România, acest Gavroche al EURO

[daniels;]

Senzaţia de neîncredere în naţionala României pe care o simţi în jur este la fel de intensă ca şi senzaţia de roşu pe care o simţi în Bucureşti de la începutul acestei săptămâni. Dar această neîncredere poate fi un combustibil excelent pentru jucătorii României. În fotbal, „a da o palmă celor care nu au crezut în tine” este o idee auzită des în zona de interviuri de după partidă. Tare mi-ar plăcea să fiu "pălmuit" la acest EURO cu nişte evoluţii solide făcute de un Chipciu sau un Andone după neîncrederea pe care mi-am exprimat-o în cazul lor.

Viorel Moldovan, o revelaţie plăcută cu răspunsurile pline de miez, oferite în franceză când a fost cazul la conferinţa de presă, vorbeşte despre marea dilemă din ofensivă, dacă România va juca în atac cu unul sau două vârfuri. Nu ştiu cât e bluf şi cât e curaj autentic. Fostul atacant al marii naţionale a României de acum 15-20 de ani spune apăsat că Franţa ne demonstrează că atacul rămâne cea mai bună apărare. Dar Moldovan este deja antrenorul lui Auxerre, o echipă din fotbalul în care filosofia de bază este una ofensivă. Noi rămânem cu iordănescu, antrenorul care-şi alege jucătorii de atac în primul rând după felul în care se apără.

Însă, la precedentul nostru EURO, am rezistat în faţa vicecampioanei mondiale de atunci, Franţa, cu mai multe rânduri de tranşee, în faţa liniei de patru fundaşi Piţurcă mai punând alţi trei jucători defensivi. Ba chiar alţi patru, dacă ne gândim că şi Bănel, acest Constantina Diţă de la EURO, era pe teren tot cu apărarea. Doar cu Mutu şi Daniel Niculae nu ne-am apropiat de poarta lor, dar nici nu am fost învinşi.  Asta e întrebarea, să jucăm iarăşi într-o capodoperă a urâţeniei eficiente cum a fost acel meci cu Franţa sau să ne deschidem, să atacăm şi să onorăm astfel un spectacol planetar cum este o deschidere de EURO la Paris?

Nu am o încredere logică în această naţională a noastră, dar am una metafizică. Jucătorii sunt limitaţi tehnic, mulţi dintre ei, dar în acest grup mocnesc energii care stau să erupă. România e acel călător de la clasa a treia a transatlanticului invitat pe puntea de lux pentru o reprezentaţie şi care strânge toată voinţa sa în acea şansă prin care încearcă să impresioneze şi să nu mai fie trimis în burta obscură a pachebotului. Români, vă rugăm, treceţi Sena, şi arătaţi că puteţi forma acel mix de voinţă, abilitate, determinare şi inteligenţă cu care se croiesc drumurile spre înalta societate..