Everything posted by Andreea
-
Judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis, joi, că greva cadrelor medicale din federaţia sindicală Sanitas este ilegală, decizia nefiind definitivă, însă este executorie. Sindicaliştii au anunţat, încă de marţi, că greva este suspendată în urma promisiunilor că majorările salariale vor trece de Parlament săptămâna viitoare. "Admite cererea. Dispune încetarea grevei ca fiind ilegală”, se arată în minuta Tribunalului Bucureşti. Decizia instanţei nu este definitivă, însă este executorie. Cererea de anulare a grevei a fost depusă, marţi, de Ministerul Sănătăţii la Tribunalul Bucureşti. "Federaţia Sanitas a fost atenţionată în repetate rânduri că demersul sindical nu îndeplineşte condiţiile legale pentru declanşarea conflictului de muncă (...) Totodată, Ministerul Muncii a comunicat Federaţiei SANITAS că, potrivit Legii dialogului social nr. 62/2011, nu poate declanşa conflictul colectiv de muncă deoarece există un contract colectiv de muncă (CCM) încheiat şi înregistrat legal la nivelul sectorului de activitate Sănătate. Activităţi Sanitar – Veterinare. Valabilitatea contractului este până la 31.12.2016 si, potrivit legii, pe durata existenţei unui CCM, angajaţii nu pot declanşa un conflict colectiv de muncă”, a arătat Ministerul Sănătăţii, joi, la scurt timp după decizia Tribunalului Bucureşti. De cealaltă parte, Marius Sepi, prim-vicepreşedintele federaţiei Sanitas, a spus că nu ştie încă dacă va contesta decizia instanţei. "Noi am cerut suspendarea grevei. Nu ştiu ce să spun. Aştept motivarea”, a declarat Sepi. Ministerul Sănătăţii a anunţat marţi, că a depus o acţiune prin care a solicitat instanţei să constate că greva generală organizată de Federaţia Sanitas nu îndeplineşte condiţiile legale pentru declanşarea conflictului de muncă. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au arătat că acte normative în vigoare stabilesc condiţiile clare în care poate fi declanşat un conflict de muncă şi în care pot fi solicitate majorări salariale. Potrivit oficialilor instituţiei, declanşarea conflictului de muncă s-a făcut fără respectarea procedurilor stabilite de Legea privind dialogul social Ministerul arăta că, potrivit legii, conflictul colectiv de muncă se poate declanşa în următoarele trei situaţii clare, federaţia Sanitas nefiind în niciuna dintre acestea: - angajatorul sau organizaţia patronală refuză să înceapă negocierea unui contract ori acord colectiv de muncă, în condiţiile în care nu are încheiat un astfel de contract ori cel anterior a încetat; angajatorul/organizaţia patronală nu acceptă revendicările salariaţilor (în procesul negocierii contractului colectiv); părţile nu ajung la o înţelegere privind încheierea unui contract sau acord colectiv de muncă până la data stabilită de comun acord pentru finalizarea negocierilor. Federaţia Sanitas a anunţat, tot marţi, că suspendă greva generală din spitale ca urmare a promisiunilor că majorările salariale vor trece de Parlament săptămâna viitoare. Decizia de suspendare a grevei a fost luată şi în contextul exerciţiului de alarmare în caz de cutremur major. Majorările salariale adoptate luni seară în comisii vor intra săptămâna viitoare în plen. Deputaţii din Comisiile de muncă şi buget au adoptat, luni seară, la capătul a cinci ore de dezbateri, mai multe amendamente la Legea de adoptare a OUG 20/2016 care prevede majorări salariale pentru angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, personalul din învăţământ, precum şi sporuri pentru medici, deşi ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, s-a împotrivit şi i-a avertizat că acest lucru înseamnă un efort de patru miliarde de lei anual de la bugetul de stat. Potrivit amendamentelor adoptate de cele două comisii, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate se majorează cu 25 la sută faţă de nivelul acordat pentru luna august 2016.Salariile se vor majora efectiv începând cu 1 decembrie 2016. Secretarul de stat în Ministerul de Finanţe prezent la dezbatere a precizat că, dacă acest amendament este adoptat, deficitul va creşte. Totodată, deputaţii au stabilit ca sporurile pentru cadrele medicale să fie calculate la baza salarială din anul respectiv, nu la nivelul din 2009.
-
Dacă vrei să trăieşti sănătos, Carmen Brumă poate fi o sursă de inspiraţie. Şi cum toamna este anotimpul perfect pentru un restart al organismului, prin alimente valoroase şi sport inteligent, profităm şi noi de sezon pentru a recapitula, alături de Carmen, cele mai bune obiceiuri care ne fac viaţa mai bună, ne scad riscul de boli şi ne potenţează longevitatea. CSÎD: Ce reţete de detox ai încercat de-a lungul timpul: ce a funcţionat şi ce nu? Carmen Brumă: Sunt mai degrabă adepta ideii că un organism sănătos, hrănit corect are mecanisme naturale şi organe pentru eliminarea toxinelor şi nu are nevoie de perioade speciale destinate detox-ului. CSÎD: Ce se schimbă în organismul tău după un detox? Carmen Brumă: Teoretic, se îmbunătăţeşte digestia, pielea arată mai bine, ai mai multă energie. Practic, în cazul meu nu s-a schimbat nimic. CSÎD: Cum procedezi cu dieta familiei: cauţi alimente bio, ai surse sigure de carne, ouă, lapte etc? Carmen Brumă: Încerc să păstrez o cale de mijloc. Vlăduţ mănâncă în proporţie de 80% carne şi ouă de ţară din surse sigure. Noi, adulţii, mâncam de multe ori în oraş aşa că proporţia e mult mai mică. CSÎD: Ce prepari rapid şi sănătos când nu ai prea mult timp pentru gătit? Carmen Brumă: Quinoa cu ciuperci şi legume. Mircea mănâncă fără gluten aşa că asta e o reţetă potrivită pentru toată lumea. CSÎD: Cum sunt cei 500 de mii de fani de pe Fb: curioşi, cârcotaşi, dispuşi să înveţe şi să-şi schimbe stilul de viaţă? Carmen Brumă: E o comunitate foarte simpatică. În general, sunt interesaţi de soluţiile concrete, de sănătate, sunt activi, curioşi, cu simţul umorului, educaţi. CSÎD: După atâţia ani de “carieră” în domeniul vieţii sănătoase, crezi că lumea începe să se schimbe cu adevărat? Carmen Brumă: Eu observ de ceva vreme schimbări care mă bucură. Exista un interes în creştere pentru tot ceea ce înseamnă stil de viaţă sănătos şi soluţii concrete. CSÎD: Ce recomanzi pentru protejarea articulaţiilor în cazul sportului intens/frecvent? Carmen Brumă: Există suplimente alimentare speciale pentru asta cu formule diverse. Eu folosesc de mai multă vreme un complex lichid pe bază de colagen lichid, acid hialuronic şi vitamine. CSÎD: Care este părerea ta despre vegetarianism? E un stil alimentar sigur pentru sănătate? Carmen Brumă: Eu nu am fost niciodată tentată să încerc vegetarianismul pentru că nu am fost convinsă de avantajele sale. Consider ca un regim alimentar echilibrat trebuie să conţină şi proteine de origine animală, din surse sigure, preparate corect şi în cantităţi moderate. Cred că, pentru a fi un vegetarian sănătos, ai nevoie de o informare intensă, disponibilitate, răbdare şi suplimente nutritive pentru a-ţi menţine o stare bună de sănătate pe termen lung. Nu cred că este un stil de alimentaţie potrivit pentru copii, adolescenţi şi femei gravide. CSÎD: Cum priveşti vaccinurile şi vaccinarea? Carmen Brumă: Cred în vaccinarea făcută după o informare temeinică a părinţilor şi dupa un screening al copilului în urma căruia sp te asiguri că nu are anumite intolerante. Vlăduţ este vaccinat. CSÎD: Spune-ne 10 lucruri sănatoase pe care ar trebui să le consume/adopte oricine în această toamnă! Carmen Brumă: Consumaţi sfeclă roşie, crudă sau coaptă, pentru că are efecte remineralizante şi revigorante; nu rataţi strugurii pentru efectul antioxidant natural; mâncaţi nuci pentru grăsimile, proteinele şi vitaminele vegetale de calitate, dar nu mai mult de 5, 6 pe zi; alegeţi broccoli pentru a scădea riscul de cancer; profitaţi la maximum de dovleac pentru conţinutul de betacaroten, fier, zinc, potasiu, fibre cu efect antioxidant; hidrataţi-vă corect, 35 ml apa /kg corp; dormiţi minimum 6 -7 ore pe noapte şi nu rataţi intervalul 22-00 pentru că atunci se secretă hormonul de creştere de care organismul nostru are nevoie pentru refacere; faceţi mişcare de 4-5 ori pe săptămână; mâncaţi 30-35 grame de fibre zilnic pentru o digestie optimă; încercaţi să faceţi zilnic două lucruri care să vă bucure şi să vă ofere satisfacţie.
-
România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de iarnă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00. Potrivit unor specialişti, efectul schimbării de oră în ultimul weekend al lunii octombrie nu durează, bucuria unui somn prelungit dispărând în câteva zile. Un studiu la care au participat peste 3.000 de adulţi din Marea Britanie a demonstrat că, odată cu schimbarea orei în luna octombrie, calitatea somnului dispare. „Bucuraţi-vă de o oră în plus de somn cât puteţi", a fost concluzia specialiştilor de la Glasgow University, Marea Britanie, care avertizează că efectul schimbării de oră dispare în câteva zile, potrivit dailymail.co.uk. Cei mai mulţi dintre participanţii la studiu au declarat că se simt mai energici şi mai fericiţi decât înaintea trecerii la ora oficială de iarnă. Însă efectele aparent benefice ale unei ore în plus de somn dispar rapid, mulţi spunând că se simt mai rău ca atunci când dormeau mai puţin. „Trecerea la ora de iarnă le poate oferi un scurt răgaz pentru odihnă acelora care au probleme cu somnul, dar şi celor care dorm bine de obicei, efectele în cazul primilor fiind temporare”, spune Colin Espie, fondator al Centrului pentru Somn de la Universitatea Glasgow. Totuşi, explică profesorul Espie, calitatea somnului scade semnificativ odată ce corpul se obişnuieşte cu noul program, iar procesul se accentuează pe măsură ce se instalează iarna. România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de iarnă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00, iar ziua de 30 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă din an. Ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie. Pentru trecerea la ora oficială de iarnă, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că duminică 30 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă zi a anului.
-
Omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu a arătat, marţi, când a fost audiat ca martor în dosarul de trafic de influenţă al fostului ministru al Energiei, Constantin Niţă, că i-a dus demnitarului un plic, în care erau 30.000 sau 50.000 de euro, fapta consumându-se într-un restaurant. La termenul de marţi de la instant supremă, Urdăreanu a susţinut, în cadrul unei declaraţii dată în calitate de martor că l-a cunoscut în 2011 pe Constantin Niţă. “Atunci era prevăzut un proiect mare lângă Braşov, construcţia unui aeroport. Consiliul Judeţean urmarea ca firma care câştigă licitaţia să finanţeze şi să execute construcţia aeroportului. Se dorea un parteneriat public - privat. Nu erau bani în bugetul Consiliului Judeţean. Situaţia era complicată din punct de vedere politic. Consiliul Judeţean era condus de PNL care voia un aeroport mare în timp ce primăria, condusă de PD-L voia unul mic, de business. Era o neînţelegere între cele două instituţii. Niţă avea influenţă politică în plan local. Era parlamentar. I-am cerut o poziţie realistă şi constructivă”, a arătat Urdăreanu. El a mai precizat că, ulterior, au avut loc mai multe întâlniri şi a povestit cum a ajuns să fie implicat în acest dosar fostul primar al Iaşiului, Gheorghe Nichita. „Prin 2012 se organizase la Iaşi o licitaţie pentru managementul traficului. Au existat dificultăţi. S-a anulat, apoi s-a reluat licitaţia. Am solicitat sprijin să-mi facă Niţă o recomandare pentru a intră la Primăria Iaşi. I-am solicitat o întrevedere cu Gheorghe Nichita lui Niţă. Ştiam că se cunosc din discuţiile anterioare. Aşa că, la sfârşitul anului 2012, ne-am întâlnit toţi trei în biroul parlamentar al lui Niţă. El a fost de faţă la discuţii. La un moment dat a părăsit biroul. I-am prezentat primarului Nichita compania şi experienţă noastră. După a ce am semnat contractul am mai avut o discuţie cu Nichita”, a mai arătat omul de afaceri în faţă judecătorilor de la instant supremă. În continuare, acesta a declarat că a fost nevoit să se asocieze cu o firma din Iaşi care aparţinea cumătrului lui Gheorghe Nichita. „Am semnat o asociere cu o firma locală. Proprietarul societăţii locale era cumătrul lui Nichita şi avea multe contracte cu primăria. În licitaţia pentu managementul traficului era pusă condiţia ca sistemul să se conecteze cu sistemul informatic al primăriei Iaşi. De asta am ales partenerul din Iaşi cu care ne-am asociat şi am participat la licitaţie. Atunci am aflat că Gabriel Mardarasevici era în relaţie apropiată cu Nichita. Atunci Mardarasevici mi-a spus că primarul ne-a cerut 10 la sută din valoarea contractului. Mie, Nichita nu mi-a cerut direct bani”, a continuat Urdăreanu. Mai departe martorul a povestit cum i s-a cerut un alt comision de 5% din valoarea contractului de către Constantin Niţă pentru că i-a intermediat întâlnirea cu Nichita. „Au fost discuţii pentru un comision de 5 la sută pentru domnul Niţă. Mi-a solicitat, după ce am semnat contractual, dar şi înainte. Mi s-au cerut banii pentru că mi-a făcut acea recomandare primarului Iaşiului”, a completat Urdăreanu. Ela mai precizat că atunci când a văzut că i se solicită un comision de 15 la sută din valoarea contractului, comision imposibil de realizat pentru că nu încăpea în bugetul proiectului, a încercat iniţierea unor discuţii “să le explic că aceste cereri sunt nerealiste şi până la urmă le-am zis să derulăm contractul şi să vedem ce o să fie în final”, a continuat martorul denunţător. În continuare, Urdăreanu a povestit cum a dat miră ministrului Niţă, prin intermediul unei firme a unui prieten, plăţile fiind mascate sub forma unui contract de consultanţă care nu a avut loc niciodată în realitate. “Odată cu începerea derulării contractului de la Iaşi, Niţă mi-a prezentat un prieten de al sau, Mihai Ghirdă. L-a trimis la biroul meu spunând să discutăm cu el deoarece are o firma pe care să încheiem un contract de consultanţă cu valori lunare. L-am prezentat pe Ghirdă lui Mihai Tănăsescu, colegul de firma şi cel care se ocupă de proiectul de la Iaşi. Facturile s-au plătit un an de la derularea contractului. Acestea reprezentau plăti făcute în contul comisionului solicitat de Niţă. Facturile nu acopereau valoarea comisionului. Atunci am primit mesaje de la Niţă şi de la Ghirdă care ne spuneau că suntem restanţi la plata comisionului. Domnul Niţă era ministrul Energiei la acel moment. Pentru a detensiona situaţia am stabilit o întâlnire cu Niţă unde i-am remis 30 sau 50 de mii de euro, nu mai reţin exact, într-un restaurant din incinta hotelului Radisson. Nu mai erau alte persoane de faţă. Am lăsat plicul pe bancheta pe care eram aşezaţi. Întâlnirea de la hotel a durat 30 de minute. Cred că suma de bani a fost scoasă din banca”, a mai precizat omul de afaceri în faţă judecătorilor. A urmat, la audieri, un alt martor, Mihai Tănăsescu, fost director în cadrul UTI. El a arătat că în 2013 a avut o discuţie cu şeful UTI Group Tiberiu Urdăreanu pentru a încheia un contract cu o firma a lui Mihai Ghirdă. „Acesta era sugestia venită de la domnul Niţă. Îl ştiam pe Niţă deoarece era persoană publică şi anterior discutasem cu acesta la biroul parlamentar. La sediul UTI am discutat cu Ghirdă. Ştia despre ce este vorba. În discuţie era o suma de 5.000 de euro lunar care urmă să fie plătită. Ghirdă vorbea de "Şefu", că a discutat cu "şefu". Erau în acelaşi partid. Îmi era absolut clar că e vorba de Niţă”, a declarat martorul. În acelaşi timp, el a recunoscut că Ghirdă nu i-a spus că banii ajung la Niţă şi că la un moment dat Ghirdă să devină insistent şi nemulţumit. “Spunea că şeful este nemulţumit atunci când nu se făceau plăţile la timp. Cât a fost ministru, Niţă m-a chemat o singură dată la sediul ministerului. Eu nu i răspundeam lui Ghirdă la telefon, plăţile nu se prea mai făceau la timp. Nici Urdăreanu nu mai răspundea la telefon lui Niţă. M-a chemat la birou prin intermediul lui Ghirdă. Era nemulţumit şi ne-a reproşat că suntem neserioşi deoarece el s-a ţinut de cuvânt, iar noi nici măcar nu răspundem la telefon”, a continuat Tănăsescu. Martorul a mai precizat că, atunci când a fost chemat la minister, nu a semnat la poartă în registru, fiind aşteptat de un funcţionar care l-a condus direct în biroul demnitarului. În cadrul procesului, Constantin Niţă a cerut să i se permită să părăsească ţară. “Am ales să nu dau declaraţii în acest dosar, dacă voi consideră necesar o să răspund la final la toate întrebările. În general, am un comportament corect faţă se oameni. Vă garantez că nu voi lipsi niciodată la niciun apel al dumneavoastră şi că voi răspunde la toate întrebările necesare”, a arătat fostul ministru în faţă judecătorilor. Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 29 noiembrie când vor fi audiaţi trei martori, printre care fostul primar al Iaşiului Gheorghe Nichita şi cumătrul acestuia, Gabriel Mardarasevici. În iunie 2016, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Constantin Niţă sub control judiciar pe cauţiune, fiind acuzat de trafic de influenţă. Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2013, Constantin Niţă, la data faptei ministru al Energiei, i-a solicitat lui Urdăreanu, denunţător în cauză, un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de societatea comercială a acestuia cu primăria unui municipiu. Anchetatorii au instituit sechestru asigurător pe imobile aflate în proprietatea lui Constantin Niţă, până la concurenţa sumei de 435.823 de lei. În 25 aprilie, procurorii DNA l-au anunţat pe Constantin Niţă că a fost pus sub control judiciar pe cauţiune, stabilită la 150.000 de lei.
-
Comisia juridică a adoptat, marţi, cu unanimitate de voturi, un raport de admitere a iniţiativei cetăţeneşti privind modificarea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei ca uniune dintre un bărbat şi o femeie, modificarea legii fundamentale urmând a se face printr-un referendum naţional. Membrii Comisiei juridice au adoptat raportul de admitere cu unanimitate de voturi. Reprezentanţii Asociaţiei ACCEPT au precizat în dezbaterile din Comisia juridică că în Codul Civil este prevăzută căsătoria ca fiind uniunea dintre bărbat şi femeie. ”A veni şi a încărca textul constituţional şi a ieşi din varianta actuală, căsătoria dintre soţi, pentru a induce şi înflorituri, bărbat, femeie... Eventual putem introduce şi elemente legate de vârstă, de forma şi fondul instituţiei familiei, ar aduce în Constituţie norme care de fapt ţin de Codul Civil”, a spus vicepreşedintele ACCEPT, Romaniţa Iordache. În avizul Consiliului Legialativ se menţionează că, pentru asigurarea unei reglementări complete, proiectul trebuie să cuprindă, într-un articol distinct, şi norma privind supunerea spre aprobare, prin referendum, a revizuirii Constituţiei. Preşedintele de şedinţă, Ovidiu Donţu, a afirmat în cadrul şedinţei că există mai multe decizii ale Consiliului European care nu împiedică adoptarea unei astfel de propunere de revizuire, la nivel naţional. ”Avem avizul Consiliului Legislativ, prin care se menţionează să se pot introduce referiri legate de referendumul de revizuire a Constituţiei”, a spus Donţu. Senatorul PSD a mai afirmat că prevederea privind familia ca uniune între femeie şi bărbat este prevăzută în Codul Civil. ”Practic, problema pe care o avem astăzi în atenţie este dacă ridicăm la rang constituţional o normă juridică existentă astăzi în legislaţia românească”, a arătat Ovidiu Donţu. Senatorul Sebastian Grapă a afirmat în cadrul dezbaterilor că statul român este unul laic, iar această modificare constituţională nu are ca izvor o doctrină religioasă. ”Vă vorbeşte un cetăţean al acestei republici, tată a trei copii, trei fetiţe. Există o normalitate de la care nu avem voie să ne îndepărtăm”, a spus Grapă, adăugând că ”cea mai mare realizare pe care Dumnezeu a lăsat-o omului este aceea de a procrea şi de a se înmulţi”. ”Această înmulţire se face aşa cum ştim noi cu toţii. Nici nu vreau să mă gândesc ce ar înseamna o autoritate în materie de judecată care să stabilească că un cuplu, cum vreţi dumneavoastră să îl numiţi, să poată să înfieze”, a mai afirmat Grapă, adăugând că este vorba de ”un cuplu el-el sau un cuplu ea-ea”. Şi senatorul PNL Mariana Câmpeanu a precizat că părerea a trei milioane şi jumătate de oameni, care au semnat iniţiativa cetăţenească, nu poate fi ignorată. ”Copiii crescuţi în familii cu doi taţi sau două mame cresc cu traume psihice. Nu avem dreptul să decidem noi în locul unui copil care nu îşi poate exprima opţiunea”, a spus Mariana Câmpeanu. Senatorul PSD Titus Corlăţean a spus, la rândul lui, că iniţiativa cetăţenească este fără precedent, prin numărul mare de semnături şi a respins ideea unei discriminări, prin această prevedere. ”Fiecare are dreptul la opţiunea personală, dar nu sunt obligat să le accept. În ultimă instanţă, conştiinţa colectivă, într-o majoritate, se pronunţă. Acestea sunt regulile într-o democraţie”, a declarat Titus Corlăţean, adăugând că susţine un set de valori în care crede. Senatorul Ioan Iovescu (independent) a intervenit şi el: ”Ce s-ar întâmpla dacă bărbaţii s-ar căsători între ei şi femeile cu femeile? Dumneavoastră consideraţi că, dacă familia nu ar fi cum este acum, aţi mai exista azi în faţa noastră? Pe noi nu puteţi să ne convingeţi, dar vă îndemn să ieşiţi în stradă să convingeţi oamenii să voteze împotrivă. Pentru că, aici, cu argumentele cu care veniţi, nu stau deloc în picioare”. Senatorul a precizat că iniţiativa este pe deplin legală. ”Nu înţeleg de unde atâtea resurse umane şi financiare, din partea dumneavoastră, să faceţi atâtea eforturi”, a comentat Iovescu. Reprezentanţii ONG-urilor au criticat, după vot, ideea organizării unui referendum pe această temă simultan cu alegerile parlamentare, arătând că este nevoie de o campanie de informare a po[CENSORED]ţiei în privinţa acestei modificări a Constituţiei, care să nu ducă la homofobie şi la ură. De altfel, după şedinţă, între reprezentanţii ACCEPT şi senatorul Ioan Iovescu a existat un schimb de replici, aceştia acuzând senatorii că nu au fost în cvorum, la Comisia juridică, pentru că ”este zi de salariu la Parlament”. Senatorul Iovescu a intervenit, întrebând din ce bani se finanţează aceste ONG-uri. ”Nu este treaba dumneavoastră din ce bani trăim noi. Fiecare a venit pro-bono, gratuit, aici, în timp ce dumneavoastră aţi venit pentru că sunteţi plătiţi din banii noştri, ai cetăţenilor. Deci a vă întreba din ce bani trăim noi este imoral. Puteţi mult mai mult de atât, pentru Senatul României”, a răspuns Romaniţa Iordache, vicepreşedintele ACCEPT. Ea a arătat că în comisie a fost ”un act de bifat procedura”, fără dezbateri şi o analiză a impactului. ”Cel mai trist este că senatorii nu înţeleg faptul că permiţând referendumul, duc la poluarea alegerilor şi la deturnarea întregului proces electoral”, a mai afirmat Iordache, precizând că astfel vor fi afectate nu doar minorităţile sexuale, ci întreaga societate.
-
Preşedintele PMP, Traian Băsescu le-a transmis, duminică, liderilor unionisti că unirea dintre România şi Moldova depinde, în primul rând, autorităţile moldovene şi că un referendum organizat în viitorul apropiat pe această temă este un demers riscant. La începutul discuţiile dintre PMP şi ”Acţiunea 2012”, Ytaian Băsescu a cerut unioniştilor să renunţe să stea în corturi la Universitate, mai ales că nu au autorizaţie, liderul PMP precizând că intervenţia jandarmilor la marşul de sâmbătă nu a fost ilegală. ”Eu vă garantez că ,dacă până la finalul zilei ne întâlnim cu toate partidele, diseară, la ora 20.00, retragem toate corturile”, a răspuns George Simion. Traian Băsescu a revenit asupra declaraţiilor privind intervenţia jandarmilor la mitingul de sâmbătă. "Este regretabilă intervenţia disproporţionată, dar nu ilegală, a jandarmilor, atât timp cât ei cereau respectarea unei autorizaţii", a spus Traian Basescu, liderul PMP afirmând că unioniştii trebuie să respecte legea. Traian Băsescu a mai spus că, din punctul său de vedere, unirea României cu Republica Moldova va fi posibilă când va dori Parlamentul moldovean. ”Opţiunea mea va fi întotdeauna pentru o decizie parlamentară, care corespunde şii istoriei reale a construcţiei României Mari”, a mai spus Traian Băsescu, precizând că sunt foarte importante alegerile prezidenţiale din luna octombrie, de la Chişinău. ”Este vital ca în fruntea statului să ajungă un pro-european şi un pro-unionist”, a mai spus Băsescu, arătând că în opinia sa, Maia Sandu este soluţia şi nu Marian Lupu, care nu ar avea nimic în comun cu unirea Republicii Moldova cu România. Traian Băsescu a arătat că unioniştii au un suporter în PMP pentru ideile lor. ”După ce Curtea Constituţională a stabilit că limba oficială este limba română, poate pasul următor ar trebui să fie să se utilizeze leul românesc şi în Republica Moldova, ceea ce ar accelera procesele de integrare economică, înainte de declaraţiile politice care ar putea fi făcute în parlamentele celor două state”, a afirmat el. Traian Băsescu a mai menţionat că, în opinia sa, declaraţia politică privind unirea, în Parlamentul României, ar trebui să fie făcută după alegeri, de către un parlament nou ales, care îşi poate asuma acest proiect politic. George Simion, liderul unioniştilor a avut şi un schimb de replici mai dur cu preşedintele PMP, Traian Băsescu. ”Eu am venit aici la partid, cu flash-mobul, şi am spus că domnul preşedinte Băsescu este şmecher”, a spus Simion, arătând că a avut o ”exprimare pitorească”. ”Poţi să renunţi la ea?”, i-a răspuns Traian Băsescu, adăugând: ”Pot să fiu şi eu foarte pitoresc şi o să îţi pară rău de pitorescul meu”. Traian Băsescu i-a dat un răspuns mai dur lui Simion şi referitor la referendumulul pentru unirea celor două state. ”Când se lansează un referendum, poţi să fii inspirat sau neinspirat. Un referendum îţi poate îngropa o idee, vezi Cameron în Marea Britanie”, a spus Traian Băsescu, dând şi exemplul referendumului din Ungaria, privind imigranţii, care a fost invalidat. ”Nu vă jucaţi cu referendumurile. Eu abia am trecut unul cu 51,6%, pe o chestiune foarte po[CENSORED]ră. Părarea mea este că trebuie lansat la momentul potrivit, iar cei care îl lansează şi stimulează trebuie să ştie exact care este momentul potrivit, pentru a fi un succes”, a afirmat Traian Băsescu. Traian Băsescu a declarat că PMP susţine înfiinţarea unui minister al Reunificării, ca un semnal clar pentru toţi aliaţii şi adversarii României, acesta fiind şi un obiectiv al ”Acţiunii 2012”. ”Atâta timp cât un stat nu îşi anunţă obiectivele, nici nu le poate atinge”, a mai afirmai Traian Băsescu. Traian Băsescu a atras atenţia că în deciziile sale, România trebuie să respecte Acordul de la Helsinki, din 1975, care la articolul 1 precizează că frontierele nu se pot modifica prin forţă, dar se pot modifica prin voinţă politică. ”Ar trebui să ajungem la momentul la care, ori printr-un referendum, în Republica Moldova şi în România, sau o decizie a Parlamentului de la Chişinău, să se ajungă la decizia unirii celor două ţări”, a mai afirmat Traian Băsescu.
-
Trei persoane au fost rănite, duminică seară, în urma unui accident în lanţ petrecut pe DN2 E85. În accident au fost implicate trei maşini, iar la ora transmiterii acestei ştiri traficul în dreptul localităţii buzoiene Cioranca este blocat. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, Doiniţa Mihalache, trei autovehicule au fost implicate, duminică seară, într-un accident în lanţ produs pe DN 2 E 85, în dreptul localităţii buzoiene Cioranca. Conform sursei citate, nu se cunosc, deocamdată, împrejurările producerii accidentului rutier, cercetările la faţa locului fiind în curs de desfăşurare. În urma accidentului în lanţ, trei persoane au fost rănite, urmând să fie preluate de ambulanţe şi duse la spital. Circulaţia pe DN 2 E 85, la Cioranca, în judeţul Buzău, este blocată în urma accidentului în lanţ.
-
Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc spune într-un interviu pentru agenţia de presă News.ro că nu se pune acum problema ca stagiul militar obligatoriu să fie reintrodus, dar susţine că Armata României va avea din 2017 o rezervă de voluntari de 2.700 de persoane. Mihnea Motoc vorbeşte despre exerciţiile fără notificare ale Rusiei, dar şi despre felul în care România intenţionează să-şi consolideze apărarea, în special la Marea Neagră, arătând că va începe o procedură de achiziţie pentru mai multe corvete de luptă multirol. În sfera politicii internaţionale, Mihnea Motoc a arătat că parteneriatul strategic cu SUA nu ar trebui să fie afectat de alegerile prezidenţiale de peste ocean, fiind aspecte “mult prea profunde” în dimensiunea de securitate a acestui parteneriat încât să poată fi afectate, indiferent de rezultatul scrutinului. Motoc a vorbit şi despre apărarea la Marea Neagră, arătând că vor fi intensificate exerciţiile şi se va realiza un cadru aliat întărit cu un element de coordonare “care să facă aceste exerciţii mai sistematice, mai intense, mai complexe şi să le conecteze la programul de exerciţii al NATO”. Ministrul a subliniat însă că este importantă dobândirea de capabilităţi proprii, astfel că, în perioada următoare, va fi demarată procedura de achiziţie a unor corvete, prima dintre ele estimându-se că ar putea fi operaţională la sfârşitul acestui deceniu, dacă se menţin alocările bugetare. Ministrul Apărării Naţionale a arătat că nu se pune acum problema unei reintroduceri a stagiului militar obligatoriu, dar a menţionat că acesta este suspendat, nu abolit. O alternativă în caz de mobilizare ar fi crearea rezervei de voluntari, legislaţia în acest sens urmând să intre în vigoare la începutul lui 2017. Până atunci, ministrul spune că România ar putea avea un efectiv de aproximativ 2.700 de rezervişti voluntari pregătiţi pentru situaţii speciale. Reporter: Aţi declarat că ne aflăm într-un mediu de securitate mai complicat decât oricând. Ce înseamnă acest lucru, domnule ministru? Mihnea Motoc: Cred că îndreptăţirea acestei aprecieri o pot verifica direct, zi de zi, toţi cetăţenii, din ce văd la televiziuni, din ce citesc din sursele deschise se poate vedea că aşa stau lucrurile. Dacă mai avem nevoie de alte probe, să ne uităm totuşi la evoluţiile fără precedent din flancul estic al NATO, pornind de la încălcarea frontală a principiilor şi regulilor de drept internaţional manifestată, cel mai recent, prin anexarea ilegală a Crimeei, putem trece de aici la criza separatistă din estul Ucrainei, putem să ne reamintim de evoluţiile din Georgia, din vara anului 2008. Vedem că niciunul dintre conflictele îngheţate care s-au constituit într-o salbă în zona Mării Negre nu au evoluat semnificativ în bine. Putem, de asemenea, să notăm, la acest capitol de apreciere a mediului de securitate, putem să notăm acumulările militare – prezenţa militară crescută a Rusiei la Marea Neagră şi la Marea Baltică. Înregistrăm, cu preocupare, exerciţiile de anvergură care s-au desfăşurat în această perioadă, cu scenarii axate pe evoluţii în zona noastră de interes. Putem să ne uităm, de asemenea, chiar mai departe de flancul estic, la conflictul adânc din Siria şi Irak. Privim cu speranţă şi frontul politico-diplomatic, perspectiva unei soluţii politice în Siria, într-o primă etapă. Uitându-ne la protagoniştii şi forţele implicate în aceste confruntări, atât în Siria cât şi în Irak, uitându-ne şi la repercusiunile şi efectele posibile, plecând de la presiunea migratorie şi trecând prin fenomenele asociate terorismului global, ajungem la concluzia că nici aceste concluzii, că suntem sau că nu suntem în prezenţi, ca naţiuni, eforturile coaliţiei internaţionale, indiferent de acestea, suntem cu toţii afectaţi într-o formă sau alta, mai devreme sau mai târziu. Deci, cred că e normal să conştientizăm că suntem într-un mediu de securitate mai complicat şi mai deteriorat decât în ultima vreme. De altfel, şi NATO are această evaluare, una dintre dovezile la îndemână fiind aceea că, pentru prima oară de la încheierea Războiului Rece, deci după 25 de ani, NATO revine la misiunea sa primară de apărare teritorială, după o perioadă îndelungată în care accentul a fost pus pe proiectarea stabilităţii, pe ceea ce s-a numit dimensiunea expediţională a NATO. Acest lucru a fost vizibil încă de la Summit-ul din Ţara Galilor din 2014 şi încă mai puternic manifestat în deciziile Summit-ului de la Varşovia în conturarea acestei posturi adaptate de descurajare şi apărare aliată determinată tocmai de mediul de securitate în schimbare. Reporter: Vorbeaţi de exerciţii ale Rusiei, unele dintre ele sunt în desfăşurare şi în acest moment. Sunt notificate aceste exerciţii? Mihnea Motoc: În ceea ce priveşte exerciţiile derulate de Federaţia Rusă în zona noastră, în zona OSCE, o parte dintre ele sunt notificate. Ultimul exerciţiu a fost cel tactic-strategic “Caucaz 2016”, derulat pe ceea ce doctrina militară rusă actuală numeşte direcţia strategică sud-sud-vest. Acest exerciţiu a fost notificat, dar la fiecare ediţie, şi cea din 2016 nu a făcut excepţie de la această regulă, în afară de exerciţiul notificat, întotdeauna, concomitent, înainte sau după derularea sa au loc şi alte exerciţii complementare, iar acelea nu sunt notificate. În ce priveşte exerciţiile în care sunt antrenate capabilităţi navale ale Federaţiei Ruse în estul Mediteranei, care intră sub alt regim sub aspectul notificării, aş nota doar că, din câte ştiu, este pentru prima oară când au loc asemenea exerciţii în Mediterana cât priveşte Federaţia Rusă. Mai este de observat că multe din misiunile de transport pe mare sau multe din navele care participă la dispozitivul militar rus din estul Mediteranei tranzitează dinspre Marea Neagră. Aceasta ne conduce, pe un plan mai general, la concluzia că nu mai putem să ne uităm compartimentalizat, regiune cu regiune, distinct la chestiunile de securitate. Regionalizarea securităţii nu mai este o chestiune de actualitate. Interconexiunile, cel puţin în partea aceasta de lume, între medii considerate, până de curând, distincte de securitate, interconexiunile apropie şi le pun în consonanţă din ce în ce mai mult. Trebuie să încercăm să privim global şi integrat în cea mai mare măsură. Reporter: În acest mediu de securitate mai complex, de care vorbeaţi, cât de vulnerabilă este Republica Moldova, mai la est şi fără să fie parte într-o alianţă puternică, aşa cum este România? Mihnea Motoc: Nu cred că sunt eu primul chemat să evaluez parametrii de securitate care sunt aplicabili, relevanţi pentru Republica Moldova. Cred că pot nota, fără tăgadă, că la puţin timp de la declararea independenţei Republicii Moldova, ţara s-a confruntat şi a avut permanent, pe teritoriul său, un conflict îngheţat - situaţia din republica separatistă Transnistreană. Dar ce pot eu să subliniez legat de situaţia Republicii Moldova, în acelaşi mediu şi context complicat de Securitate, este faptul că, pentru noi, relaţia bilaterală, inclusiv dimensiunea de apărare, este o relaţie specială şi că, în plan bilateral, s-a mers pe un curs ascendent în care obiectivul nostru principal, fie că am acţionat strict bilateral, fie că am acţionat cu Chişinăul într-un context NATO sau într-un context UE, obiectivul nostru principal a fost să contribuim la consolidarea şi la modernizarea forţelor armate ale Republicii Moldova. În ceea ce priveşte planul bilateral, am pus un accent deosebit pe pregătirea în comun a unor unităţi din tot spectrul, din toate categoriile de forţe, inclusiv forţe pentru operaţii speciale ale Republicii Moldova la pregătirea în comun şi la exerciţii multinaţionale pe care le-am găzduit. Chiar la ultimele contacte, la nivel ministerial, am discutat cu omologul de la Chişinău, domnul ministru Şalaru, despre perspectiva implementării unui concept modern, se cheamă Sister Units, în care unităţi de la noi şi din Republica Moldova cooperează practic, pragmatic, dialogând direct între ele. O a doua linie majoră de acţiune a fost de a crea oportunităţi cât mai ample pentru ofiţerii forţelor armate ale Republicii Moldova de a se instrui la noi. Practic, în toate formele şi la toate nivelurile de educaţie militară am creat asemenea posibilităţi, iar numărul de locuri oferite a crescut de la an la an. De asemenea, ne-am bucurat că, în conjuncţie cu preocupările NATO faţă de partenerul moldovean, am avut o contribuţie importantă la conturarea noilor documente programatice din sfera securităţii Republicii Moldova. În plan NATO, există o iniţiativă promiţătoare care va genera, cu certitudine, efecte în acest proces de modernizare şi întărire a forţelor armate ale Republicii Moldova, iniţiativa de dezvoltare a capabilităţilor de apărare la care România are o contribuţie importantă. Acţionăm în plan NATO pentru constituirea biroului de legătură al NATO de la Chişinău. În plan european, în planul Uniunii Europene, unde Republica Moldova s-a arătat interesată să contribuie la activităţile desfăşurate sub egida politicii de securitate şi apărare comună, observând amândoi, atât eu cât şi omologul de la Chişinău, că există un accent special la ora actuală în cadrul Uniunii Europene pentru creşterea dimensiunii de securitate şi apărare, pentru avansarea spre o uniune a apărării, am conchis împreună că este de dorit, pentru toţi partenerii interesaţi, pentru Republica Moldova în orice caz, să se examineze ce posibilităţi există pentru creşterea contribuţiei şi în acest context. Reporter: Ministrul Duşa spunea că, aproape zilnic, sunt intruziuni în spaţiul aerian românesc. Au existat astfel de survoluri neautorizate în mandatul dumneavoastră de ministru al Apărării? Descurajează noile supersonice F16 astfel de practici? Mihnea Motoc: Dacă vorbim despre situaţii de intrare neautorizată în spaţiul aerian, în mandatul meu nu am de semnalat situaţii aparte, nu ne-am confruntat cu asemenea incidente, ceea ce nu înseamnă că, în apropierea zonei de avertizare, nu au fost, în mai multe rânduri, cazuri în care practic ceea ce se întâmplă, ceea ce se urmăreşte, este testarea capacităţii noastre de răspuns în asemenea situaţii. Referindu-mă la ultima parte, asemenea situaţii se gestionează de către noi, sub coordonare NATO şi după proceduri NATO care au funcţionat foarte bine. Ceea ce pot să asigur este că şi în prezent, cu aparatele de care dispunem, MIG 21 Lancer, cu sistemele de supraveghere şi avertizare, asigurăm o protecţie corespunzătoare pentru spaţiul nostru aerian şi pentru teritoriul naţional. În plus, am intensificat, în această perioadă, instruirea şi pregătirea, participarea la exerciţii, de foarte multe ori într-un format multinaţional şi aşteptăm, în continuare, să găzduim şi să facem asemenea pregătire în comun cu aparate şi ale altor aliaţi. Avem obiective concrete pe această linie. Putem, cu aparatele de care dispunem şi care sunt operaţionalizate, putem să asigurăm serviciul de luptă, poliţie aeriană şi întreaga gamă de misiuni care sunt menite să asigure acest tip de apărare şi de protecţie. O dată operaţionalizate şi aparatele F16, prima escadrilă de 12 asemenea avioane va intra gradual la executarea acestor misiuni, inclusiv la cea de poliţie aeriană şi, bineînţeles, aparatele F16, aşa cum am mai spus-o în repetate rânduri, sunt capabilităţi redutabile şi care vor creşte abilitatea noastră de a apăra spaţiul aerian. Reporter: Când ar putea să intre în serviciu corvetele despre care vorbeaţi că urmează să fie achiziţionate? Mihnea Motoc: Ca şi multe alte sisteme militare complexe, aceste achiziţii nu presupun preluarea lor a doua zi sau într-un termen foarte scurt, pentru că ele nu sunt disponibile, ca atare, imediat. Există însă posibilitatea, din tatonările pe care le-am făcut, dacă ne putem baza pe resursele bugetare la care ne uităm în prezent, să intrăm în posesia unei prime corvete spre sfârşitul acestui deceniu. Reporter: Intenţionaţi să candidaţi? Mihnea Motoc: Aici chestiunile sunt destul de simple, pentru că lista candidaturilor se finalizează zilele acestea şi răspunsul e foarte simplu: nu, nu candidez. Reporter: Dar v-au curtat partidele? Mihnea Motoc: Cred că nici nu are importanţă din moment ce poziţia mea e clară. În momentul acesta nu se pune problema să candidez. Reporter: Ce faceţi în continuare, după alegeri? Aţi rămâne la acest minister într-o formulă cu Cioloş în fruntea Executivului? Mihnea Motoc: Dacă este foarte clar ce răspuns pot să vă dau acum, sunt sigur că nu candidez. Mi-este mult mai greu să vă răspund concret ce va întâmpla şi ce voi face după încheierea mandatului în acest cabinet. Ce pot să vă spun este că gândul care mă domină este că, în aceste poziţii, este foarte greu să îţi faci treaba şi să performezi dacă nu te ataşezi de proiectele pe care le-ai lansat, de instituţia pe care o reprezinţi şi de oamenii săi, ceea ce, cu certitudine este cazul meu. Reporter: Cât de mult credeţi că va influenţa rezultatul alegerilor din Statele Unite în relaţia cu România şi poziţionarea SUA în cadrul Alianţei Nord-Atlantice? Mihnea Motoc: Aş refuza speculaţiile cu privire la rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA şi diversele aspecte ale impactului schimbării, dar îmi exprim încrederea că parteneriatul strategic Româno-American şi dimensiunea de securitate a acestui parteneriat strategic, în mod special, sunt mult prea profunde, prea evoluate ca să nu continue de aceeaşi manieră, independent de rezultatul alegerilor prezidenţiale din Statele Unite.
-
Vă invităm să descoperiți care sunt cele mai scumpe lichide din lume. Dacă v-ați întrebat vreodată cât costă un litru de sânge uman, ei bine, în cele ce urmează veți afla. Prețurile de mai jos sunt prezentate în galon, iar un galon este echivalentul a 3,78541178 litri. 10. Sângele uman: 1.500 $ per galon Dobândirea reală a sângelelui uman nu este atât de dificil de colectat. Însă prețul ridicat se datorează costurilor ridicate în prelucrearea sângelui, astfel că un galon de sânge uman, echivalentul a 3,78 litri ajunge să fie cotat la 1.5000 de dolari. 9. GHB (gama-hidroxi-butiratul): 2.500$ per galon GHB (gama-hidroxi-butiratul) este o substanță naturală, produsă și de organismul uman. Concentrația maximă este la nivelul creierului, motiv pentru care se presupune că ar avea rol de neurotransmitator la acest nivel. GHB a fost prima data produs prin sinteză acum circa 30 de ani. La scurt timp după aceea, a fost utilizat în medicină, în domeniul anesteziei, ca narcotic, precum și ca adjuvant în tratamentul delirului din sevrajul alcoolic. Din cauza efectelor secundare nedorite a pierdut însă din ce în ce mai mult din însemnătatea sa și azi abia se mai utilizează în Germania. De asemenea, este cunoscut și ca „drogul violului”, fiind un produs stupefiant pe care consumatorii îl utilizează pentru favorizarea relațiilor sexuale „forțate”. 8. Tuș pentru imprimantă: 2.700$ per galon Nu contează prețul imprimantei în sine, ci cerneala imprimantei costă întotdeauna mult mai mult, datorită greutății în producerea și prelucrarea acesteia. Astfel că ajungi să dai în jur de 800$ pentru un litru de tuș negru de imprimantă. 7. Mercur: 3.400$ per galon Mercurul reprezintă unul din cele 6 elemente care sunt lichide la o presiune și temperatură apropiată de cea a camerei. În tabelul periodic al lui Mendeleev, acesta aparține blocului d. Un alt element care este întâlnit în aceleași condiții este bromul. Mercurul este folosit în producția de termometre sau în industria de iluminat, cum ar fi iluminatul stradal sau becurile fluorescente. 6. Insulina: 9.400$ per galon Insulina este foarte scumpă în forma sa de biosintetizabilă. Insulina este un hormon natural produs de pancreasul sănătos. În conformitate cu „Journal of American Medical Association”, prețul insulinei s-a triplat între 2002-2013 și pare să fie în continua creștere. 5. Chanel No. 5 26.000$ per galon Una dintre cele mai cunoscute parfumuri din lume, Chanel No. 5 a fost produs pentru prima dată în 1922 prin colaborarea chimistului, Ernest Beaux, cu parfumierul Coco Chanel. 4. Sângele crabului potcoavă: 60.000$ per galon Sângele crabului potcoavă are culoarea albastră și conține un ingredient miraculos, care anihilează bacteriile şi virusurile coagulându-se în jurul lor, ingredient care este folosit pentru a obţine LAL (limulus amebocitlizat). Un compus extras din sângele său, limulus amebocitlizat, sau LAL, este utilizat în industria farmaceutică pentru testarea medicamentelor, a vaccinurilor şi a dispozitivelor medicale precum rinichii artificiali, pentru a exclude prezenţa germenilor periculoşi. Niciun alt test nu este atât de rapid şi de ilustrativ. 3. LSD: 123.000$ per galon Foarte utilizate pe scară largă în anii 1960 ca drog halucinogen, LSD-ul este realizat din compusul cristalin, acidul lisergic, preparat din alcaloizi din ergot naturale. Doar un gallon (3.78 litri) de LSD ar oferi suficiente halucinogenelor pentru aproximativ 55.000 de persoane. 2. Veninul de cobră regală: 153.000$ per galon O cobră regală poate ucide un elefant datorită veninului său extrem de puternic, fiind cel mai veninos șarpe din lume. Veninul cobrei regale conține o proteină unică, numită ohanin. Ohanin este utilizat în prezent sub forma unui analgezic care este de 20 de ori mai puternic decât morfina, fiind folosit în industria medicinală. 1. Veninul de scorpion: 39.000.000$ per gallon Ei bine, veninul de scorpion este cel mai scump lichid din lume. Pentru un singur litru de venin de scorpion este nevoie de peste 10 milioane de dolari. În veninul acestora se găsește o proteină ce se folosește pentru tratamentul de dureri pentru cei care suferă de multiple scleroze, boala inflamatorie a intestinului sau artitră reumatică. Prețul ridicat al acestui venin se datorează greutății în procurarea acestuia.
-
Preşedintele PNL, deputatul Alina Gorghiu, a arătat miercuri, în declaraţia dată la instanţa supremă, în calitate de martor, în dosarul lui Mihail Vlasov, că nu a citit proiectul privind trecerea Registrului Comerţului la Camera de Comerţ şi Industrie a României atunci când l-a semnat, dar cunoştea ideea acestuia în mare, pentru că anterior mai fusese susţinut de PNL un proiect similar. Gorghiu a spus că nu ştie dacă proiectul de act normativ a fost redactat de Mihail Vlasov şi a precizat că a discutat cu acesta de câteva ori, dar nu a existat vreo presiune din partea fostul preşedinte al CCIR sau a altei persoane. Deputatul Alina Gorghiu a fost audiată ca martor, miercuri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care judecă în apel dosarul în care Mihai Vlasov este acuzat că în februarie 2013, în calitate de preşedinte al Colegiului de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, i-a cerut unui deputat să promoveze un proiect de act normativ prin care CCIR să poată prelua Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Alina Gorghiu a spus că menţine în totalitate declaraţiile pe care le-a mai dat în acest dosar, în 17 februarie 2015 la Direcţia Naţională Anticorupţie şi în 7 martie 2016, la Curtea de Apel Bucureşti, unde s-a judecat în fond această cauză. Întrebată de procurorul de şedinţă de când îl cunoaşte pe Mihail Vlasov şi în ce relaţii era cu acesta: Gorghiu a spus: "Sunt câţiva ani, nu-mi aduc aminte exact, dar niciodată nu am avut o altă relaţie decât instituţională, nu am avut relaţii personale, de prietenie. Gorghiu a mai spus că a fost contactată de deputatul Florin Iordache în 2013, pentru a semna iniţiativa legislativă împreună cu acesta şi cu alţi colegi din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. Procurorul a întrebat-o apoi pe Gorghiu dacă a citit proiectul şi dacă ştia că se urmărea trecerea Registrului Comerţului la CCIR, acesta spunând că ştia care era în mare ideea proiectului, pentru că mai fusese susţinut de PNL un proiect similar, în legislaturile anterioare. „Nu era o noutate ideea, sunt state europene care au acest mod de functionare a Registrului Comerţului”, a adăugat Gorghiu. Ea a precizat că ştia că există o decizie a Curţii Constituţionale de respingere a proiectului iniţial, dar cunoştea şi că proiectul pe care şi-a pus semnătura aducea modificări în acord cu decizia CCR. Întrebată de procuror dacă a citit proiectul de act normativ, Gorghiu a răspuns: "Nu când am semnat. (…) Nu a fost susţinut acel proiect şi în Comisia juridică. Guvernul nu l-a susţinut şi nu am accelerat susţinerea iniţiativei legislative. Nici acum nu ştiu dacă Vlasov l-a redactat, mi-a parvenit de la Florin Iordache”. Procurorul a mai întrebat-o dacă Vlasov a contactat-o pentru a-i cere sprijinul pentru acest proiect, Gorghiu arătând că, din ce îşi aminteşte, a discutat de câteva ori cu fostul preşedinte al CCIR, "dar nu a existat vreo presiune din partea sa, este posibil să fi discutat şi despre acest proiect”. Întrebată dacă ştia ca Vlasov să fi urmărit un interes personal cu acest proiect de act normativ, Gorghiu a spus că nu şi-a pus niciodată problema aşa. Alina Gorghiu a mai spus că nu ştie dacă Mircea Grosaru era coiniţiatorul acestui proiect, precizând că este posibil să se fi discutat la grupul parlamentar al PNL despre acest subiect, dar nu are alte informaţii. La ieşirea din sala de judecată, Alina Gorghiu a precizat că orice persoană, atunci când este solicitată ca martor într-un dosar, trebuie să se prezinte în faţa instanţei şi să aducă lămuririle necesare. "A fost o achitare în dosarul de fond. Nu ştiu ce se va întâmpla acum, în calea de atac, mă bucur că am putut să spun instanţei ce am ştiut despre acest dosar. Este vorba de semnătura mea, alături de alţi colegi, pe o iniţiativă legislativă. Nu ştiu de absolut nimic altceva din acest dosar”, a spus Gorghiu. Întrebată de jurnalişti dacă este normal să îşi pună semnătura pe un proiect de act normativ fără ca mai întâi să îl citească, Gorghiu a spus: "Nu ştiu dacă este frapant pentru dumneavoastră sau nu, pentru mine nu este nimic nelalocul lui să ai un proiect de câteva sute sau zeci de pagini pe care să nu îl ştii pe de rost. Nu mi se pare nimic spectaculos. Nu am spus că nu îl cunosc în măruntaiele lui. (…) În momentul în care l-am semnat, nu l-am citit în totalitatea lui, dar ştiam proiectul, v-am spus că în mare a fost aceeaşi idee susţinută de PNL încă din 2004. De pe vremea Alianţei DA era susţinut, dezbătut, a fost în Parlamentul României, l-am dezbătut atunci, a fost o decizie a Curţii Constituţionale, iar acum acest proiect era de îmbunătăţire, de adaptare, de racordare la prevederile Curţii Constituţionale”. Despre discuţia pe care a avut-o cu Mihail Vlasov, Alina Gorghiu a precizat: "Nu a existat asupra mea niciun fel de presiune din partea nimănui. Nu este primul proiect pe care îl semnez la solicitarea unui ONG, au fost multe alte proiecte, unele au ieşit , au obţinut votul colegilor, altele nu, dar dacă există şi alte fapte imputate altora din dosar, că s-a urmărit un interes personal, nu ştiu, rămâne ca o instanţă să decidă. Repet, instanţa de fond a decis că proiectul legislativ a fost iniţiat şi a urmărit parcursul fără să existe niciun fel de faptă imputabilă de natură penală”. În acelaşi dosar, la termenul din 5 octombrie a fost audiat, în calitate de martor, preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, el arătând că, din punctul său de vedere, proiectul de lege nu a fost unul special, iar prin susţinerea acestuia a vrut să vadă care va fi dezbaterea parlamentară. Fostul preşedinte al CCIR Mihail Vlasov a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2015, fiind acuzat că, în februarie 2013, în calitate de preşedinte al Colegiului de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, i-a cerut unui deputat să promoveze un proiect de act normativ prin care CCIR să poată prelua Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. În luna aprilie, fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României Mihail Vlasov a fost achitat în acest dosar, decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nefiind definitivă. Procurorii DNA îl acuză pe Mihail Vlasov de dare de mită şi de iniţierea unei campanii pentru obţinerea sprijinului politic pentru că proiectul să fie adoptat. Proiectul de act normativ era intitulat "Lege privind registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în registrul comerţului", iar iniţiatori au fost deputaţii Aurel Vainer, Mircea Grosaru, Florin Iordache, Alina Gorghiu, Attila Marko şi senatorul Klarik Laszlo-Attila. Anchetatorii susţin că scopul era acela ca iniţiatorii să-şi convingă colegii de partid să susţină proiectul. Mai mult, din discuţiile interceptate de anchetatori rezultă că Mihail Vlasov a intervenit pentru această iniţiativă legislativă la parlamentari care erau şi arbitri la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, printre care Florin Iordache, Alina Gorghiu şi Aurel Vainer. Procurorii au arătat în rechizitoriu că Mihail Vlasov i-ar fi promis deputatului Mircea Grosaru, căruia îi ceruse susţinerea pentru promovarea şi adoptarea proiectului de act normativ, la cererea parlamentarului, că îl va numi arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
-
Metrorex a anunţat, marţi, după ce trei femei au leşinat în staţiile de metrou din zona centrală a Capitalei, că întârzierile trenurilor au avut drept cauză faptul că plecarea garniturii din staţie este condiţionată de predarea călătorului către echipa medicală şi că orice întârziere pe Magistrala 2 de metrou (Pipera - Berceni) conduce rapid la supraaglomerarea trenurilor şi a staţiilor, această magistrală fiind una foarte solicitată. A fost suplimentat numărul trenurilor pentru a uşura transportul, precizează Metrorex. "Astăzi dimineaţă, 18 octombrie 2016, la orele 08.42, 08.57 şi 09.10 trei femei au leşinat în trei trenuri aflate în staţii diferite de metrou, respectiv Piaţa Romană, Piaţa Victoriei 1 şi Aviatorilor. În toate cele trei cazuri, a fost chemat SMURD-ul şi s-a constatat că a fost vorba despre lipotimie", spun reprezentanţii Metrorex. Ei precizează că întârzierile au fost cauzate de predarea călătorilor cărora li s-a făcut rău către echipajul medical, dar că a fost suplimentat numărul trenurilor aflate în circulaţie pentru a uşura transportul, această măsură fiind aplicată ori de câte ori se constată o creştere a traficului de călători, indiferent de intervalul orar sau condiţiile meteo "Întârzierile au avut drept cauză faptul că «plecarea trenului din staţie este condiţionată de predarea călătorului către echipa medicală» - aşa cum este sti[CENSORED]t în colaborarea Metrorex cu ISU, reglementată printr-un Ordin intern de serviciu. Orice întârziere pe Magistrala 2 de metrou (Pipera - Berceni) conduce rapid la supraaglomerarea trenurilor şi a staţiilor, această magistrală fiind una foarte solicitată", susţin reprezentanţii Metrorex. Ei mai arată că, atunci când vagoanele metroului sunt aglomerate, instalaţia de ventilaţie forţată a vagoanelor funcţionează, dar cu valori ale temperaturii şi umidităţii crescute şi le recomandă călătorilor deschiderea ferestrelor rabatabile. "Precizăm că la orele de vârf, atunci când vagoanele de metrou sunt aglomerate şi este depăşită încărcarea maximă a vagoanelor, instalaţia de ventilaţie forţată a salonului de călători asigură un climat, dar cu valori ale temperaturii şi umidităţii crescute, fapt resimţit de altfel şi de călători. De aceea, ventilaţia forţată din salonul pasagerilor se poate compensa prin curenţii de aer rezultaţi la deschiderea ferestrelor rabatabile care sunt la îndemâna călătorilor”, transmite Metrorex. Circulaţia la staţiile de metrou din zona centrală a Capitalei a fost aglomerată, marţi dimineaţă, mai multe ambulanţe fiind solicitate să intervină pentru trei femei cărora li s-a făcut rău, la staţiile Victoriei, Romană şi Aviatorilor, din cauza numărului foarte mare de oameni aflaţi pe peroane şi pe culoarele de acces. Cele trei femei au primit îngrijiri medicale, nefiind însă necesară internarea lor.
-
Moţiunea simplă iniţiată de PSD împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună, a fost adoptată, marţi, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 155 de voturi ”pentru”. Raluca Prună a declarat, după aprobarea moţiunii, că nu există repercusiuni directe ale deciziei Camerei Deputaţilor, însă dacă premierul Dacian Cioloş va decide că trebuie să părăsească Executivul, îşi va da demisia. ”Repercusiuni în sensul de a fi automat demisă în urma acestei moţiuni nu există. Sigur că acum eu fac parte dintr-o echipă guvernamentală, rămâne de văzut ceea ce va decide premierul. Dacă premierul va decide că trebuie să plec, voi pleca. Dacă premierul va decide că trebuie să rămân până la sfârşitul mandatului, voi rămâne până la sfârşitul mandatului”, a declarat Raluca Prună. Ea a repetat că declaraţiile ei criticate în moţiunea simplă au fost doar "o metaforă". ”Da, vorbesc în metafore şi îmi permit să vorbesc aşa cum pot, folosind toată bogăţia de cuvinte a limbii române. Îmi asum asta”, a spus ministrul. Moţiunea simplă iniţiată de PSD împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună, a fost adoptată, marţi, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 155 de voturi ”pentru”. În sală se aflau peste 200 de deputaţi, însă 60 dintre aceştia nu au votat, printre care membrii PNL şi cei din grupul minorităţilor. Moţiunea a strâns astfel doar 155 de voturi "pentru". Prin moţiunea simplă depusă la Camera Deputaţilor, PSD a cerut demisia ministrului Justiţiei, Raluca Prună, pe motiv că aceasta ar fi minţit în faţa CEDO, aceştia susţinând că declaraţia lui Prună este ”mincinoasă sub două aspecte”, adică unul care priveşte ”minciuna cu hârtia sub semnătura cuiva” şi cel de-al doilea ”că un înalt demnitar al statului român a minţit în faţa unui organism internaţional". "La data de 14.06.2016, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, se prezintă în faţa CEDO, unde susţine şi depune un act privind măsurile care au fost luate şi cele care urmau a fi luate în vederea îmbunătăţirii condiţiilor din penitenciare. După această prezentare, ministrul Justiţiei face afirmaţii în plenul CSM din data de 06.10.2016. susţinând că <<eu m-am dus şi am minţit la CEDO, şi spun bine minţit la CEDO că eu am crezut că, dacă mi se dă o hârtie sub semnătura cuiva din statul român... deci EU AM MINŢIT ACOLO spunând că noi am asigurat buget pentru şapte penitenciare a câte 150 de milioane pentru fiecare penitenciar, aproape un miliard de euro, dar astea erau nişte bune intenţii, pentru că, în realitate, în buget noi nu avem aceşti bani>>. Declaraţia doamnei Prună este mincinoasă sub două aspecte: unul priveşte <<minciuna cu hârtia sub semnătura cuiva din statul român>>, cel de-al doilea că un înalt demnitar al statului român a minţit în faţa unui organism internaţional", se arată în textul moţiunii. Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a spus, joi, în şedinţa Consiliului Superior al Magistraturi (CSM), că a minţit la CEDO atunci când a spus că a fost asigurat un buget a câte 150 de milioane de euro pentru şapte penitenciare. "Ştiţi cum e, domnule judecător, ca la penitenciare, unde eu m-am dus şi am minţit la CEDO - şi spun bine minţit la CEDO - că eu am crezut că dacă mi se dă o hârtie sub semnătura cuiva din statul român... Deci, eu am minţit acolo spunând că noi am asigurat buget pentru şapte penitenciare a câte 150 de milioane pentru fiecare penitenciar, aproape un miliard de euro, dar astea erau nişte bune intenţii, pentru că în realitate în buget noi nu aveam aceşti bani", a spus Raluca Prună în şedinţa CSM. Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, a reacţionat arătând că este "şocantă" declaraţia ministrului Raluca Prună, prin consecinţele pe care le implică, şi că aceasta va avea impact asupra relaţiilor cu celelalte state UE. "Problema trebuie clarificată şi nu trebuie să rămână la nivelul unui titlu senzaţional şi trecător de presă, pentru că prezintă importanţă din mai multe perspective", a scris Gîrbovan pe pagina sa de Facebook, întrebând când a aflat ministrul de inducerea sa în eroare şi ce a făcut ulterior pentru a corecta informaţia falsă trimisă la CEDO. Pe 6 aprilie, plenul Camerei Deputaţilor a respins o moţiune simplă pe Justiţie, iniţiată de ALDE şi semnată de 53 de deputaţi. Social-democraţii au decis atunci să participe la şedinţă pentru a asigura cvorumul, dar nu au votat.
-
Castelul Bran va putea fi închiriat pentru o noapte, pentru prima dată după anul 1948, pe 31 octombrie, de Halloween, în urma unui concurs organizat de un cunoscut site internaţional specializat în rezervări turistice, informează independent.co.uk. Airbnb, o platformă online americană dedicată rezervărilor turistice, a anunţat că va organiza o competiţie insolită, al cărei câştigător va avea posibilitatea de a petrece o noapte în Castelul Bran din România, reşedinţa contelui-vampir Dracula din celebrul roman omonim scris de Bram Stoker în 1897. Câştigătorul concursului şi invitaţii lui sunt invitaţi să petreacă noaptea de Halloween din acest an în Castelul Bran. Ei vor dormi în ”sicrie de lux, căptuşite cu catifea”, amplasate în presupusa criptă a lui Dracula. Prezentatorul principal al acestei seri speciale va fi Dacre Stoker, un stră-strănepot al scriitorului Bram Stoker. Castelul Bran, amplasat în Munţii Carpaţi, la graniţa dintre Transilvania şi Ţara Românească, este o uriaşă fortăreaţă medievală. Se crede că l-a inspirat pe Bram Stoker atunci când a scris romanul ”Dracula”. Castelul Bran este asociat, de asemenea, cu Vlad Ţepeş, domnitorul valah care l-a inspirat pe romancierul britanic atunci când a creat personajul vampirului Dracula. Deşi nu a fost stăpânul castelului, se crede că Vlad Ţepeş ar fi petrecut o scurtă perioadă la Bran în timpul unei călătorii în Transilvania. De asemenea, se spune că domnitorul valah ar fi fost întemniţat în Castelul Bran timp de două luni în 1462 după ce a fost capturat de unul dintre rivalii săi, regele Ungariei. Iniţial, Castelul Bran a fost construit pentru a funcţiona ca o fortăreaţă militară, fiind amplasat pe înălţimile muntoase de pe drumul care leagă două privincii istorice româneşti - Transilvania şi Ţara Românească. După Primul Război Mondial, castelul a fost donat reginei Maria a României, în semn de recunoştinţă pentru rolul jucat de fosta suverană în procesul de unire a Transilvaniei cu ţara-mamă. Regina Maria l-a lăsat moştenire prin testament celei mai mici dintre fiicele sale, principesa Ileana. În 1948, castelul a fost confiscat de regimul comunist din România. În 2006, după mulţi ani de la prăbuşirea regimului comunist, Castelul Bran a revenit proprietarului de drept, Dominic de Habsburg, fiul principesei Ileana. Dominic de Habsburg, născut pe 4 iulie 1937, este arhitect şi locuieşte la New York. O companie românească administrează în prezent castelul, care este deschis publicului larg pentru vizite ghidate, însă niciun turist nu şi-a petrecut noaptea în fortăreaţa de la Bran după ce Dominic de Habsburg şi familia sa au fost exilaţi din România. Platforma de rezervări turistice Airbnb asigură biletele de avion pentru câştigătorul acestui concurs insolit, indiferent de ţara de pe Glob din care va proveni acesta. De asemenea, Airbnb va organiza o plimbare cu trăsura pentru câştigător şi invitaţii lui în jurul castelului, ”în timp ce soarele apune la orizont, pentru a marca în mod corespunzător orele în care liliecii încep să zboare şi lupii să urle”. ”După ce treci de ultima curbă pe acest drum mărginit de copaci, întrezăreşti Castelul Bran. Acest domeniu învăluit în ceaţa de pe un vârf de munte este casa nopţii. Frigul care cuprinde dintr-o dată trăsura nu este ceaţa de seară, este o frică ancestrală, mai veche decât pădurile care au crescut în jurul acestui castel din piatră. Acesta este bârlogul vampirilor şi nu poţi să îl părăseşti până dimineaţă”, se afirmă în textul publicat pe site-ul Airbnb.com. Odată intraţi în incintă, oaspeţii vor avea permisiunea de a explora întregul castel, toate cele 57 de camere ale sale şi ”labirintul de coridoare iluminate cu felinare, ungherele înfiorătoare şi scările care scârţâie”, după bunul lor plac. Apoi, Dacre Stoker va servi oaspeţilor ”o masă copioasă, care îţi întăreşte sângele”, constând în tocană de pui cu paprika - acelaşi preparat pe care Jonathan Harker, protagonistul romanului ”Dracula”, îl primeşte în carte, înainte ca invitaţii să meargă să doarmă în sicriele lor, ”în scârţâielile şi şoaptele nopţii transilvănene şi în zgmotele făcute de lupii care rătăcesc pe lângă zidurile castelului”. Oaspeţii sunt rugaţi să nu aducă cu ei usturoi, nici obiecte impregnate cu miros de usturoi sau bijuterii din argint. De asemenea, invitaţii vor fi rugaţi să nu plaseze niciodată obiecte în forma unor cruci şi să nu îşi facă selfie-uri în faţa oglinzilor.
-
Instanţa supremă a decis începerea judecării dosarului fostului ministru al Afacerilor Interne Gabriel Oprea şi a foştilor şefi ai Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă Gheorghe Nicolae şi Nelu Zărnică, privind achiziţionarea de către DIPI a unei maşini de lux pentru protecţia demnitarilor, din fonduri pentru achiziţii în cazuri de combatere a corupţiei, dar care a fost folosită doar de Oprea Cererile pentru declasificarea unor documente de la DIPI vor fi soluţionate în timpul judecării cauzei. Judecătorul de camera preliminară a respins toate cererile şi excepţiile formulate de Gabriel Oprea, Gheorghe Nicolae, Nelu Zărnică, Gabriel Nicolae Pavel şi Marian Dănuţ Iacob, precum şi de părţile responsabile civilmente Ministerul Afacerilor Interne şi Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă şi a stabilit că procesul poate începe la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât probele şi actele de urmărire penală sunt legale. Magistratul a mai stabilit ca cererile formulate de procurorii DNA şi de inculpaţi pentru declasificarea totală, declasificarea parţială sau trecerea într-un alt grad de clasificare a unor înscrisuri de la DIPI, considerate de anchetatori ca „mijloace de probă”, vor fi puse în discuţie contradictorie şi soluţionate după începerea judecării cauzei. Instanţa supremă urmează să stabilească data la care va începe judecarea pe fond a dosarului. În luna mai, fostul vicepremier Gabriel Oprea, fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protrecţie Internă Nicolae Gheorghe şi fostul adjunct al acestuia, Nelu Zărnică, au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, complicitate la abuz în serviciu şi deturnare de fonduri, în formă continuată. Dosarul a fost numit de presă "Limuzina” şi vizează inclusiv achiziţionarea de către DIPI a unui automobil Audi A8 pentru protecţia demnitarilor. Maşina ar fi fost cumpărată din fonduri destinate doar pentru achiziţii necesare în cazuri de combatere a corupţiei, fiind folosită doar de fostul ministru al Internelor Gabriel Oprea, din 21 august până în octombrie 2015. Judecătorul care a analizat dosarul în cameră preliminară a admis, în 4 octombrie, o cerere a procurorilor DNA de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate legată de documentele cerute de procurori privind cheltuielile operative ale DIPI care nu au fost desecretizate de fostul ministru al Afacerilor Interne Petre Tobă. Fostul ministru al Internelor Petre Tobă este cercetat pentru favorizarea infractorului, într-un dosar disjuns din cel în care a fost trimis în judecată Gabriel Oprea. Tobă este acuzat că a refuzat să pună la dispoziţia DNA o serie de documente privind cheltuirea unor fonduri operative ale DIPI. DNA arată, în rechizitoriului prin care Gabriel Oprea a fost trimis în judecată, că “din conţinutul adreselor emise de DIPI şi Ministerul Afacerilor Interne a reieşit că aceste instituţii au refuzat să declasifice atât rapoartele de decontare a cheltuielilor operative reţinute în latura obiectivă a infracţiunilor pentru care Gheorghe Nicolae, Nelu Zărnică, Dănuţ Marian Iacob şi Gabriel Nicolae Pavel au fost inculpaţi în cauza, cât şi cu privire la alte acte esenţiale pentru soluţionarea prezenţei cauze. În baza art. 352 alin. (11) din Codul de procedura penală, solicităm instanţei de judecată să iniţieze procedura de declasificare a înscrisurilor esenţiale pentru soluţionarea cauzei", se arată în rechizitoriul DNA”. Petre Tobă a demisionat pe 1 septembrie din funcţia de ministru al Afacerilor Interne, după ce DNA a anunţat că au fost demarate procedurile de începere a urmăririi penale. În 9 septembrie, DNA i-a adus la cunoştinţă lui Petre Tobă că este urmărit penal, în acelaşi dosar fiind cercetate alte 24 de persoane - şefi şi lucrători din Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă. Anchetatorii susţin că lipsa de transparenţă în administrarea fondurilor operative a condus la aruncarea în derizoriu a destinaţiei legale a fondurilor operative, respectiv realizarea securităţii naţionale. "Din probele cauzei a reieşit că au fost cumpărate bunuri care nu au nicio legătură cu interesul general de maximă importanţă pentru care au fost alocate fondurile operative (căsuţe de păpuşi cu nisipar şi tobogan, în valoare de 7.000 lei, cărţi de joc, darts cu săgeţi, arcuri de tir, plase de tir, mingi de volei în valoare de circa 4.000 lei, bandă de alergare, în valoare de circa 12.000 lei, cuptor electric, în valoare de circa 17.000 lei, stilouri în valoare de 13.000 lei, uniforme de chestor, pavele, cărţi în ediţii de lux, legate în piele, pe comandă, mese festive ale ofiţerilor neoperativi ai DIPI", potrivit procurorilor.
-
PNL a decis să amâne mitingul de susţinere a premierului Dacian Cioloş, care urma să aibă loc sâmbătă, pentru data de 5 noiembrie, între timp, liberalii urmând să prezinte, la sfârşitul acestei săptămâni, o armonizare între Platforma prezentată de primul-ministru şi programul de guvernare al PNL. Cezar Preda a anunţat că această decizie a fost luată în Comisia de unificare a PNL, pentru că nu existau toate avizele. ”PNL va organiza o acţiune similară pe 5 noiembrie. Sperăm să primim toate avizele până atunci”, a spus Cezar Preda. El a precizat că, în condiţiile în care mitingul de sâmbătă nu are încă toate avizele nici la acest moment, PNL nu mai poate organiza evenimentul. ”S-au reziliat contractele cu autocarele”, a mai spus Preda. ”Sper ca doamna prima general să înţeleagă că democraţia este aceeaşi de 26 de ani. Acolo unde lumea doreşte să manifeste în mod democratic, paşnic, trebuie să primească aprobare”, a mai afirmat Cezar Preda. Întrebat dacă obiectul mitingului PNL era susţinerea guvernului tehnocrat, aşa cum se menţiona în documentul prezentat de primarul general Gabriela Firea, Cezar Preda a precizat că în solicitarea PNL nu se precizează acest lucru. ”PNL l-a susţinut, îl susţine şi îl va susţine pe Dacian Cioloş”, a afirmat Cazar Preda, menţionând că ”faptul că liberalii doresc ca această susţinere să se concretizeze într-o colaborare cu Dacian Cioloş este de bun augur şi trebuie susţinută”. Întrebat dacă PNL susţine platforma lui Dacian Cioloş, Preda a răspuns: ”Bineînţeles. Această platfomă care a fost prezentată are trei direcţii pe care PNL le are incluse în Programul de guvernare”. Vicepreşedintele PNL a mai arătat că, la sfârşitul săptămânii, partidul va prezenta o armonizare în ceea ce priveşte Platforma lui Dacian Cioloş cu programul de guvernare al PNL. El a precizat că nu ştie dacă premierul va participa la mitingul PNL. ”Nu ştiu, mi-aş dori ca premierul Dacian Cioloş să fie la miting, pentru că noi îl susţinem”, a adăugat Cezar Preda. Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea a declarat, luni, într-o intervenţie la Antena 3, că i-a trimis preşedintelui PNL, Alina Gorghiu, pe WhatsApp, protocolul semnat privind solicitarea de organizare a mitingului, urmând ca ultima semnătură, a secretarului primăriei, să fie pusă marţi dimineaţă, ea adăugând că este vorba despre un ”scandal mediatic fals, creat pentru a mani[CENSORED]”. Anterior, preşedintele PNL, Alina Gorghiu a acuzat faptul că administraţia PSD de la conducerea Capitalei încearcă ”să cenzureze” mitingul pe care liberalii vor să-l organizeze pentru susţinerea lui Dacian Cioloş.
-
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în plen, Legea privind conversia creditelor în franci elveţieni pe articole, fiind eliminate prevederile privind gradul de îndatorare de 50% şi pragul de 250.000 de franci elveţieni pentru conversie, urmând ca legea să ajungă la votul final după ora 12.30. Deputaţii au aprobat în şedinţa de plen de marţi modificările efectuate de comisii în cursul zilei de luni. După adoptarea pe articole, legea va ajunge, în această după-amiază, la votul final al Parlamentului. La plenul Camerei Deputaţilor asistă aproximativ 30 de persoane care susţin această lege, în mare parte clienţi ai băncilor cu credite în franci şi reprezentanţi ai asociaţilor de consumatori. Comisiile juridică şi de buget ale Camerei Deputaţilor au aprobat, luni, eliminarea plafonului de 250.000 de franci elveţieni din legea privind conversia creditelor, după rediscutarea făcută la solicitarea PSD şi au adăugat prevederi care să clarifice procedura de conversie a acestor credite. PSD a solicitat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, rediscutarea acestui proiect, pentru eliminarea plafonului de 250.000 de franci elveţieni. După discuţii de aproximativ 20 de minute, Comisiile reunite de buget şi juridică au decis eliminarea acestui plafon, dar şi introducerea unor amendamente care să clarifice procedura de conversie. Astfel, potrivit unui amendament introdus la solicitarea deputatului Ana Birchall, conversia creditelor va fi făcută printr-un act adiţional la contract, iar băncile nu vor avea posibilitatea de a refuza clienţilor această solicitare. Băncile vor putea însă ataca în instanţă actul. Proiectul adoptat de Parlament prevede conversia creditelor ipotecare în franci elveţieni la cursul de schimb al BNR valabil la data încheierii contractului. Deşi în comisiile de la Camera Deputaţilor se adoptaseră amendamente care stabileau că doar persoanele fizice al căror grad de indatorare depăşeşte 50% din venitul lunar vor putea să facă conversia creditelor în franci la cursul istoric, iar conversia se va aplica doar până la pragul de 250.000 de franci elveţieni, în cele din urmă aceste prevederi au fost eliminate. Deprecierea leului faţă de francul elveţian, după 2007-2008, a făcut tot mai dificil pentru împrumutaţii dependenţi de veniturile în lei să îşi plătească ratele la credite, mai ales în cazul celor ipotecare. La cursul Băncii Naţionale a României (BNR), un franc elveţian valora în jur de 1,9-2 lei în 2007 şi 2,2-2,4 lei în 2008. În prezent, nivelul francului este de două ori mai mare decât valoarea la care s-au acordat creditele. Creditele ipotecare contractate de persoane fizice reprezintă cea mai mare parte a împrumuturilor în franci elveţieni. Datele Băncii Naţionale a României arată că raportul mediu între rate şi venituri pentru împrumutaţii ipotecari în franci elveţieni este ridicat, de 60%, iar 12,9% din creditele ipotecare în franci erau neperformante la sfârşitul lui 2015. Discuţiile din România referitoare la conversia acestor credite au loc de mai mult timp. Potrivit BNR, conversia tuturor împrumuturilor în franci elveţieni la cursul de la data acordării va costa sectorul bancar 2,4 miliarde de lei (540 milioane euro). Suma este echivalentă cu aproximativ 50% din profitul net anual din 2016, bazat pe datele aferente primului semestru. Conform datelor BNR, la sfârşitul lunii august, în sectorul bancar românesc existau împrumuturi în franci elveţieni echivalente cu 4,7 miliarde de lei, resoectiv 4,2% din totalul creditelor contractate de po[CENSORED]ţie pentru locuinţe. Circa 90% din creditele în franci elveţieni au fost acordate în perioada 2005-2008, când mai multe bănci au promovat acest produs, pe fondul boom-ului creditării. În prezent, rata de credite neperformante la creditele în franci este de 33%, însă pentru 80% din credite, nu există întârzieri la plată mai mari de 60 de zile, arată datele BNR. Totuşi, numărul acestor credite şi valoare lor a scăzut puternic în ultimii opt ani. Astfel, datele prezentate în documentul BNR arată că la finalul anului 2008 existau 119.748 credite în franci elveţieni acordate unor persoane fizice, în timp ce la finalul lunii iulie 2016, numărul scăzuse la doar 53.794, din care 12.510 credite ipotecare şi 13.523 credite de consum garantate cu ipoteci, deţinute de 51.334 debitori. "Până la finalul lunii august, s-au soluţionat 78% din cererile de conversie ale creditelor denominate în CHF, ceea ce relevă eforturile băncilor în sensul negocierilor individuale", arată BNR. Legea conversiei în lei a creditelor în franci elveţieni, la cursul istoric, ar putea avea ca efect devalorizarea leului şi creşterea dobânzilor, în condiţiile în care aplicarea actului normativ în forma discutată în Parlament ar forţa băncile să vândă lei şi să cumpere echivalentul a 1,2 miliarde euro de pe piaţă, se arată într-un răspuns al Băncii Naţionale a României (BNR), transmis la solicitarea deputatului PNL Andreea Paul şi obţinut de News.ro. Răspunsul, semnat de prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, responsabil cu supravegherea bancară, a fost redactat în data de 10 octombrie şi arată că actul normativ propus nu face nicio diferenţă între debitorii care au dificultăţi la plată pentru care pot fi găsite soluţii şi cei care nu se află în astfel de situaţii sau între cei care au credite de mică valoare şi nu au probleme la plată şi cei care au credite de valori mari. În plus, proiectul îi discrimează pe toţi românii care au luat credite în alte monede în afară de franci elveţieni, precum cei cu credite în lei, care mult timp au plătit rate mult mai mari decât clienţii cu credite în franci, la o valoare similară a creditului.
-
Dragostea poate fi la fel de dureroasa pe cat te poate face de fericita. Tocmai de aceea, fetelor care au suferit din iubire le este frica sa inceapa o noua relatie. Daca ai norocul sa te indragostesti, nu fugi Istoria nu trebuie sa se repete Nu conteaza daca ti-a fost franta inima de un milion de ori. Nu toti barbatii sunt la fel. Tocmai de aceea, ar trebui sa lasi trecutul in urma si sa privesti spre viitor. Cunoaste-l inainte sa aveti relatii intime Nu vrei sa te atasezi prea mult inainte sa il cunosti cu adevarat. Ar trebui sa iti dai seama daca poti sa ai incredere in el inainte de a decide sa ai relatii intime cu el. In mod normal, sentimentele sunt mai puternice atunci cand vine vorba de sex. Nu accepta sa faci acest pas daca nu te simti pregatita! Nu trebuie sa fii ca parintii tai Daca te temi de iubire pentru ca asa te-au invatat parintii, aminteste-ti ca ei nu trebuie sa iti influenteze decizia. Incearca sa iei drept exemplu casniciile fericite. Acest lucru te va ajuta foarte mult. Te poti indragosti de mai multe ori Nu e sfarsitul lumii daca va despartiti. Exista o multime de barbati care ar fi mai mult decat norocosi sa te intalneasca. Barbatul potrivit te va scapa de temeri Dragoastea poate parea ceva inspaimantator tocmai pentru ca exista si posibilitatea sa suferi. Desigur, cand ai pe cineva langa tine in care ai incredere, totul se schimba. Barbatul perfect te va ajuta sa treci peste aceasta teama. Va fi acolo cand plangi si te va ajuta sa iti revii. Amintirile merita Atunci cand ai inima franta este foarte dureros, dar nu iti face griji! Va trece si vei ramane cu amintiri frumoase. Nu e nicio problema daca esti singura Nu trebuie neaparat sa fii intr-o relatie pentru a fi fericita. Daca nu esti pregatita pentru o relatie, ar trebui sa te simti la fel de bine si fara un iubit. Nu te grabi! Ai rabdare sa apara acel barbat care chiar te iubeste.
-
Ești mamă singură? Familia ta este foarte diferită de familia la care visai pe vremuri, atunci când nici nu se punea problema unei familii monoparentale? Știi că este important să socializezi, să ai un cerc de prieteni și, de ce nu, să-ți găsești iubirea adevărată, dar acest lucru e mai ușor de spus și mai greu de pus în practică? Atunci citește mărturia unei mame singure și sfaturile pentru părinți singuri de mai jos. Sunt mama singură incă dinainte de a se naște fiul meu, care are acum șase ani. Tatăl lui a plecat la puțin timp după ce am aflat că sunt însărcinată, iar peste câteva luni se căsătorise deja cu o altă femeie. A fost și este incredibil de greu, deși acum, că A. a crescut, parcă a devenit mai ușor. Însă nici nu îndrăznesc să mă gândesc că mi-aș putea reface viața. Am ieșit în tot acest timp cu doi bărbați, dar nu s-a legat nimic, pentru că nu aveam timp și de copil, și de o relație serioasă. Am momente când mă simt îngrozitor de singură și de tristă. Așa începe confesiunea unei mame singure pe un forum dedicat mamelor. Zeci de mame s-au alăturat discuției, împărtășind temeri, sugestii și încurajări, așa cum numai mamele știu să facă. Trecând printre răspunsurile mamelor la această postare, am înțeles cât de triste și vulnerabile, izolate și resemnate pot fi mamele singure. Desigur, există și femei care acceptă cu senitătate faptul că sunt singure și se declară chiar fericite că își pot crește copiii în liniște, fără să îi pună zi de zi în fața unor discuții sau certuri interminabile, fără să întoarcă pe o sută de părți fiecare decizie legată de copii. Alte femei sunt ușurate să fi scăpat din relații toxice, care le măcinau sufletul, relații cu bărbați violenți, dependenți de alcool sau neglijenți. Însă multe dintre mamele singure sunt chiar singure. Timpul pe care îl pot petrece în oraș, la întâlniri sau petreceri este foarte limitat, dacă există. Mai ales atunci când copiii sunt mici, o viață socială sau personală coerentă este de multe ori de neimaginat pentru un părinte singur. Copiii sunt aproape întotdeauna mai importanți decât nevoia mamei de a ieși, de a socializa, de a se distra, de a cunoaște potențiali parteneri. Cum reușesc însă mamele singure să găsească un echilibru între îngrijirea copiilor și viața lor personală? Și, mai ales, mai au șanse să-l întâlnească pe Domnul Perfect? Socializați! 5 sfaturi pentru mamele singure 1. Activitățile de zi – cursurile de dans, de yoga, de limbi străine, de programare, acțiunile caritabile – pot fi tot atatea prilejuri pentru a stabili relații cu alți oameni. Și, de ce nu – chiar și Făt-Frumos poate participa la o acțiune caritabilă în care v-ați hotărât să vă implicați. 2. Grupurile se suport pentru părinți, forumurile și grupurile virtuale sunt locuri în care se construiesc relații de prietenie stabile. Nu ridica sceptică din sprânceană atunci când vine vorba de prietenii virtuale: acestea se pot muta în viața reală cât ai spune “hai să ne vedem la o cafea!” 3. Ajutorul prietenilor este de multe ori esențial. Câte dintre noi nu am întâlnit bărbați minunați în cercurile noastre de prieteni? Cei mai buni prieteni fac uneori asta: aduc împreună oameni singuri despre care cred că s-ar potrivi de minune. Așa că nu te închide în tine și povestește-le prietenilor tăi că ți-ai dori să întâlnești bărbatul perfect. S-ar putea să aibă ei câteva idei. Petrecerile și întâlnirile între prieteni sunt oricum amuzante și relaxante, chiar dacă nu e și Făt-Frumos acolo. 4. În multe țări, mamele singure își fac comunități de suport. Se împart în grupuri mici, de două-trei mame, în funcție de zonă, și fac una pentru alta servicii de babysitting. Măcar o dată la două-trei săptămâni, fiecare poate ieși în oraș sâmbătă seara, își poate programa o cină romantică, sau pot face orice alt lucru la care visează în timpul săptămânii, când e prinsă între copil, job și casă. Grozav, nu? Pentru început, nici nu trebuie să cauți mame singure. Este suficient să te integrezi într-un grup de mame pe Facebook, pentru că sigur în orice grup sunt și două-trei mame care își cresc copilul singure. 5. Împreună cu toți părinții pe care îi cunoști (virtual sau nu, de la grădiniță, de la școală, din parc) poți organiza playdates (întâlniri cu copii la joacă). Sunt evenimente numai bune pentru a-ți crea un mic trib de părinți simpatici, unii dintre ei singuri, ca tine. Și chiar dacă nu apare Domnul Perfect, tot ai nevoie de socializare și îți prinde bine să schimbi câteva vorbe cu adulții, nu-i așa? În timp ce copiii se joacă, părinții stau pe margine și discută, cu un pahar de limonadă în față. Există iubire adevărată și pentru mamele singure? Să găsești iubirea adevărată e un lucru foarte greu chiar și în condiții perfecte pentru acest lucru, atunci când nu îți petreci serile de sâmbătă uitând-te la desene animate și făcând orez cu lapte. Ne-am chinuit destul de mult cu problema asta și pe vremea când nu aveam copii, nu-i așa? Știu sigur că eu, una, m-am întrebat de multe ori unde e domnul ăla pe care îl aștept și cum să fac să îl găsesc. Așa că nu pot decât să-mi imaginez cât de greu e să găsești iubirea atunci când ai copii, o casă de întreținut de una singură, probabil un job și un sentiment permanent de vinovăție care îți șoptește că nu e corect să îți ardă de flirturi atunci când ai un copil de crescut. Singură. Dar nu uita că pentru copii e important să vadă că mami e fericită, împlinită, că iubește și că e protejată și răsfățată de un partener simpatic. Dacă vrei să ne povestești cum e să fii mamă singură și cum faci loc pentru un pic de viață intimă în tot iureșul acesta, suntem aici. Poate ai avut succes în căutările tale, poate nu. Poate ești tristă, deprimată sau împăcată cu situația. Sunt sigură că sunt multe povești pline de inspirație pe care trebuie să le aflăm. Marți, 2 aprilie, în emisiunea Totul despre mame de pe Prima TV, psihologul Gyorgy Gaspar ne-a vorbit despre cum putem face față cât mai bine vieții de părinte singur.