Leaderboard
Popular Content
Showing content with the highest reputation on 02/23/2014 in all areas
-
Ştiai că într-o zi clipeşti de 10.000 de ori sau că ochii tăi pot distinge 10 milioane de nuanţe? Află şi alte lucruri interesante despe ochii tăi şi felul cum văd ei lumea. Globul ocular cântăreşte puţin sub 30 de grame şi are un diametru de aproximativ doi centimetri. Dar din suprafaţa sa totală, se vede numai o şesime, restul fiind ascuns. Ochii tăi pot distinge aproape 10 milioane de nuanţe. Dacă ne gândim la o singură culoare, griul, putem distinge nu mai puţin de 500 de nuanţe ale ei. Cornea este singurul ţesut din corpul tău care nu conţine vase de sânge. Ea este hrănită cu ajutorul lacrimilor, care mai au şi rol antibacterian. Când strănuţi e aproape imposibil să ţii ochii deschişi. Când auzi un zgomot puternic clipeşti instinctiv. Clipeşti o dată sau de două ori la fiecare zece secunde şi de fiecare dată ai ochii închişi timp de 0,3 secunde. Ochiul este al doilea cel mai complex organ după creier. 80% din informaţiile pe care le primeşti într-o viaţă vin prin intermediul ochilor. Ochii sunt capabili să pună în mişcare instantaneu sute de muşchi şi organe ale corpului. Într-o viaţă, ochii îţi aduc în jur de 24 de milioane de imagini. Din toţi muşchii corpului, muşchii oculari sunt cei mai activi. Ochii tăi nu se odihnesc niciodată. Chiar dacă muşchii şi pleoapele sunt în repaos, globii oculari se mişcă, inclusiv în timp somnului. Clipeşti de aproximativ 10.000 de ori pe zi. Chiar dacă nu sunt tocmai frumoase, sprâncenele stufoase reprezintă un plus pentru sănătatea ochilor fiindcă împiedică picăturile de transpiraţie să se scurgă în ochi. Pupilele se dilată când este întuneric, pentru a lăsa să treacă lumină cât mai multă, dar şi în funcţie de emoţii. Excitaţia sexuală, teama, bucuria intensă dilată pupilele. Cititul la lumina slabă nu-ţi afectează vederea, iar dacă te uiţi cruciş nu rişti să rămâi aşa. Citim mai uşor de pe foaie şi mai greu de pe ecranul calculatorului. Bărbaţii au o vedere mai bună decât femeile. Cel mai frecvent accident produs de cosmetice este rănirea ochiului cu peria de la mascara. De ce îţi curge nasul când plângi? Lacrimile sunt prea multe pentru a se scurge normal şi îţi ajung în nas. De ce ai lacrimi în ochi după ce caşti? Căscatul "apasă" pe sacul lacrimal, unde se strâng lacrimile, iar acestea sunt împise prin ductul lacrimal înapoi la ochi. Dintre toate animalele, rechinul are corneea cea mai asemănătoare cu a omului. Pe viitor, corneea de rechin ar putea fi transplantată oamenilor.12 points
-
¤ Nume în joc: revan / revan nr.1 ¤ Vârsta: 14-15 ¤ Nume: Cristian ¤ Oraș: Bucuresti ¤ Județ: - ¤ Țară: Romania ¤ Jocuri preferate: Left4Dead 2 / Call of Duty: Ghosts, Black Ops 2 ¤ O scurtă descriere despre tine: cred ca ma stiti cu totii ¤ De unde ai aflat de CsBlackDevil: pulsegb- ¤ Server preferat (server doar din comunitate!): NewLife.CsBlackDevil.Com ¤ O poză cu tine (în cazul în care ai deja una și vrei să o postezi): Am la "Poze cu membri CsBlackDevil" P.S: Mi-a picat mai greu fisa sa fac prezentarea, trebuia sa o fac diin prima3 points
-
Numele celui care il provoci: revan, #Collection, Serjj. Tema Lucrari: http://imageshack.com/a/img27/2150/ljhg.png Tipul lucrari (semnatura,banner,avatar,userbar,logo,Large Piece): semnatura Marime: 400x200 Text: Free. Watermark: Free Timp de lucru: 5 ore Finalizare (voturi): 15 trece fotografie pentru pm!2 points
-
2 points
-
2 points
-
2 points
-
2 points
-
Sărutul este o experienţă pe care multă lume a trăit-o, dar şi mai multă lume visează la ea. Cu toate astea, sunt multe adevăruri pe care nu le ştim despre acest simbol al dragostei: 37% dintre bărbaţi sărută cu ochii deschişi, în timp ce 97% dintre femei îi ţin închişi. Un sărut ce durează un minut poate arde până la 26 de calorii. Studiile au arătat că, în timp ce două persoane se sărută, ele pot face uz de aproape orice muşchi din corp. Se spune că dacă săruţi o persoană care are aceeaşi culoare de păr ca şi tine, rezultatul va fi o experienţă foarte intensă. În timpul vieţii, primim în jur de 25 000 de săruturi – de la pupici pe obraz şi până la săruturi lungi, pasionale. Creierul uman are abilitatea de a depista, pe întuneric, unde se află alte perechi de buze. Un sărut poate fi de zece ori mai eficient decât morfina în anestezierea durerii. Aşadar, mama ta avea dreptate atunci când îţi spunea „Las’ că pupă mama şi trece”. În Egiptul Antic, oamenii nu se sărutau pe buze, ci îşi foloseau doar nasurile. În medie, o persoană îşi petrece aproximativ un sfert de oră pe zi sărutându-se. Cel mai lung sărut dintre doi oameni a durat 17 zile şi 10 ore, iar cel mai lung sărut filmat la Hollywood a ţinut preţ de 185 de secunde; asta a fost în filmul You’re in the Army Now din 1940. În statul Indiana din SUA, bărbaţilor cu mustaţă le este interzis să sărute femeile în mod regulat. În Italia Evului Mediu, dacă un cuplu era văzut sărutându-se, cei doi puteau fi forţaţi să se căsătorească. Cel mai celebru sărut din filme este cel dintre Clark Gable şi Vivien Leigh din pelicula Pe Aripile Vantului. Însă, în realitate, actriţa a fost dezgustată de dinţii falşi ai lui Gable, precum şi de respiraţia acestuia, care duhnea a whisky. Sărutul face ca privirea şi pielea ta să strălucească, prin eliberarea de hormoni. Bebeluşii care sunt pupaţi ajung să devină persoane mai afectuoase mai târziu în viaţă.2 points
-
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- RIFLES (PRIMARY WEAPONS) ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- GALIL (IDF DEFENDER) FAMAS (CLARION 5.56) AK47 (CV-47) [KALASHNIKOV] M4A1 (MAVERICK M4A1 CARABINE) [M16] SCOUT (SCHMIDT SCOUT) SG552 (KREIG 552) AUG (BULLPUP) G3GS1 (D3/AU-1) SG550 (KREIG 550 COMMANDO) AWP (MAGNUM SNIPER RIFLE) ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- SUBMACHINE GUNS (PRIMARY WEAPONS) ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- MAC10 (INGRAM MAC-10) TMP (SCHMIDT MACHINE PISTOL) MP5 (KM SUB-MACHINE GUN) [sMG] UMP45 (KM UMP45) P90 (ES C90) ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- SHOTGUNS (PRIMARY WEAPONS) ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- M3 (1 LEONE 12 GAUGE SUPER) XM1014 (2 LEONE YG1265 AUTO SHOTS) ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- MACHINE GUNS (PRIMARY WEAPONS) ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- M249 (MACHINE GUNS)1 point
-
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- What is your favorite Pistols Secondary in CS1.6? ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Glock 18 USP tactical Sig Sauer ( P228 ) Desert Eagle ( Deagle ) FN Five-seveN Dual Elites ( 96G Berettas )1 point
-
Name of challenge you: GFX Team Theme works: http://i.imgur.com/UPzwf4t.png Type of work (signature, banner, avatar, Userbar, logo, Large Piece): Signature Size: 450x400 Text: Free Watermark: CSBLACKDEVIL Working time: 2day's Shooting (votes): 40 votes For picture send on my PM - Good Luck.1 point
-
To make the lasermine bind to buy it faster you need to write this in console: If you want the bind to put the laser and remove it, then you need to write the following: Tell us if the problem is solved.1 point
-
1 point
-
E clar, a revenit si pulse. Ne bucuram sa te vedem din nou printre noi !1 point
-
1 point
-
1 point
-
1 point
-
1 point
-
1 point
-
1 point
-
Categoria Recycle am creato eu temporar pentru a muta topicurile ce sunt in Categoriile care trebuiesc sterse.1 point
-
Cantareata Anda Adam a primit la inceputul acestui an o oferta foarte tentanta de la Antena 1. Vedeta a fost selectata ca sa faca parte din juriul noului sezon al emisiunii "Te cunosc de undeva", insa aceasta a refuzat propunerea, chiar daca in joc era vorba despre un salariu de 20.000 de euro. Se pare ca vedeta a refuzat oferta deoarece are un program foarte incarcat, cu multe concerte, care ii aduc mult mai multi bani decat i-ar fi dat Antena 1. "Anda are in aceasta perioada foarte multe concerte peste hotare si ar fi fost imposibil sa ajunga la filmarile emisiunii. In plus, ea vrea sa lanseze un nou single in martie, care spera sa aiba succes la public, ca si celelalte de altfel, iar, in zilele in care nu are niciun angajament muzical, sta numai la studiouri! Anda a fost flatata de propunerea facuta de cei de la emisiunea la care a participat in calitate de concurent timp de doua sezoane, insa nu a vrut sa incurce pe nimeni”.1 point
-
1 point
-
Developer : Relic Entertainment Platforme : PC , PlayStation 3 , Xbox 360 Gen : Shooter Mod : Single-player / Multi-player Data lansarii : 9 Septembrie 2011 Scurta descriere: Warhammer 40.000 Space Marine este un joc third person shooter , care se concentreaza pe o actiune pura si un gameplay cat mai placut . Jocul a fost dezvoltat de Relic Entertainment si publicat de THQ . Planeta Graia este atacata de fortele orcilor . Capitanul Titus si compania sa de Ultramarines sunt trimisi sa rezolve situatia . Jocul este foarte captivant si are o grafica uimitoare . Trailer: Cerinte minime: CPU : Dual Core 2.0 GHz ( Core 2 Duo / AMD X2 ) Memorie RAM : 1 GB ( XP ) / 2 GB ( Vista / 7 ) Placa video : 256 MB Sistem de operare : Windows XP SP3 / Windows Vista SP1 / Windows 7 HDD : 20 GB Cerinte recomandate: CPU : Quad-core AMD / Intel Processor Memorie RAM : 1 GB ( XP ) / 2 GB ( Vista / 7 ) Placa video : 512 MB Sistem de operare : Windows XP SP3 / Windows Vista SP1 / Windows 7 HDD : 20 GB1 point
-
1 point
-
1 point
-
1 point
-
1 point
-
1 point
-
I think "Deagle" it's the favourite pistol for all . Good accuaracy , can kill a enemy from a hit , can shot from distance and other advantages.1 point
-
Salut, mam gandit sa fac si eu un pack cu resourcele mele. Acest pack contine: - 21 Renders ! - 93 CD4 ! - 26 Textures ! Download (link) ---> http://www.fileshare.ro/e30006009 Daca va fost de folos "LIKE"1 point