Andreea Posted October 16, 2016 Share Posted October 16, 2016 Curtea de Conturi va începe un control la compania de stat Romaero, aflată într-o situaţie financiară gravă, în care va verifica toată activitatea societăţii în perioada 2012-2015, în special contractele de achiziţii şi actele adiţionale, au declarat pentru News.ro surse din Ministerul Economiei. Romaero, companie specializată în producerea şi întreţinerea avioanelor, a înregistrat în perioada 2012-2015 pierderi cumulate de 145,6 milioane lei, potrivit datelor raportate la Ministerul Finanţelor. ”Ultimul control al Curţii de Conturi la Romaero a avut loc în anul 2012, pentru perioada 2009-2011. Vor verifica tot, situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului, precum şi legalitatea realizării veniturilor şi a efectuării cheltuielilor la Romaero”, a precizat o sursă avizată, pentru News.ro. Inspectorii Curţii de Conturi vor verifica, de asemenea, toate actele adiţionale încheiate de Romaero, situaţia clienţilor, poliţele de asigurare şi achiziţiile făcute, mai precizează sursele citate. De abicei, în cadrul controalelor Curşţii de Conturi, cele mai multe nereguli şi fraude s-au descoperit la contractele de achiziţii şi la gestionarea patrimoniului companiilor de stat. Romaero are în prezent 842 de salariaţi, dar urmează să concedieze 150 de angajaţi. Compania se află într-o situaţie financiară foarte gravă, fiind penalizată de tehnologia depăşită şi de managementul slab din ultimii 25 de ani. Anul trecut, Romaero a înregistrat pierderi de 34 milioane lei, la o cifră de afaceri de 53,8 milioane lei. În 2016, compania ar putea înregistra pierderi de 30 milioane lei, potrivit ultimelor estimări, urmând să revină pe profit abia în 2017 sau 2018. Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.