Valoarea celor 101 de automobile expuse, în perioada 10-20 octombrie, în incinta halei rezervate acestui segment la Salonul Auto București&Accesorii 2013, se ridică la peste 2,1 milioane de euro, din care aproape 920.000 de euro revin standurilor cu cele mai scumpe modele, respectiv Jaguar, Mercedes și BMW.
Potrivit Agerpres, din punct de vedere al valorii în bani a automobilelor expuse, media pentru fiecare stand este de 180.000 de euro. Constructorii auto BMW, Mercedes, Jaguar contribuie consistent la evaluarea sumei totale a întregului parc expus la Salon, cu modele de lux, la prețuri similare.
Din gama Premium Selection, BMW vinde modelul x6M cu 96.696 euro, în timp ce Jaguar prezintă XJ (preț 89.155 euro, fără TVA) și F-Type (88.843 euro, fără TVA).
De asemenea, Mercedes vinde la SAB 2013 modelul S350 la un preț de 126.380 euro. Per total, în perimetrul în care sunt expuse cele trei mărci se găsesc 15 modele a căror valoare ajunge la 920.000 de euro.
Premium Expo organizează, în perioada 10-20 octombrie 2013, în incinta Romaero Băneasa, cea de-a XI-a ediție a SAB&Accesorii 2013, eveniment la care sunt așteptați peste 50.000 de vizitatori.
SAB & Accesorii 2013 aduce în prim-plan 19 mărci de automobile, suprafața de expunere a acestora fiind de 8.000 mp, atât în interiorul halelor de la Romaero, cât și la exterior. De asemenea, pe aproximativ 2.500 mp expun firme specializate în accesorii auto, în timp ce circa 4.000 mp la exterior sunt rezervate testărilor auto.
Producătorul auto de lux Bugatti, recunoscut pentru producția unora dintre cele mai exclusiviste automobile din lume, a lansat recent, la salonul de la Frankfurt, un nou model extravagant ca preţ.
Noua ediţie limitată "Jean Bugatti" (pe numele întreg Bugatti Veyron Grand Sport Vitesse Jean Bugatti Edition) costă nu mai puţin de 2,28 milioane euro, fără taxe.
Seria lansată la Salonul de la Frankfurt este redusă la doar trei exemplare.
Ediția Jean Bugatti a Veyron-ului 16.4 Grand Sport Vitesse are 1.200 CP și poate accelera de la 0 la 100 de km/h în 2,6 secunde.