Jump to content
Facebook Twitter Youtube

Sociopat

Members
  • Posts

    31
  • Joined

  • Last visited

  • Country

    Romania

Everything posted by Sociopat

  1. E corpul vostru,fiecare face ce pofteşte dar o să fiu sigur că o să regretaţi. Am un prieten care a fost respins la academia de poliţie din cauza unei tâmpenii de tatuaj,în fine cum am zis şi mai sus fiecare face ce vrea.
  2. Deşi pe Marte nu există în prezent apă în stare lichidă, în urmă cu miliarde de ani, Planeta Roşie avea un vast ocean, iar acolo unde există apă există şi potenţialul apariţiei vieţii. Mulţi oameni de ştiinţă au crezut că, odată ce oceanele s-au evaporat, s-a terminat definitiv cu apa şi implicit cu viaţa pe Marte. Un studiu recent publicat în revista Geology invalidează însă această supoziţie. Conform acestui studiu, după evaporarea oceanelor, Marte ar mai fi avut o perioadă umedă în urmă cu 3,6 miliarde de ani, la 200 de milioane de ani după evaporarea oceanelor. O parte din această apă ar fi fost concentrată într-un lac din apropierea ecuatorului marţian, în regiunea denumită Meridiani Planum, la aproximativ 160 de kilometri distanţă de locul în care se află roverul Opportunity, aparţinând NASA. Acest lac era unul dintre cele mai tinere şi probabil şi dintre ultimele surse de apă rămase pe Marte până la dispariţia completă a apei în stare lichidă de pe această planetă. Descoperirea bazinului unuia dintre ultimele lacuri formate pe Marte reprezintă o oportunitate pentru căutarea urmelor lăsate de eventualele forme de viaţă ce s-ar fi dezvoltat pe această planetă, conform coordonatorului acestui studiu, Brian Hynek, cercetător la Laboratorul pentru Fizică Atmosferică din cadrul Universităţii Colorado. "Pe Pământ exista viaţă atunci când exista acest lac pe Marte, şi, prin analogie, putem susţine că în acea perioadă, pe Marte exista potenţialul apariţiei vieţii microbiene, iar acest lac ar fi fost ecosistemul ideal pentru astfel de forme de viaţă", conform lui Hynek. Oamenii de ştiinţă cercetează originile şi vârsta mai multor depozite de sare aflate pe Marte pentru a-şi da seama cât de multă apă se afla la suprafaţa Planetei Roşii. "La fel ca pe Pământ, atunci când observăm un depozit de sare pe undeva, înseamnă că acolo a existat probabil apă", conform lui Hynek. Estimarea vârstei acestor depozite de sare este destul de dificilă, ţinând cont de faptul că oamenii de ştiinţă nu pot recolta mostre pentru analiză şi că vântul a erodat zonele în care se află aceste depozite de sare. Noul studiu este primul în care s-a reuşit calcularea cu o precizie bună a vârstei unui astfel de depozit de sare. Folosind imaginile obţinute de sonda Mars Reconnaissance Orbiter, aparţinând NASA, care se află pe orbita Planetei Roşii începând cu anul 2006, echipa de oameni de ştiinţă a studiat caracteristicile terenului şi geografia zonei din jurul bazinului secat al lacului. Ei au descoperit dovezi că la un moment dat apa din lac s-a revărsat peste maluri, săpând canale în drumul său. Aceste canale se întind pe câmpia vulcanică din vecinătate, despre care se ştie că are vârsta de 3,6 miliarde de ani. Apa a săpat însă aceste canale în roca câmpiei vulcanice, ceea ce înseamnă că lacul este mai tânăr de 3,6 miliarde de ani. Deocamdată, NASA nu a anunţat niciun fel de plan de studiere a acestui bazin în căutarea eventualelor urme de viaţă, dar Hynek speră că acest nou studiu va atrage atenţia factorilor de decizie iar noul rover autonom ce urmează să fie lansat în 2020 spre Marte ar putea să fie trimis pe malurile acestui lac demult secat. "Atunci când apa se evaporă, foarte multe substanţe organice şi eventuale urme lăsate de microbi rămân în sare şi sunt conservate pentru perioade foarte lungi de timp", conform lui Hynek. Prezenţa apei în acest bazin nu constituie însă singura condiţie de care viaţa ar fi avut nevoie pentru a se dezvolta. Salinitatea lacului, PH-ul apei, nivelul de oxigen şi substanţele nutritive disponibile reprezintă factori extrem de importanţi pentru ca un mediu să devină propice apariţiei şi proliferării inclusiv a celor mai simple forme de viaţă
  3. Nick - Sociopat Wallpaper Print desktop
  4. De ce nu îţi descarci pur şi simplu un alt cs?
  5. " Nu am nevoie de o religie pentru a crede. Bunătatea este religia mea " - Dalai Lama
  6. Te-am văzut pe multe comunităţi,încerci să-ţi faci 'spate' cu ajutorul membriilor a mai multor comunităţi şi staff-ul acceptă asta.. :-j
  7. Comunitate po[CENSORED]tă şi veche, staff-ul foarte mare. #BIGUP
  8. Am căutat pe cs la internet server,şi am dat de csblackdevil.
  9. îmi place că atât forum-ul cât şi serverul de Teamspeak3 este bine gândit,iar staff-ul şi membrii sunt foarte de treabă. !bigup
  10. Salut Alexandru,te aştept pe la Music Channel
  11. Bula, neavand studii, se hotaraste sa-si faca o ferma. In prima luna isi cumpara 100 de pui, in a doua luna isi mai cumpara 100 si tot asa timp de un an. Dupa un an se intalneste cu Strula: - Ce-ti mai face ferma, mai Bula ? intreba Strula. - Rau Strula, rau ! - Da de ce? - Pai nu mai am nici un pui ! - Cum asa ?! - Nu stiu, ma. Cred ca fac ceva gresit. Ori ii plantez prea adanc ori nu ii ud destul ..
  12. ¤ Nume în joc: Sociopat ¤ Vârsta: 15 ¤ Nume: Barbu Ş. Laurenţiu ¤ Oraș: Dăbuleni ¤ Județ: Dolj ¤ Țară: România ţara tuturor posibilităţilor ¤ Jocuri preferate: CS / Metin2. ¤ O scurtă descriere despre tine: Sunt o persoană de treabă, socială şi foarte amuzantă. ¤ De unde ai aflat de CsBlackDevil: După google. ¤ Server preferat (server doar din comunitate!): încă nu am unul,dar sigur o să-mi găsesc. ¤ O poză cu tine (în cazul în care ai deja una și vrei să o postezi): LINK

WHO WE ARE?

CsBlackDevil Community [www.csblackdevil.com], a virtual world from May 1, 2012, which continues to grow in the gaming world. CSBD has over 70k members in continuous expansion, coming from different parts of the world.

 

 

Important Links