi folosită în paralel cu actuala versiune stabilă oficială Office 2011 for Mac.

Dezvăluit în cadrul evenimentului de prezentare Windows 10 organizat în luna ianuarie, Project Spartan - web browser-ul care va înlocui în cele din urmă venerabilul Internet Explorer - a fost ţinut departe de ochii publicului. Potrivit Microsoft, web browser-ul bazat pe un motor de randare cu totul nou va include asistentul Cortana cu suport pentru comandă vocală, suport pentru notiţe de mână, mod de citire şi alte bunătăţi. Astfel, ştim deja că Windows 10 va fi livrat cu două web brosere: Spartan şi Internet Explorer 11, cel din urmă fiind inclus pentru păstrarea compatibilităţii cu website-urile şi aplicaţiile web optimizate pentru versiunile mai vechi de Windows. Construit de la zero, in ideea de a fi un competitor redutabil pentru Google Chrome şi Mozilla Firefox, Spartan va fi web broser-ul implicit sub Windows 10, pus în valoare cu o interfaţă modernă, optimizată pentru maximizarea spaţiului alocat paginii web, precum şi alte funcţii menite să-i confere un avantaj competitiv. Chiar dacă mai e ceva timp până la lansarea sa oficială, o copie funcţională Project Spartan a ajuns deja în posesia WinBeta, celebrul portal specializat în dezvăluiri legate de produsele gigantului Microsoft publicând în scurt timp un clip demonstrativ arătând principalele elemente de atracţie, printre care şi asistentul Cortana, al cărui rol este să asiste sesiunile de navigare web furnizând informaţii utile relevante pentru website-ul vizitat şi activităţile pe care încercăm să le desfăşurăm. Spre exemplu, la vizitarea website-ului unei companii Cortana va furniza informaţii importante despre aceasta, cum ar fi programul de lucru, numere de telefon, locaţie şi păreri lăsate de alţi vizitatori. Informaţii suplimentare pot fi obţinute folosind opţiunea Ask Cortana, activată prin click dreapta asupra unui cuvânt sau frază selectată în pagina vizitată. Interacţiunea cu asistentul Cortana este realizată în principal prin intermediul unui sidebar, ce glisează din dreapta ecranului atunci când sunt solicitate informaţii, ascuns în restul timpului pentru a nu incomoda lectura paginilor web. Cel puţin în versiunea testată, Cortana nu include efecte audio, informaţiile fiind prezentate exclusiv în formă vizuală. Cu puţin noroc, noul web browser va fi inclus în următorul build Windows 10, oferit pentru testare începând cu această săptămână tuturor utilizatorilor înrolaţi în programul Windows Insider.

Bethesda a anunţat că Wolfenstein: The New Order, unul dintre cele mai apreciate shootere ale anului trecut, va primi un prequel, care va detalia câteva dintre aventurile eroului B.J. Blazkowicz de dinainte de evenimentele din jocul lansat de MachineGames în 2014. Prequel-ul va purta numele Wolfenstein: The Old Blood, iar acţiunea va avea loc de această dată în 1946, naziştii aflându-se foarte aproape de câştigarea celui de-al Doilea Război Mondial. B.J. Blazkowicz va fi nevoit să participe la o misiune împărţită în două episoade: în Rudi Jäger and the Den of Wolves, Blazkowicz va încerca să pătrundă în secret în Castelul Wolfenstein şi să fure coordonatele bazei secrete a generalului Deathshead; în partea a doua, The Dark Secrets of Helga Von Schabbs, eroul va ajunge în oraşul Wulfburg, unde un arheolog nazist a dezgropat o serie de artefacte misterioase cu puteri supranaturale. Wolfenstein: The Old Blood va păstra stilul clasic de acţiune din The New Order, producătorii de la studioul MachineGames promiţând o serie de arme noi precum bolt-action rifle, 1946 shotgun sau lansatorul de grenade Kampfpistole. Wolfenstein: The Old Blood va fi oferit ca titlu de sine stătător, fără a necesita un exemplar de The New Order pentru a fi jucat. Wolfenstein: The Old Blood va fi lansat pe 5 mai 2015 şi va fi disponibil pentru PC (digital şi retail), PlayStation 4 (digital şi retail) şi Xbox One (doar digital), la preţul de 19,99€.

Welcome to CsBlackDevil !

În toamna anului trecut, Apple a anunţat că va îmbunătăţi criptarea sistemului de operare iOS, iar Google a declarat în scurt timp că şi Android va beneficia de o criptare superioară care va fi aplicată în mod implicit la fel ca în cazul platformei rivalilor din Cupertino. După câteva luni, Google se vede însă nevoită să renunţe la această idee, iar criptarea puternică din Android 5.0 a devenit doar recomandată, nu şi obligatorie. Android a permis criptarea integrală a unui terminal încă din 2011, iar Lollipop a extins şi a îmbunătăţit metodele de securizare a datelor personale. Vestea că acest serviciu de protecţie va fi activat în mod implicit a fost bine-venită, Google urmând să protejeze astfel şi telefoanele sau tablete utilizatorilor care nici măcar nu aflaseră de existenţa acestei opţiuni sau nu luaseră în considerare avantajele ei. Lăudabila iniţiativă s-a lovit însă de câteva probleme de implementare, iar Google a modificat discret cerinţele hardware pentru implementarea Android 5.0 şi a transformat obligativitatea implementării criptării integrale într-o recomandare. Atunci când am testat versiunea 5.0 a sistemului de operare Android pe un telefon Nexus 4, am afirmat că activarea manuală a acestei criptări s-a soldat cu scăderi de performanţă atât de drastice încât formarea completă a fost o adevărată binecuvântare. Dacă această criptare este doar opţională în cazul telefoanelor vechi actualizate la Lollipop, aceasta a devenit obligatorie în cazul telefoanelor lansate de la bun început cu Android 5.0, iar testele făcute cu Nexus 6 au arătat că experienţa personală nefericită cu Nexus 4 nu a fost o excepţie. Cauza acestei probleme este una simplă, însă nerezolvabilă în condiţiile actuale. Criptarea performantă remarcată la iOS, BlackBerry OS sau Windows Phone beneficiază de aportul modulelor criptografice hardware din procesoare, însă Android nu poate beneficia de acest ajutor deoarece driverele necesare nu sunt open-source, trebuie licenţiate separat şi nu pot fi incluse în AOSP. În lipsa suportului hardware, Android 5.0 este nevoit să cripteze şi decripteze datele în mod software, iar performanţele sunt drastic diminuate. Necesitatea licenţierii driverelor necesare pentru activarea modulelor hardware precum Qualcomm Crypto Engine nu ar trebui să fie o problemă pentru ceilalţi producători de telefoane, care nu sunt limitaţi de modul de licenţiere al codului-sursă folosit de telefoanele Nexus, însă incidentul se pare că i-a pus pe gânduri pe cei de la Google şi i-a determinat să-şi regândească strategia. Astfel, documentaţia destinată integratorilor a fost modificată în cursul lunii ianuarie, iar criptarea integrală din Android 5.0 nu mai este obligatorie, ci doar recomandată. În funcţie de necesităţi şi preferinţe, producătorii de telefoane pot implementa criptarea hardware şi o pot activa opţional în mod implicit, însă acest lucru nu mai este şi obligatoriu. Google evită astfel posibilele probleme pe care le-ar putea crea producătorii care nu implementează corect această funcţie sau care folosesc platforme hardware fără suport pentru criptare. Conform unor informaţii neconfirmate, această criptare integrală va putea redeveni obligatorie atunci când condiţiile se vor schimba, însă în acest moment aceasta rămâne doar o opţiune, tot aşa cum a fost din 2011 până acum.