Andreea Posted July 13, 2015 Share Posted July 13, 2015 Am refăcut acest topic pentru membrii care știu să facă fraze / propoziți frumoase și pentru că am văzut că a avut un impact destul de bun înainte. Sunt plăcut surprinsă sa constat că dincola de mizerie, de întristări, de această lume muribundă în care păcatul primează mai mult ca altadată, există totuși voci, există sensibilitate, există iubire. În goana nebună de a trăi doar pentru noi, uităm să privim zborul porumbelului sau să ne coborâm privirea spre povara unei furnici să privim spre cer, spre măreția minunatului cerului care din iubire și îndelungă răbdare ne a atribuit rațiune și pasiune pentru ce este frumos. Citind adunăm lacrimi, împărțim zâmbete, citind ne deschidem inimile și poate renunțăm la orgolii și dușmănii. Nu uita, mâine poate fi prea târziu, iar regretele sunt în zadar ! Am obosit de atâta nepăsare, am obosit să merg mereu în opusul tuturor, lumea s-a plictisit și s-a retras în cutiuța lui de viață, iar eu am obosit. Nimic nu mai este interesant, nimic atractiv, lumea este prinsă în rutina de zi cu zi. Uită să mai zâmbească, uită să mai ofere, nici măcar să mai primească nu știe, uită că viața este doar una și că dacă azi nu trăiești, zâmbești, oferi, primești mâine poate fi prea târziu. Gândiți, meditați apoi încercați să faceți ceva în viața voastră că dacă voi nu schimbați nimic atunci nimicul va fi cu voi mereu. Te iubesc fără să ştiu cum sau când sau de unde. Te iubesc pur şi simplu, fără complexităţi sau mândrie; te iubesc pentru că nu ştiu altă cale Iubirea nu e târg : te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea este o certitudine : te iubesc pentru că te iubesc! Să fii iubit de cineva îţi dă putere, iar să iubeşti pe cineva îţi dă curaj. Topic vechi : http://csblackdevil.com/forums/index.php?/topic/84326-fraze-propoziti-frumoase/ 6 Link to comment Share on other sites More sharing options...
d3v0uTT™ Posted July 17, 2015 Share Posted July 17, 2015 - Gândul este cel mai mare viciu. - Oamenii din secolul al XXI-lea, animale in costume. 3 Link to comment Share on other sites More sharing options...
-=*C!P*=- Posted July 17, 2015 Share Posted July 17, 2015 (edited) Ceea ce o sa scriu nu sunt neaaparat propozitii sau fraze.. Sunt lucruri la care ar trebuie sa ne gandim cu toti... Cititi mai bine si ganditi-va daca am sau nu dreptate. Iubirea este cel mai frumos sentiment pe care poti sa il simti, daca nu iubesti sau ai iubit vreodata inseamna ca degeaba ai trait.Dragostea nu se exprima prin cuvinte , ci prin fapte. Degeaba iubesti daca nu ii arati asta persoanei iubite!Cuvintele "TE IUBESC " le poate spune oricine, insa putini sunt cei care o si dovedesc..Fiecare om e special in felul lui, ci nu trebuie judecat dupa cum arata, cum se-mbraca, din ce anturaj face parte.... Trebuie judecat (daca se poate spune asa) dupa felul in care gandeste, si in care se comporta. Deoarece niciunul nu ne-am nascut perfect, chiar daca asta credem fiecare despre noi insine... Edited July 17, 2015 by -=*C!P*=- 3 Link to comment Share on other sites More sharing options...
Daliath. Posted July 17, 2015 Share Posted July 17, 2015 A fi nebun inseamna a fi normal in zilele de azi. Daca vine ploaia inseamna ca Dumnezeu vrea sa ne spele de pacate. 1 Link to comment Share on other sites More sharing options...
majestic Posted July 17, 2015 Share Posted July 17, 2015 Îmi pare rău de fiecare dată când na-i somn în noapte,că-s departe şi că treci singură prin toate. ; Că asta înseamnă prieten adevărat,ăla care sare pentru tine până în iad. ; Fii sincer cu tine,pe mine oricum nu mă minţi,e vorba doar de tine şi de ceea ce simţi. ; 5 Link to comment Share on other sites More sharing options...
RevoluTioN. Posted July 20, 2015 Share Posted July 20, 2015 (edited) "Atâta timp cât nu încetezi să urci, treptele nu se vor termina; sub paşii tăi care urcă, ele se vor înmulţi la nesfârşit." "Se spune că ura este mai puternică decât iubirea, dar dorul ? Dorul le întrece pe amândouă..." "Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim, ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm." Edited July 20, 2015 by hayjoukaN` 1 Link to comment Share on other sites More sharing options...
DOri Posted July 20, 2015 Share Posted July 20, 2015 Nu te pune cu omu nebun pentru ca are mintea odihnita ! Link to comment Share on other sites More sharing options...
rusu-- Posted July 20, 2015 Share Posted July 20, 2015 Razi si toata lumea va rade cu tine , plangi si vei plange singur. 1 Link to comment Share on other sites More sharing options...
Daliath. Posted July 27, 2015 Share Posted July 27, 2015 (edited) Atunci cand lipsesti, singurul soare din univers pare sa fi ramas becul veiozei. Niciodata nu e prea tarziu sa fii ceea ce esti. Cartile sunt ca vinul, vechi, dar utile. Nu citi o carte despre cum sa iubesti, cand o sa iubesti nu o sa iti trebuie lectii despre iubire. Edited July 27, 2015 by Daliath. Link to comment Share on other sites More sharing options...
RazvaNNN Posted July 27, 2015 Share Posted July 27, 2015 Renunţă la comparaţii şi poţi să te bucuri de viaţă la maxim. Singura răspundere adevărată este faţă de propriul tău potenţial, faţă de propria ta inteligenţă şi conştienţă, faţă de acţiunea conformă cu ele. Nu este nevoie să ştii unde mergi. Nu este nevoie să ştii de ce mergi. Tot ceea ce e nevoie să ştii este faptul că mergi plin de veselie; dacă faci acest lucru, nu poţi greşi. Link to comment Share on other sites More sharing options...
pulse.exe Posted July 28, 2015 Share Posted July 28, 2015 - Viclenia e un semn de slăbiciune, căci mintea omenească veritabilă stă în raport direct cu capacitatea de a pricepe în mod dezinteresat un adevăr. Învingătorul momentan nu este totdeauna cel definitiv. - Egoism nu înseamnă ca cineva să trăiască aşa cum doreşte. Înseamnă a cere altor oameni să trăiască aşa cum acel cineva doreşte să trăiască. Link to comment Share on other sites More sharing options...
C Jay Posted August 3, 2015 Share Posted August 3, 2015 Cateodata sunt atat de destept, incat nici eu nu imi dau seama ce am spus! Link to comment Share on other sites More sharing options...
Hellwalks Posted August 3, 2015 Share Posted August 3, 2015 Life is too short to stress yourself for people who doesn't even deserve to be a problem in your life. 2 Link to comment Share on other sites More sharing options...
Călin™ Posted August 3, 2015 Share Posted August 3, 2015 "Oamenii se împart în două categorii: unii caută, dar nu găsesc, alții găsesc, dar nu sunt multumiți." „Poate că pentru lume ești o singură personă, dar pentru o anumită persoană, ești întreaga lume.” "Nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim" „Dă șansa fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viața ta.” "Spune lumii ce gândești, nu ce vor sa audă!" 1 Link to comment Share on other sites More sharing options...
IL PADRINO Posted August 8, 2015 Share Posted August 8, 2015 A man who wants something will find a way. A man who doesn't will find an excuse. Link to comment Share on other sites More sharing options...
symbiote Posted August 9, 2015 Share Posted August 9, 2015 Why be a king when you can be a god. Link to comment Share on other sites More sharing options...
Daliath. Posted August 9, 2015 Share Posted August 9, 2015 - Atunci cand suferi dupa persoana iubita simti ca si cum ar veni sfarsitul lumii. - Iubirea nu o cumperi, o castigi prin comportamentul tau. - Rau sau buni toti suntem pacatosi. - A fi darnic inseamna a darui cuiva un lucru pe care tu il pretuiesti. - Ce viata, ba murim, ba inviem. Link to comment Share on other sites More sharing options...
Sociopat Posted August 15, 2015 Share Posted August 15, 2015 " Nu am nevoie de o religie pentru a crede. Bunătatea este religia mea " - Dalai Lama Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts