Jump to content

Recommended Posts

Posted

745487-oli.jpg

 

Cosmin Olăroiu a discutat despre oferta pe care a avut-o de la echipa națională pentru a prelua postul de selecționer. De asemenea, a spus și ce șanse sunt ca pe viitor să preia acest post. 

"De-a lungul timpului a mai fost o dată când am renunţat la un contract pentru a prelua echipa naţională şi atunci mi s-a spus să mai aştept puţin şi încă puţin, iar între timp am semnat un nou contract şi am plecat.

Au mai fost discuţii, nu oferte, ca să nu se înţeleagă că Olăroiu e prea scump, Olăroiu vrea prea mulţi bani. Chiar acum am citit, mi-a arătat cineva un articol, că am cerut 750.000 sau ceva de genul asta.

Discuţiile între mine şi preşedinte s-au rezumat la: dânşii mi-au spus că vor să colaboreze cu mine, iar eu le-am spus că am un contract încă 2 ani cu Al Ahli. Aici s-a terminat toată discuţia. N-a existat nicio negociere.

Când am venit în România, la Steaua, pe o perioada scurtă pentru că semnasem cu Al Ain, şi i-am ajutat atunci la câştigarea Cupei, nu mi-a dat nici un ban, n-am câştigat nici un ban. Am fost antrenorul naţionalei Arabiei Saudite şi puteţi întreba oamenii de acolo, nu mi-au dat nici măcar un leu. N-am primit nici un ban. Cum aş putea să vin în România, la naţională, şi să pretind un salariu ca acolo sau un salariu foarte mare? Eu ştiu condiţiile din România, posibilităţile de aici.

Chiar dacă mi s-ar da un salariu, problema ar fi să fie nişte clauze, pentru că de fapt lumea nu înţelege. În antrenorat, salariul antrenorului e garanţia lui de a lucra şi de a fi lăsat să lucreze. Dacă ai un antrenor care câştigă câteva sute de mii, vorbim în Golf, şi vrei să-l dai afară, îl dai imediat. Îi plăteşti banii şi a plecat. Aici dacă ai un antrenor care are salariu foarte mare, te mai gândeşti un pic şi atunci e o protecţie a antrenorului.

Însă la nivelul de echipa naţională a României nu s-a pus nici un moment problema, nici o secundă nu s-a discutat de vreo sumă. Eu le-am spus că mai am 2 ani de contract, nu pot în momentul de faţă.

Eu pot fi liber peste o lună şi echipa naţională poate să aibă antrenor. Sau noul antrenor al echipei naţionale să facă o treabă foarte bună şi să fie lăsat în continuare, de ce trebuie schimbat? Dacă vreodată va există acest «timing» ca eu să nu fiu sub angajament şi să am posibilitatea de-a antrena echipa naţională, aş face-o cu mare plăcere. Însă nu e un lucru care depinde de mine", a zis Cosmin Olăroiu la DolceSport..

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use.