Jump to content

Leaderboard

The search index is currently processing. Leaderboard results may not be complete.

Popular Content

Showing content with the highest reputation on 10/03/2015 in all areas

  1. Destiny a fost un joc polarizant, existând două mari categorii de public: cei cărora Destiny li s-a părut o pierdere de vreme, o experienţă superficială fără o componentă narativă capabilă să o susţină, şi cei care au iubit creaţia celor de la Bungie şi care au jucat în mod constant, trecând peste aspectul repetitiv al jocului pentru a dobândi echipament din ce în ce mai bun. Trebuie să mărturisesc că mă aflu undeva la mijloc, trecând prin mai tot conţinutul oferit de versiunea iniţială a jocului, refuzând însă să revin pentru “grind-ul de zi cu zi”. În aceste condiţii, am refuzat să mă mai joc Destiny până când Bungie nu adăuga mai mult conţinut semnificativ jocului, nu tot felul de reciclări ale inamicilor şi locaţiilor deja prezente în jocul de bază. Cu alte cuvinte, am refuzat să mai joc până la apariţia lui The Taken King, primul expansion major pentru Destiny (precedat de alte două pachete de conţinut suplimentar, despre care vom vorbi un pic mai târziu). Ei bine, am ajuns şi în acest punct: The Taken King fiind în sfârşit disponibil. Reuşeşte acesta să adauge suficient conţinut şi varietate pentru a transforma Destiny într-o experienţă la care să merite să te întorci? În primul rând, Activision şi Bungie trişează un pic când vine vorba de modalităţile prin care un jucător de Destiny poate accesa conţinutul suplimentar din The Taken King. Pe scurt, expansion pack-ul poate fi achiziţionat prin două metode: digital, la un preţ echivalentul cu 40€, sau fizic, într-un pachet numit Destiny: The Taken King Legendary Edition, comercializat la preţ întreg. Acesta din urmă oferă, pe lângă noul expansion, şi jocul de bază, precum şi primele două DLC-uri: The Dark Below şi House of Wolves. Totuşi, dacă deţii doar versiunea iniţială a lui Destiny şi vrei sa joci The Taken King vei afla cu stupoare că nu poţi. Expansion-ul nici nu poate fi achiziţionat digital dacă nu deţii deja The Dark Below şi House of Wolves. Cu alte cuvinte, trebuie să mai scoţi încă 35€ pentru Expansion Pass-ul ce conferă acces la primele două pachete de conţinut suplimentar. Adunaţi această sumă la cei 40€ de euro ceruţi pe The Taken King şi la banii pe care i-aţi plătit deja pentru jocul iniţial şi ajungeţi la o sumă extrem de piperată. Alternativ, după cum am amintit mai devreme, puteţi opta pentru pachetul retail Legendary Edition şi vă veţi alege şi cu un joc pentru care aţi plătit de două ori preţul întreg. Cu alte cuvinte, orice opţiune ai alege, tot ars la buzunar vei ajunge… Revenind la jocul propriu-zis, nu putem începe discuţia despre The Taken King fără a spune câteva cuvinte şi despreprimele două expansion-uri (The Dark Below şi House of Wolves), precum şi despre patch-ul 2.0, care schimbă semnificativ multe dintre aspectele jocului original (de altfel, nici nu poţi instala şi juca The Taken King fără aceste componente). Primele două pachete de conţinut suplimentar sunt… să zicem superficiale (şi acesta este un termen îngăduitor), adăugând câteva misiuni de Story care nu transmit mai nimic din punct de vedere narativ, precum şi strike-uri şi harti multiplayer prin aceleaşi locaţii din jocul iniţial. “More of the same”, după cum ar spune vorbitorul de limbă engleză. Pe de altă parte, update-ul major adus jocului schimbă câteva dintre mecanicile de bază din Destiny, înlocuindsistemul de progresie post level 20 bazat pe Light cu un o formulă mult mai simplă. Cu alte cuvinte, vei progresa normal, pe baza experienţei accumulate din lupte, bounty-uri, quest-uri până la nivelul 40. Light-ul există în continuare, însă este prezentat mai mult ca un ranking al echipamentului purtat, valoarea acestuia fiind acum o medie dintre punctele de attack şi defense. Se termină astfel cu personajele prea slabe pentru a accesa conţinutul avansat, progresia în nivel realizându-se acum pe principiul “ca prin brânză”, un erou putand fi dus de la nivelul 20 la level maxim în doar câteva ore de joc. De altfel, dacă nu deţineţi un erou capabil, The Taken King va oferă un token prin intermediul căruia puteţi upgrada orice personaj din propria menajerie direct la nivelul 25, echipamentul aferent fiind inclus. Dacă am fi răutăcioşi, am putea spune că Bungie fac tot posibilul sa te îndemne să joci direct The Taken King, ingorând, pe cât posibil, restul conţinutului pe care ai dat deja banii. Şi pentru că tot am adus vorba de quest-uri un pic mai devreme, da, Destiny are acum quest-uri! Duăa cum am sugerat în review-ul jocului iniţial, acum poţi vorbi cu anumite personaje care îţi dau diferite obiective de îndeplinit. Din păcate, quest-urile acestea sunt concepute doar ca un soi de layer suplimentar aplicat peste straturile dictate de design-ul iniţial al jocului. Deci, chiar dacă acum “rezolvăm quest-uri”, o vom face tot umblând de nebuni prin aceleaşi şi aceleaşi locaţii (acum serios, de câte ori trebuie să mai vizitez Luna sau vechea Rusie?), împuşcând aceiaşi monştri obosiţi de care ne-am plictisit deja. Aici ar trebui să intre în scenă The Taken King, eroul naţional şi salvatorul patriei numite Destiny. Şi, comparând noul expansion cu primele DLC-uri sau chiar jocul iniţial, se observă din start o abordare mai atentă, ceva mai complexă, cu un accent ceva mai evidenţiat pus pe partea narativă a jocului. Povestea în sine e la fel de simplă şi generică ca până acum: Oryx, supranumit The Taken King, soseşte în sistemul nostru solar pentru a se răzbuna pentru moartea lui Crota, fiul său şi unul dintre inamicii doborâţi în expansion-urile precedente. Oryx se ascunde însă pe Dreadnought-ul său, o navă spaţială imensă ce joacă rolul noului câmp de bătălie din The Taken King. Da, aţi citit bine, în sfârşit vom avea parte de medii de joc proaspete, cu quest-urile şi inamicii noi aferenţi. Quest-urile sunt strâns legate de poveste, existând şi unele obiective opţionale, ce-ţi pot face viaţa mai uşoară. Spre exemplu, la un moment dat vei fi trimis, în funcţie de clasa de personaj interpretată, inapoi pe una dintre planetele deja vizitate, pentru a dobândi cea de-a treia subclasă pentru eroul controlat. Noile abilităţi oferite de aceste subclase sunt reuşite, convingându-mă să-mi reprofilez Titan-ul din dotare într-un veritabil aruncător de ciocane înflăcărate. De asemenea, fiecare misiune ce face parte din firul principal al poveştii din The Taken King beneficiază de secvenţe cinematice de introducere şi încheiere, rolurile unor personaje precum Eris Morn, Cayde-6 (interpretat acum deNathan Fillion), Commander Zavala sau chiar a Ghost-ului din dotare (cu noua voce a lui Nolan North) devenind mult mai importante şi vizibile. Misiunile sunt împănate cu dialoguri între aceste personaje şi îşi fac apariţia chiar şi unelesecvenţe scriptate, deşi nu ar trebui să vă aşteptaţi la nivelul de complexitate din Half-Life sau vreun alt shooter single player. Pe scurt, povestea, deşi slabă şi plină de ABC-ul stereotipurilor SF, măcar există acum. Pe de altă parte, luat la bani mărunţi, conţinutul nou adăugat de The Taken King nu este tocmai impresionant: nouă misiuni de Story, trei Strike-uri (cu unul suplimentar pentru cine joacă pe PlayStation) un nou Raid şi câteva hărţi şi moduri de joc noi pentru Crucible (multiplayer-ul competitiv). Mai mult, deşi au fost adăugate locaţii noi, destule dintre aceste misiuni noi se desfăşoara din nou pe “vechile” planete din jocul original. Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu m-am săturat de vechiul cosmodrom din Rusia sau de templele de pe Lună ca de mere pădureţe… Mai mult, inamicii noi despre care aminteam nu sunt decât versiuni “taken” (aflate sub controlul lui Oryx, The Taken King) ale unor dintre monştrii ce-şi făceau apariţia şi în jocul iniţial: unii au primit abilităţi noi (se multiplică), alţii doar rezistenţă şi atacuri mai puternice. Per total, o primă parcurgere (pe dificultate normală) a conţinutului nou din ediţia Legendary (adică atât The Taken King, cât şi primele expansion-uri The Dark Below şi House of Wolves), nu ar trebui să dureze mai mult de cinci ore. Cam puţin, având în vedere preţul destul de piperat plătit pentru acestea. Bineînţeles, asta nu va stopa jucătorii dependenţi de Destiny să joace în continuare, însă, cel mai probabil, acest articol nici nu li se adresează. Lăsând la o parte celelalte aspecte, la un capitol The Taken King ţine încă sus steagul ridicat iniţial de Destiny: stilul artistic deosebit, care reuşeşte să menţină grafica jocului celor de la Bungie la un nivel ridicat, net superior altor încercări în acest domeniu. Câteodată pur şi simplu este mai interesant să admiri peisajele din The Taken King decât să joci jocul propriu-zis… Aşadar, The Taken King încearcă să corecteze câteva dintre neajunsurile jocului iniţial (cum ar fi povestea cvasi-inexistentă) şi, din unele puncte de vedere, chiar reuşeşte. Totuşi, preţul plătit pentru a ajunge la aceasta realizare se apropie periculos de mult de jumătatea unui salariu mediu în România, un efort financiar prea mare raportat lasuperficialitatea ce continuă să caracterizeaze experienţa de joc din Destiny.
    2 points
  2. Russia has begun carrying out air strikes in Syria against opponents of President Bashar al-Assad. The strikes reportedly hit rebel-controlled areas of Homs and Hama provinces, causing casualties. The US says it was informed an hour before they took place. Russian defence officials say aircraft carried out about 20 missions targeting Islamic State, but US officials said that so far they did not appear to be targeting IS-held territory. The day's events as they happened Syria's civil war has raged for four years, with an array of armed groups fighting to overthrow the government. The US and its allies have insisted that President Assad should leave office, while Russia has backed its ally remaining in power. The upper house of the Russian parliament earlier granted President Vladimir Putin permission to deploy the Russian air force in Syria. Image copyrightSyria Rebels Gathering Image copyrightSyria Rebels Gathering‎ The Russian defence ministry said the country's air force had targeted IS military equipment, communication facilities, arms depots, ammunition and fuel supplies - and did not hit civilian infrastructure or areas nearby. Syrian opposition activists said Russian warplanes had hit towns including Zafaraneh, Rastan and Talbiseh, resulting in the deaths of 36 people, a number of them children. None of the areas targeted were controlled by IS, activists said. Jump media player Media player help Out of media player. Press enter to return or tab to continue. Media captionVideo from opposition activists Syria Rebels Gathering appears to show the aftermath of Russian air strikes in the Syrian town of Talbiseh US Secretary of State John Kerry said the United States was prepared to welcome Russian military action in Syria - but only as long as it was directed against IS and al-Qaeda-linked groups. Speaking at the United Nations Security Council, Mr Kerry said the US would have "grave concerns" if Russia conducted strikes against other groups. He said the US-led coalition against IS would "dramatically accelerate our efforts" and that the US was prepared to hold talks with Russia about avoiding accidental conflicts between the two air strike campaigns "as early as possible". US Defence Secretary Ashton Carter said the Russian strikes were "probably not" in IS-controlled areas. He warned Russia's military moves were "doomed to fail". Image copyrightRUSSIAN DEFENCE MINISTRYImage captionSu-24 fighter-bomber aircraft are said to have been involved in the strikes Analysis: Jonathan Marcus, defence and diplomatic correspondent Russia's decision to intervene with its air power greatly complicates the Syrian crisis while probably offering little additional chance of a diplomatic resolution. Russian sources indicate that Sukhoi Su-24 warplanes were involved, operating out of an airbase near Latakia. There are serious questions about who exactly the Russian aircraft are targeting. US officials believe that the initial Russian strikes are not in IS-held territory, raising the possibility that Russian air power is being utilised more in the form of close air support for Syrian government forces against the multiple enemies of the Assad regime. Of course, many of these enemies are supported by the West's Arab allies or Turkey. The warning time given by the Russians to the Americans announcing the start of their operations may also raise some eyebrows, suggesting that much more detailed co-ordination may be needed in [CENSORED]ure to avoid incidents in Syrian airspace. Syria's civil war explained Diplomatic goals behind Putin's Syria build-up The battle for Syria and Iraq in maps In a televised address, Mr Putin said the air strikes were targeting Islamist militants - including Russian citizens - who have taken over large parts of Syria and Iraq. "If they [militants] succeed in Syria, they will return to their home country, and they will come to Russia, too," he said. He added that Russia was not going to send ground troops to Syria, and that its role in Syrian army operations would be limited. Jump media player Media player help Out of media player. Press enter to return or tab to continue. Media captionJohn Kerry: "We agreed on the imperative of... having a military-to-military deconfliction discussion" "We certainly are not going to plunge head-on into this conflict... we will be supporting the Syrian army purely in its legitimate fight with terrorist groups." Mr Putin also said he expected President Assad to talk with the Syrian opposition about a political settlement, but clarified that he was referring to what he described as "healthy'' opposition groups. Syria's civil war Image copyrightAFP What's the human cost? More than 250,000 Syrians have been killed and a million injured in four-and-a-half years of armed conflict, which began with anti-government protests before escalating into a full-scale civil war. And the survivors? More than 11 million others have been forced from their homes, four million of them abroad, as forces loyal to President Assad and those opposed to his rule battle each other - as well as jihadist militants from IS and other groups. Growing numbers of refugees are going to Europe. How has the world reacted? Regional and world powers have also been drawn into the conflict. Iran and Russia, along with Lebanon's Hezbollah movement, are propping up the Alawite-led government. Turkey, Saudi Arabia and Qatar are backing the Sunni-dominated opposition, along with the US, UK and France.
    2 points
  3. Name of the oponent : Iman Theme of work: Type of work (signature, banner, avatar, Userbar, logo, Large Piece): avatar Size: 150.250 *Text: CS black devil Watermark: - Working time: 6 h
    1 point
  4. Londra, 1868. Revolutia Industriala a dat startul erei incredibile a inventiilor si a imbunatatit vietile oamenilor gratie tehnologiilor care erau considerate candva imposibile. Sansele care s-au ivit in aceasta perioada i-au atras pe oameni in Londra pentru a fi parte din aceasta noua lume. O lume care nu mai este controlata de regi, imparati, politicieni sau religie, ci de catre bani. Fa cunostinta cu asasinul Jacob Frye, care, cu ajutorul surorii sale, Evie va schimba soarta a milioane de oameni in Assassin’s Creed Syndicate. Ridica-te la lupta si condu revolutia impotriva coruptiei intr-o aventura viscerala plina de actiune, intriga si lupte brutale. ____________________________________________________________________ Spre surprinderea fanilor seriei Assassin’s Creed, imimentul Syndicate va incorpora achiziţii in-app menite să vă ajute să parcurgeţi mai rapid jocul. Trecând peste DLC-urile achiziţionabile separat în aproape fiecare joc nou de proporţii, care introduc o varietate foarte mare de misiuni şi alte forme de conţinut digital, nimeni nu se aştepta să investească 50 – 60 de euro într-un joc nou doar pentru a fi întâmpinaţi de achiziţii in-app sau microtranzacţii. Assassin’s Creed Syndicate vrea să schimbe acest lucru. Cei de la Ubisoft tocmai au confirmat că aceasta va fi reţeta fundamentală care va sta la baza noului titlu. Assasin’s Creed: Syndicate spune povestea lui Jack the Ripper În aproximativ o lună de zile vom putea pune mâna pe noul Assassin’s Creed Syndicate, iar acum aflăm noi detalii despre iminentul titlu. Cei de la Ubisoft se pregătesc intens pentru lansarea unui nou joc Assassin’s Creed şi, cum se întâmplă în fiecare an, pe ultima sută de metri, ne asaltează cu un amalgam de trailere şi informaţii menite să ne trezească interesul. De această dată este vorba de un nou DLC construit în jurul faimosului criminal Jack the Ripper sau Jack Spintecătorul. Acesta va fi doar unul dintre multele DLC-uri pe care le puteţi achiziţiona separat sau la pachet, sub formă de Season Pass. În altă ordine de idei, dacă sunteţi fani ai poveştilor din Anglia în perioada victoriană, ar fi o investiţie mai bună să investiţi în Season Pass. Jack the Ripper Campaign va reprezenta un set de misiuni single player pe care le veţi putea finaliza în Assassin’s Creed Syndicate separat de povestea principală a jocului. Dacă numele vă este străin, merită să ştiţi că este asociat unui criminal foarte violent care a activat în cartierul Whitechapel din Londra în 1888 şi nu a fost prins niciodată. Faţă de campania standard in Syndicate, această poveste are loc aproximativ 20 de ani mai târziu. Scopul evident, de a găsi criminalul, va fi dus la bun sfârşit cu ajutorul detectivului Frederick Abberline de la Scotland Yard. Cu un pic de noroc şi răbdare, aveţi toate şansele să fiţi voi cei care îl vor găsi pe Jack the Ripper, iar acesta este un motiv important de mândrie. Până când va avea loc lansarea Assassin’s Creed Syndicate pentru consolele next gen, pe 23 octombrie, aşteptaţi-vă să vedeţi mai multe trailere construite în jurul fiecărui DLC ce va fi inclus în Season Pass. Versiunea de PC a aceluiaşi titlu va fi făcută publică pe data de 19 noiembrie.
    1 point
  5. Hello, Guys, you know that the font used in "Coca-Cola" logo is just a font? The font is used even in books: Spencerian Script is a script style that was used in the United States from approximately 1850 to 1925 and was considered the American de facto standard writing style for business correspondence prior to the widespread adoption of the typewriter. Spencerian Script became the standard across the United States and remained so until the 1920s. First logo of Coca-Cola: 2nd logo: I think the poor John Pemberton never throught about this.
    1 point
  6. This post cannot be displayed because it is in a password protected forum. Enter Password
  7. This post cannot be displayed because it is in a password protected forum. Enter Password
  8. This post cannot be displayed because it is in a password protected forum. Enter Password
  9. This post cannot be displayed because it is in a password protected forum. Enter Password
  10. Nick: Eclipse 彡 Rank CS:GO: URL Steam: Here
    1 point
  11. 1 point
  12. My name is Ciprian,i'm from Romania,and i support #Gaza and #Palestine !
    1 point
  13. I'm unranked now,but i have 3 games win in a row ^^
    1 point
  14. Îmi pare rău de fiecare dată când na-i somn în noapte,că-s departe şi că treci singură prin toate. ; Că asta înseamnă prieten adevărat,ăla care sare pentru tine până în iad. ; Fii sincer cu tine,pe mine oricum nu mă minţi,e vorba doar de tine şi de ceea ce simţi. ;
    1 point
  15. 1 point
  16. La multi ani Loading,sa ai parte de tot ce-ti doresti si multa sanatate !
    1 point
×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use.