♫ Johnel ♫ Posted August 9, 2016 Posted August 9, 2016 Trebuie spus in primul rand ca distanta de la Pamant la Luna variaza datorita faptului ca miscarea Lunii in jurul Pamantului nu are forma unui cerc in mijlocul caruia se afla planeta noastra ci are o forma eliptica. Drept pentru care atunci cand se afla cel mai aproape de Pamant Luna se afla la o distanta de 356.400 de kilometri. Iar atunci cand se afla cel mai departe de Pamant, Luna se gaseste la o distanta de 406.700 de kilometri. In medie distanta Pamant-Luna fiind de 384.400 de kilometri. Masuratorile pe care le fac oamenii de stiinta sunt foarte exacte datorita faptului ca pe suprafata Lunii au fost plasate retroreflectoare, un fel de oglinzi care reflecta inapoi catre Pamant razele de lumina laser tintite catre aceste echipamente de catre cercetatori aflati in centre speciale de pe Pamant. Stiindu-se viteza de deplasare a luminii in spatiu si calculand timpul necesar luminii astfel transmise sa se intoarca pe Terra, devine usor de dedus care este distanta de la Pamant la Luna in orice moment de timp. Aceiasi cercetatori au concluzionat ca Luna se departeaza usor de Pamant, distanta dintre ele crescand cu 3,8 centimetri in fiecare an. Pe termen scurt poate parea nesemnificativ, aceasta departare mareste durata zilei cu 23 de microsecunde in fiecare an, dar pe termen lung efectele sunt majore. De exemplu, cu 400 de milioane de ani in urma anul avea 400 de zile iar fiecare zi avea doar 21,8 ore. Quote
Recommended Posts
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.