An nou , an vechi.

[₩ăřņîñĞ]

    

Finalul oricărui an are pentru cei mai mulţi dintre noi o încărcătură emoţională specială. Pentru că se apropie momentul unui nou început, mulţi dintre noi, în mod conştient sau nu, facem retrospectiva anului care se încheie şi înviem în sufletele noastre speranţa către ceva “mai bun” în Noul An.

        Tendinţa multora dintre noi este să vadă “defectele”, “greşelile” din viaţă, să vadă partea goală a paharului. Şi în acest moment de final de an, ne aducem aminte ce era pe lista cu dorinţe de îndeplinit acum un an, ce nu a mers şi parcă ne pare rău, timpul pare să fi trecut împotriva noastră. În plus, am învăţat de-a lungul vieţii să avem pretenţia de la noi că orice început trebuie făcut “bine”, există în cultură noastră convingerea că trebuie să “păşim cu dreptul”, iar nevoia indusă că lucrurile “trebuie” să iasă bine ne copleşeşte.

      Alţii sunt atraşi de noile începuturi şi fără să se mai uite la ce au făcut îşi programează un an grandios şi plin de împliniri de cele mai multe ori rupte de realitate, dar încărcate cu dorinţa că în sfârşit anul asta trebuie să fie anul în care în sfârşit reuşesc tot ce mi-am propus. Dar lucrurile nu funcţionează aşa, să încercăm aceeaşi metodă an de an aşteptând alte rezultate.

      Când porneşti de la sentimentele pe care doreşti să le trăieşti eşti întotdeauna mai aproape de realitatea la care tocmai lucrezi să o clădeşti. Doar astfel eşti mai aproape de sufletul tău şi de a-ţi împlini menirea.