Jump to content
Facebook Twitter Youtube

Moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, adoptată de Camera Deputaţilor. Raluca Prună, după adoptarea moţiunii: Dacă premierul va decide că trebuie să plec, voi pleca. UPDATE


Andreea
 Share

Recommended Posts

pruna-news.jpg?width=860

Moţiunea simplă iniţiată de PSD împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună, a fost adoptată, marţi, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 155 de voturi ”pentru”. Raluca Prună a declarat, după aprobarea moţiunii, că nu există repercusiuni directe ale deciziei Camerei Deputaţilor, însă dacă premierul Dacian Cioloş va decide că trebuie să părăsească Executivul, îşi va da demisia.

 

”Repercusiuni în sensul de a fi automat demisă în urma acestei moţiuni nu există. Sigur că acum eu fac parte dintr-o echipă guvernamentală, rămâne de văzut ceea ce va decide premierul. Dacă premierul va decide că trebuie să plec, voi pleca. Dacă premierul va decide că trebuie să rămân până la sfârşitul mandatului, voi rămâne până la sfârşitul mandatului”, a declarat Raluca Prună.

Ea a repetat că declaraţiile ei criticate în moţiunea simplă au fost doar "o metaforă". ”Da, vorbesc în metafore şi îmi permit să vorbesc aşa cum pot, folosind toată bogăţia de cuvinte a limbii române. Îmi asum asta”, a spus ministrul.

Moţiunea simplă iniţiată de PSD împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună, a fost adoptată, marţi, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 155 de voturi ”pentru”.

În sală se aflau peste 200 de deputaţi, însă 60 dintre aceştia nu au votat, printre care membrii PNL şi cei din grupul minorităţilor.

Moţiunea a strâns astfel doar 155 de voturi "pentru".

Prin moţiunea simplă depusă la Camera Deputaţilor, PSD a cerut demisia ministrului Justiţiei, Raluca Prună, pe motiv că aceasta ar fi minţit în faţa CEDO, aceştia susţinând că declaraţia lui Prună este ”mincinoasă sub două aspecte”, adică unul care priveşte ”minciuna cu hârtia sub semnătura cuiva” şi cel de-al doilea ”că un înalt demnitar al statului român a minţit în faţa unui organism internaţional".

"La data de 14.06.2016, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, se prezintă în faţa CEDO, unde susţine şi depune un act privind măsurile care au fost luate şi cele care urmau a fi luate în vederea îmbunătăţirii condiţiilor din penitenciare. După această prezentare, ministrul Justiţiei face afirmaţii în plenul CSM din data de 06.10.2016. susţinând că <<eu m-am dus şi am minţit la CEDO, şi spun bine minţit la CEDO că eu am crezut că, dacă mi se dă o hârtie sub semnătura cuiva din statul român... deci EU AM MINŢIT ACOLO spunând că noi am asigurat buget pentru şapte penitenciare a câte 150 de milioane pentru fiecare penitenciar, aproape un miliard de euro, dar astea erau nişte bune intenţii, pentru că, în realitate, în buget noi nu avem aceşti bani>>. Declaraţia doamnei Prună este mincinoasă sub două aspecte: unul priveşte <<minciuna cu hârtia sub semnătura cuiva din statul român>>, cel de-al doilea că un înalt demnitar al statului român a minţit în faţa unui organism internaţional", se arată în textul moţiunii.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a spus, joi, în şedinţa Consiliului Superior al Magistraturi (CSM), că a minţit la CEDO atunci când a spus că a fost asigurat un buget a câte 150 de milioane de euro pentru şapte penitenciare.

"Ştiţi cum e, domnule judecător, ca la penitenciare, unde eu m-am dus şi am minţit la CEDO - şi spun bine minţit la CEDO - că eu am crezut că dacă mi se dă o hârtie sub semnătura cuiva din statul român... Deci, eu am minţit acolo spunând că noi am asigurat buget pentru şapte penitenciare a câte 150 de milioane pentru fiecare penitenciar, aproape un miliard de euro, dar astea erau nişte bune intenţii, pentru că în realitate în buget noi nu aveam aceşti bani", a spus Raluca Prună în şedinţa CSM.

Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, a reacţionat arătând că este "şocantă" declaraţia ministrului Raluca Prună, prin consecinţele pe care le implică, şi că aceasta va avea impact asupra relaţiilor cu celelalte state UE. "Problema trebuie clarificată şi nu trebuie să rămână la nivelul unui titlu senzaţional şi trecător de presă, pentru că prezintă importanţă din mai multe perspective", a scris Gîrbovan pe pagina sa de Facebook, întrebând când a aflat ministrul de inducerea sa în eroare şi ce a făcut ulterior pentru a corecta informaţia falsă trimisă la CEDO.

Pe 6 aprilie, plenul Camerei Deputaţilor a respins o moţiune simplă pe Justiţie, iniţiată de ALDE şi semnată de 53 de deputaţi. Social-democraţii au decis atunci să participe la şedinţă pentru a asigura cvorumul, dar nu au votat.

Link to comment
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

 Share

WHO WE ARE?

CsBlackDevil Community [www.csblackdevil.com], a virtual world from May 1, 2012, which continues to grow in the gaming world. CSBD has over 70k members in continuous expansion, coming from different parts of the world.

 

 

Important Links